Cât costă să petreci Revelionul 2025 în clubul de pe Lipscani al Mihaelei Cernea, din trupa Class? Din câte afaceri câștigă bani: „Nu stau o clipă!”

#Exclusiv Click!

Mihaela Cernea, solista trupei Class, își păstrează silueta, de la debutul muzical, muncind. Când nu cântă, artista se ocupă de cele trei afaceri ale sale, sala de fitness, clubul din Centrul Vechi și școala de muzică. Ea ne-a vorbit, exclusiv pentru Click!, și despre concertul pe care îl va susține, de Revelion, la Arena Națională.

Trupa Class va cânta la Arena Națională, de Revelion 2025

În ciuda zvonurilor că trupa Class s-ar fi destrămat și că se reunește numai pentru concertul, de Revelion 2025, de la Arena Națională, solista Mihaela Cernea a dorit să facă unele precizări:

„Noi avem activitate muzicală, mergem la concerte, la festivaluri, dar, din 2006, după plecarea Ancăi Badiu, suntem numai în formulă de trei. Publicul care vine acum la spectacolele noastre este unul mai matur, în jur de 40 de ani.

Acești oameni vor să retrăiască muzica noastră, cântă cu noi, ne știu versurile. Și la posturile de radio mai suntem difuzați. Iar de Revelion 2025 vom cânta la Arena Națională, în jur de ora 22.00 vom fi acolo, cu trupa Class, adică eu, fratele meu, Vlad Cernea, care se ocupă de eveniment, şi Florin Cojocaru. Pe scenă, vor mai urca Dan Helciug și Voltaj. De-abia așteptăm, se anunță o petrecere frumoasă!”, spune artista, exclusiv pentru Click!

Prețul unui bilet, la „Retrovelionul”, de la Arena Națională, costă peste 200 de lei, în funcție de categorie. 

Mihaela Cernea conduce trei afaceri

Solista nu câștigă însă bani numai din muzică. Ea deține și trei afaceri, în care pune foarte mult suflet:

„Am școala mea de muzică „Mihaela Cernea”, am și un local, în Centrul Vechi, dar și o sală de fitness, în Cotroceni, unde sunt și profesoară. De fapt, așa îmi și păstrez silueta, muncind. Tot timpul sunt în mișcare, nu stau o clipă, mereu fac câte ceva, alerg de colo-colo”, a mai menționat Mihaela Cernea, exclusiv pentru Click!

Cât costă să petreci în localul Mihaelei Cernea din Centrul Vechi, de Revelion?

Mihaela Cernea pregătește și o petrecere grandioasă, după orele 21.00, în clubul ei, „Limoncello”, din Centrul Vechi, din București:

„Voi petrece și eu, tot aici, după concertul pe care îl voi susține, alături de Class, la Arena Națională. Cât costă biletul? Sunt două variante de preț: la 170 de lei, bufet și băutură, sau la 450 de lei, bufet și open bar. Iar DJ TATA promite un show pe cinste, pentru petrecăreți!”, ne-a mai spus solista trupei Class.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
shutterstock 2304929435 jpg
clickpentrufemei.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
margherita jpeg
cub gabriela prisacariu png
5 alessandra ambrosio jpg
Andreea Banica jpg
hopkins jpeg
banner lupu rednic png
andreea balan jpg
Banner Mihai Trăistariu
image
actualitate.net
image
actualitate.net