Dana Rogoz intră în noul an din Zanzibar: „Ne-a oprit și Poliția pe la 5 dimineața...”

Se știe deja că Dana Rogoz (38 de ani) este o împătimită a vacanțelor exotice și adoră să călătorească mult împreună cu soțul ei și cei doi copii ai lor.

De data aceasta, Revelionul o va prinde pe frumoasa vedetă în Zanzibar. Și ca să ajungă până acolo, Rogoz a optat pentru o escală de 20 de ore la Istanbul, nu de alta, dar a luat un zbor de noapte spre Zanzibar, cu gândul să doarmă copiii. Și-a dorit să poată vizita o zi și orașul Istanbul.

Dacă anul trecut, de Revelion, Dana Rogoz a avut mari emoții cu bagajele, care i-au fost rătăcite, acum totul este sub control și în grafic și se pot bucura cu toții de magia locului în care au ajuns.

Dana Rogoz, revelion departe de România

Și am ajuns în Zanzibar! Am aterizat pe la 4 dimineața, am trecut repede de toate formalitățile de la vamă, ne-am bucurat că ne-au ajuns și bagajele (spre deosebire de Revelionul trecut) și ne-am suit în mașina pe care am închiriat-o din țară și pe care o va conduce Radu, cu un permis de conducere local temporar, obținut de aici. În felul acesta vom avea mai multă libertate de mișcare. Știți doar că ăsta ne e stilul", povestește Dana Rogoz, care a avut parte și de un mic control de rutină din partea poliției locale.

Ne-a oprit și Poliția pe la 5 dimineața, pentru un control de rutină. După ce ne-au verificat actele, ne-au lăsat să plecăm foarte repede, zâmbindu-ne prietenos. Ne-am cazat la Sunshine Marine Lodge, pentru primele 3 nopți. E superbă cazarea! Căsuțe de lemn cu stuf deasupra, împrăștiate într-o grădină minunată, cu un restaurant micuț chiar pe plajă, unde cina se ia la lumina lumânărilor

. Încă nu reușesc să îmi odihnesc ochii și să pot cuprinde atâta frumusețe, dar știu sigur că îmi doream de mult o astfel de vacanță", a mai spus Dana Rogoz în jurnalul ei de vacanță de pe Instagram, iar comentariile din partea urmăritorilor săi nu au încetat să apară.

Unii internauți o roagă să aibă grijă la malarie sau febra Dengue, în timp ce alții îi spun cât o admiră pentru faptul că are curajul să călătorească în țări îndepărtate alături de doi copii mici.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Jennifer Aniston și Matt LeBlanc GettyImages 1447109068 jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
De la 102 kilograme CRBL a ajuns anul acesta la 88
banner tata denisa manelista png
banner Niculina Stoican png
banner nick radoi png
George Constantin
catherine o hara captura video jpg
banner Anca Turcasiu png
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net