Fotografie rară cu Anisia Gafton, în timp ce își alăptează bebelușul. Ce mesaj emoționant i-a transmis soțul ei
Anisia Gafton are parte de o aniversare specială anul acesta. Pe 13 noiembrie, îndrăgita comediantă își sărbătorește ziua de naștere, iar primul an în care trăiește această zi în postura de mamă îi oferă un motiv în plus de bucurie. Soțul ei, Serghei, a marcat momentul printr-o postare emoționantă pe rețelele sociale, însoțită de o fotografie de familie în care artista apare în timp ce își alăptează bebelușul.

Imaginea surprinde un moment intim din viața proaspetei mămici, iar mesajul transmis de partenerul ei a atras imediat atenția urmăritorilor. Cu multă dragoste, dar și cu o doză de umor, Serghei a vorbit despre femeia alături de care și-a construit familia și despre toate calitățile pe care le apreciază la ea.
Mesajul emoționant transmis de Serghei pentru Anisia Gafton

Cu ocazia aniversării artistei, Serghei a ales să îi dedice câteva cuvinte speciale, în care a amintit atât de talentul ei de comediant, cât și de rolurile de soție și mamă pe care le îndeplinește în fiecare zi.
Mesajul său a fost unul personal, cald și presărat cu umor, așa cum și-a obișnuit comunitatea din mediul online.
„Ea este Anisia. Anisia este o mămică foarte grijulie si iubitoare. Anisia este de asemenea un comediant foarte talentat. Anisia este si o soție foarte bună si iubitoare si un om incredibil de bun si blând. Anisia mai este si scorpion pt ca astăzi e ziua ei de naștere. Anisia mai este soția lui Serghei.
El o iubeste foarte mult si vrea ca de ziua ei sa stii cat de mult înseamnă pt el si cat de norocos este sa o aiba . La multi ani Anisia ! Te iubim mult”, a scris Serghei pe rețelele de socializare.
Postarea a fost întâmpinată cu numeroase aprecieri și urări din partea celor care o îndrăgesc pe Anisia Gafton. Fanii și colegii din lumea artistică i-au transmis gânduri bune, felicitând-o totodată pentru noua etapă pe care o trăiește alături de familia sa.
Anisia Gafton, despre provocările primelor săptămâni în rolul de mamă
Viața comediantei s-a schimbat considerabil după venirea pe lume a primului ei copil. Deși perioada este una plină de bucurii, artista a descoperit și provocările specifice primelor săptămâni petrecute alături de un nou-născut.
Anisia a povestit deschis despre programul schimbat, nopțile fragmentate și orele de somn care nu mai sunt deloc la fel ca înainte. Cu toate acestea, spune că reușește să se odihnească, chiar dacă somnul este împărțit în mai multe reprize.
„Acum am văzut ce înseamnă programul cu nou-născut, adică, când înainte zicea lumea că «Băi, n-o să mai ai timp să dormi», eu ziceam «E, hai!», și chiar așa e, adică dorm mai puțin. Dorm, dorm foarte bine, dorm 6-7 ore, dar pe părticele așa”, a povestit Anisia Gafton, potrivit Spynews.ro.
De ce nu i-a făcut Anisia Gafton prima băiță bebelușului
Într-un interviu acordat recent, comedianta a vorbit și despre emoțiile pe care le-a avut în primele zile după naștere. Unul dintre momentele pe care încă nu a reușit să le gestioneze fără teamă este prima băiță a bebelușului.
Artista a mărturisit că Serghei este cel care se ocupă de acest ritual, deoarece se simte mai în siguranță atunci când partenerul ei ține copilul în brațe. Anisia recunoaște că încă îi este teamă să nu îl scape, mai ales că micuțul se agită în timpul băii.
„Sunt chiar foarte proaspătă mămică. Copilul are trei săptămâni și sunt așa în perioada în care zic: ‘Bă, are colici, nu are colici sau pur și simplu e o toană. Ce-i cu el?!’ N-am reușit să îi fac prima baie pentru că mi-e frică să îl țin. Îi face baie Serghei, pentru că are mâinile mai mari. Eu doar dau cu apă pe el pentru că mi-e frică, pentru că el se agită”, a declarat Anisia Gafton în podcastul realizat de Liana Stanciu.
Cum i s-a schimbat viața comediantei după ce a devenit mamă
Pe lângă emoțiile și grijile firești ale începutului, Anisia Gafton spune că maternitatea a făcut-o să privească diferit timpul și activitățile de zi cu zi. Programul este acum dictat în mare parte de nevoile bebelușului, iar momentele libere au devenit mult mai prețioase.
Comedianta a povestit că noul rol a ajutat-o să fie mai organizată și mai atentă la felul în care își împarte timpul. Chiar și lucrurile simple, precum o masă sau câteva momente pentru propria persoană, trebuie planificate în funcție de programul celui mic.
„Este copleșitor. Înveți să apreciezi timpul mult mai mult. Adică, nu mai stai să scrilezi pe TikTok. Efectiv adoarme și apoi trebuie să mergi la baie, du-te și mănâncă, du-te să te faci frumoasă. M-a disciplinat”, a mai spus Anisia.
Pentru Anisia Gafton, această aniversare vine într-un moment cu totul special. Dincolo de cariera sa în comedie și de aprecierea publicului, artista se bucură acum de una dintre cele mai importante experiențe din viața sa: aceea de a fi mamă. Iar mesajul transmis de Serghei arată cât de mult înseamnă această nouă etapă pentru întreaga familie.




































