Câți bani trebuie să câștige o familie în România, în 2026. Cristina Șișcanu: „Am ajuns să confundăm lipsurile cu normalitatea”
Nu este prima oară când Cristina Șișcanu face valuri în mediul online atunci când vorbește despre venitul de care ar avea nevoie o familie pentru a avea un trai decent. Aceasta susține ferm că 5.000 de euro pe lună sunt suficienți în 2026 pentru ca o familie să aibă un trai confortabil și explică ce înseamnă pentru ea acest lucru.

Cristina Șișcanu explică ce înseamnă pentru ea să ai un trai decent. De-a lungul timpului, aceasta a afirmat că o familie are nevoie de 5.000 de euro pe lună pentru a trăi confortabil și nu doar pentru a supraviețui.
De câți bani are o familie nevoie pentru un trai decent
Cristina Șișcanu susține că a trăi decent nu înseamnă doar să poți face față cheltuielilor lunare până la următorul salariu. Vedeta a menționat faptul că o familie ar trebui să ducă o viață confortabilă în care să-și permită mai multe lucruri decât o rată, o chirie și câteva utilități. Pentru toate aceste lucruri, vedeta este de părere că este nevoie de un venit de măcar 5.000 de euro pe lună.
„Eu nu confund supraviețuirea cu un trai decent. Faptul că o familie reușește să își plătească facturile, să pună mâncare pe masă și să ajungă de la un salariu la altul, de pe o lună pe alta, nu înseamnă în viziunea mea că acea familie trăiește bine”, a declarat Cristina Șișcanu pe Facebook.
Ce înseamnă pentru soția lui Mădălin Ionescu un trai decent
Soția lui Mădălin Ionescu este de părere că un trai decent înseamnă să poți oferi copiilor accesul la educație și la activități extrașcolare, să ai minimum două vacanțe pe an și la sfârșitul lunii să poți pune și bani la saltea. De asemenea, un trai decent înseamnă să-ți permiți să mergi la medic ori de câte ori ai nevoie și să faci față unor cheltuieli neprevăzute, cum ar fi o defecțiune la mașină, fără să te dai peste cap complet.
„Din punctul meu de vedere înseamnă să locuiești într-un apartament cu cel puțin trei camere, pentru că atunci când ai doi copii, nu mi se pare un lux să îți dorești un minimum de spațiu și de intimitate. Să poți plăti rata la bancă pentru acea locuință, dacă ai credit la bancă, să achiți utilitățile, întreținerea, mâncarea, hainele și toate cheltuielile curente, fără să trăiești permanent cu teama că nu îți vor ajunge banii.
Să le poți oferi copiilor activități extrașcolare, un sport, un instrument muzical, cursuri de limb străine și nu toate deodată, dar măcar posibilitatea de a le descoperi și de a le dezvolta aptitudini. Să-ți permiți două vacanțe pe an, împreună cu familia, cel puțin. Și aici nu vorbesc de Maldive, de hoteluri de cinci stele sau destinații exclusiviste. Vorbesc despre o vacanță vară și una iarna, despre experiențe, amintiri pe care să le construiești alături de copiii tăi.
Să poți merge la medic atunci când ai nevoie, să-ți îngrijești sănătatea, să-ți repari mașina atunci când se strică și să nu te dezechilibreze această situație sau orice cheltuială neprevăzută. Și foarte important, să-ți rămână lunar și niște bani de pus deoparte pentru zile mai grele, pentru siguranța familiei, pentru copii, pentru viitorul lor”, a afirmat vedeta.
Românii au normalizat lipsurile
În același timp, vedeta consideră că 5.000 de euro pe lună înseamnă confort, nu extravaganță. De asemenea, Cristina Șișcanu susține că România nu mai este demult o țară ieftină, ci toate produsele și serviciile au ajuns să coste ca în țările din Vest și, de multe ori, le și depășim la acest capitol.
„Aici este problema. Ne-am obișnuit atât de mult să considerăm normal să ne descurcăm cu puțin. (...) Am ajuns să confundăm lipsurile cu normalitatea, ceea ce nu e în regulă. Vreau să fie foarte clar cu un lucru. Nu spun că toate familiile care câștigă sub 5000 de euro sunt sărace în sensul statistic al cuvântului. Există familii care trăiesc decent cu venituri mult mai mici. Depinde de situație.
Spun că pentru standardul de viață pe care tocmai l-am descris, această sumă nu este deloc exagerată. Pentru că asta e realitatea. Știu foarte bine că milioane de români câștigă mult mai puțin. Tocmai de aceea cred că discuția ar trebui să fie despre cât de greu este să asiguri unei familii toate aceste lucruri și nu despre cât de îndrăzneață este suma pe care am menționat-o”, a mai punctat vedeta.



































