Ce regret o apasă pe Cristina Șișcanu. Mesajul emoționant transmis de vedetă: „Mi-a spus ceva ce mi-a rămas în suflet“
Cristina Șișcanu a vorbit sincer despre provocările pe care le întâmpină atunci când încearcă să îmbine viața profesională cu cea de familie. Recent, jurnalista a publicat pe rețelele de socializare un mesaj în care a apărut alături de fiica sa, Petra, de Filip, fiul lui Mădălin Ionescu din căsnicia anterioară, dar și de Leuțul, patrupedul familiei.

Vedeta a mărturisit că atât ea, cât și soțul său muncesc mult, iar uneori activitățile profesionale ajung să ocupe o mare parte din timpul lor. Cu toate acestea, cei doi încearcă să îi țină pe copii aproape și să îi implice în activitățile de zi cu zi, astfel încât să petreacă timp împreună chiar și în zilele aglomerate.
Cristina Șișcanu, fotografie emoționantă cu Filip și Petra
În mesajul publicat în mediul online, Cristina Șișcanu a explicat că Filip merge frecvent cu ei la birou, în timp ce Petra li se alătură după școală. De această dată, și Leuțul a fost alături de familie, întrucât trebuia să ajungă la salon.
„Suntem niște părinți care muncesc mult, uneori fără să mai ținem cont de program, de ore sau de zilele săptămânii. Încercăm să construim lucruri frumoase, să ne ducem proiectele mai departe și, în același timp, să fim cât mai prezenți în viața copiilor noștri. Nu este întotdeauna simplu să le împăcăm pe toate, așa că, de multe ori, viața noastră de familie se împletește cu cea profesională.
Filip vine frecvent cu noi la birou, pentru că ne dorim să fie cât mai implicat în activitățile noastre, să se simtă util și să facă parte din tot ceea ce construim. Petra trece și ea pe la birou după școală și rămâne cu noi până ne terminăm treaba, iar astăzi l-am avut alături și pe Leuțul, care trebuia să ajungă la salon. Așa se face că, uneori, biroul nostru devine locul în care ne reunim cu toții, iar seara plecăm împreună spre casă”, începe mesajul publicat de jurnalistă în mediul online.
Cristina Șișcanu: „Au nevoie de puțină atenție”
Cristina Șișcanu mărturisește că este emoționată să observe cât de bine s-au adaptat copiii la programul încărcat și la ritmul alert al vieții lor. Jurnalista se bucură că Petra și Filip sunt înțelegători, cooperanți și reușesc să își găsească preocupări chiar și atunci când părinții sunt ocupați cu proiectele profesionale.
„Mă emoționează cât de frumos au învățat copiii noștri să facă parte din acest ritm de viață. Sunt atât de cuminți, de înțelegători și de cooperanți! Își găsesc preocupări, ne ajută cu ce pot, se implică în activitățile noastre și ne lasă să muncim în liniște. Au nevoie de puțină atenție, de ceva bun de mâncare și, mai ales, de sentimentul că suntem împreună.”
Ce i-a mărturisit Petra mamei sale
Un moment emoționant pentru Cristina Șișcanu a fost cel în care fiica sa, Petra, i-a făcut o mărturisire care a impresionat-o profund. Jurnalista a povestit că micuța a observat cât de mult muncesc părinții săi, iar cuvintele ei au făcut-o să realizeze că eforturile depuse nu trec neobservate de copii.
„În seara aceasta, Petra mi-a spus ceva ce mi-a rămas în suflet: «Mom, you’re a very hard-working person!». Mi s-a părut atât de frumos să aud aceste cuvinte de la copilul meu, pentru că mi-am dat seama că, dincolo de toate orele petrecute la birou, ea vede și înțelege cât de mult muncim.”
„Mi-aș dori să le putem oferi copiilor noștri tot timpul din lume”
Deși muncește alături de soțul său pentru a le asigura copiilor tot ceea ce au nevoie, jurnalista recunoaște că și-ar dori să poată petrece mai mult timp cu ei. Cristina speră însă că, prin exemplul personal, le transmite celor mici valori importante, precum responsabilitatea și perseverența, dar și faptul că lucrurile frumoase se construiesc prin muncă și implicare.
„Mi-aș dori să le putem oferi copiilor noștri tot timpul din lume, dar sper că, prin felul în care trăim, le oferim și o lecție importantă despre responsabilitate, perseverență și despre faptul că lucrurile frumoase se construiesc cu multă muncă.
Iar dacă există ceva ce îmi doresc să păstreze în amintire peste ani, nu sunt neapărat zilele în care am avut timp pentru orice, ci sentimentul că, indiferent cât de ocupați eram, am găsit întotdeauna o cale să fim împreună.”



































