Are sau nu Codruța Filip un nou iubit după divorțul de Valentin Sanfira? Ce răspuns a dat artista! „E normal”
După divorțul de Valentin Sanfira, Codruța Filip pare să traverseze o perioadă în care își concentrează atenția asupra propriei persoane, dar și asupra carierei muzicale. Artista a fost prezentă la petrecerea VIVA! 2026, unde a vorbit, despre schimbările din viața sa, proiectele profesionale, reacțiile primite în mediul online și situația sentimentală. Deși programul său este extrem de aglomerat, cântăreața spune că se simte bine, este înconjurată de oameni dragi și a învățat cât de important este să se pună pe primul loc.

Codruța Filip, o nouă etapă după despărțirea de Valentin Sanfira. Cum se simte artista acum
Prezentă la un eveniment monden, Codruța Filip a atras atenția prin apariția sa elegantă, dar și prin energia pe care a transmis-o. Artista a recunoscut că în ultima perioadă a muncit foarte mult, iar odihna a devenit un lux. Cu toate acestea, spune că satisfacțiile profesionale și oamenii frumoși din jurul său îi oferă motive să zâmbească.
Întrebată cum privește această perioadă din viața ei, mai ales după schimbările personale prin care a trecut, cântăreața a vorbit despre importanța echilibrului interior și despre bucuria de a face ceea ce iubește.
„Mulțumesc! Să știi că muncesc foarte, foarte mult. Nu am dormit de foarte mult timp mai mult de trei ore. Nu se vede pentru că machiajul este la locul lui acolo și făcut așa cum trebuie, dar să știi că am ceva ore lipsă de somn, de odihnă, dar să știi că nici măcar nu e important, pentru că ceea ce fac, fac cu atât de multă plăcere și iubesc faptul că sunt înconjurată de oameni frumoși, de multă dragoste, pentru că eu cred că, de fapt, în asta constă, știi, fericirea: să fii tu împăcat cu tine însuți. Și cred că de asta ți se pare că strălucesc sau că sunt bine.”
Ce simte Codruța Filip înainte de fiecare apariție pe scenă
Dincolo de viața personală, muzica rămâne una dintre cele mai importante componente ale existenței sale. Chiar dacă are deja experiență în fața publicului, Codruța Filip spune că emoțiile de dinaintea unui spectacol nu au dispărut. Dimpotrivă, artista consideră că tocmai aceste trăiri dau autenticitate meseriei pe care și-a ales-o.
Cântăreața a explicat că emoția este esențială pentru un artist, deoarece îl ajută să transmită publicului propriile sentimente și să creeze o legătură specială cu oamenii care îi ascultă muzica.
„Da, să știi că în momentul în care se duce emoția aia de dinainte, înseamnă că ceva nu mai e, ceva s-a pierdut pe drum, pe parcurs. Cred că emoția aia, de fapt, dă culoare, știi, și conturează cumva viața asta de artist, este cea care te face să simți că trăiești. Mie mi se pare că e foarte important să simți emoție tocmai ca să transmiți mai departe publicului care te ascultă din trăirile tale, din sentimentele tale, știi? Și normal că am și eu. S-au mai aplatizat așa cu trecerea timpului, dar există, sunt încă acolo și sunt frumoase.”
Ce proiecte pregătește artista în perioada următoare
Codruța Filip nu are de gând să ia o pauză de la activitatea muzicală. Din contră, urmează o perioadă plină de proiecte, colaborări și lansări pe care le pregătește cu mult entuziasm.
Artista a dezvăluit că își dorește să lucreze alături de interpreți pe care îi apreciază de mult timp și că urmează să participe la proiecte importante, despre care va oferi mai multe detalii la momentul potrivit.
„O să lansez multă muzică frumoasă, o să existe multe colaborări cu artiști, colegi de breaslă, pe care eu îi apreciez și îi urmăresc de foarte multă vreme. Toamna asta este una bogată din toate punctele de vedere, vor fi și proiecte mari la care voi participa, dar despre care vă voi spune pe parcurs.”
Cum gestionează Codruța Filip mesajele negative din mediul online
Expunerea publică vine, uneori, și cu reacții mai puțin plăcute. Întrebată dacă a fost afectată de comentariile răutăcioase apărute în mediul online, mai ales în contextul schimbărilor din viața personală, artista a explicat că nu acordă atenție mesajelor negative.
Codruța Filip spune că preferă să citească mesajele frumoase primite de la cei care o urmăresc și că și-a construit în jurul său o comunitate de oameni de la care primește multă susținere.
„Sinceră să fiu, n-am reușit să urmăresc, pentru că ți-am zis, perioada este una extrem de aglomerată. Mesaje de hate nu știu dacă există, pentru că nu le citesc decât pe cele frumoase și să știi că mi-am creat așa o comunitate de oameni frumoși sufletește, care mă urmăresc și care îmi scriu mesaje extraordinare și pentru care sunt atât de recunoscătoare, încât chiar și dacă ar exista mesaje răutăcioase, n-aș putea să mă supăr.”
Mai mult, artista consideră că este firesc ca nu toată lumea să rezoneze cu alegerile și aparițiile unei persoane publice. Important este, în opinia sa, să nu permită unor comentarii răutăcioase să îi afecteze starea de spirit.
„Și într-un fel sau altul, să știi că e normal cumva. Nu… e imposibil să te placă toată lumea, știi? Există frustrări, există probleme, e normal cumva să și le verse într-un fel sau altul, știi? Dar sinceră să fiu, nu mă afectează în niciun fel, nici dacă le-aș vedea, crede-mă că viața e frumoasă ca să te superi din nimicuri de genul ăsta.”
Codruța Filip, despre viața amoroasă după divorțul de Valentin Sanfira: „Sunt bine cu mine”
Una dintre cele mai așteptate întrebări a vizat, însă, viața sentimentală a artistei. După divorțul de Valentin Sanfira, mulți sunt curioși să afle dacă în viața Codruței Filip a apărut o nouă iubire sau dacă aceasta preferă, momentan, să se concentreze asupra propriei persoane.
Invitată să vorbească despre acest subiect, cântăreața a ales să transmită un mesaj clar. Nu a oferit detalii despre o eventuală nouă relație, însă a mărturisit că se află într-o perioadă în care a învățat să își acorde mai multă importanță și să își prioritizeze propriile nevoi.
„Sunt bine cu mine, pot să-ți spun, și pot să spun cu convingere că în ultima perioadă am învățat să mă pun pe mine pe primul loc și cred că asta contează foarte mult. Da!”.



































