Hairstylistul vedetelor Adi Constantin, transformare uriașă. A slăbit 25 de kilograme în 5 luni. Uimitor cum arată acum: „Eram obez și nu mă vedeam”

#Exclusiv Click!

Adi Constantin este un hairstylist român de renume, cunoscut pentru creativitatea și profesionalismul său în domeniul coafurilor și stilului de păr. El a câștigat notorietate atât în România, cât și internațional, datorită tehnicilor inovatoare și a stilurilor unice pe care le creează. Hairstylistul vedetelor a dat acum dovadă de ambiție și pe plan personal, căci a slăbit 25 de kilograme.

Adi Constantin. Foto: arhiva.
Adi Constantin. Foto: arhiva.

Click.ro: Adi, cum ai decis să faci această schimbare în viața ta? Ce te-a determinat?

Adi Constantin: Eram obez și nu mă vedeam. Așa că anul acesta m-am prioritizat, drept pentru care am luat decizia, după mulți ani în care efectiv m-am neglijat și ajunsesem la 107 kg, adică obezitate, să îmi schimb stilul de viață radical și definitiv. Nu am încercat celebrele cure de slăbire, pentru că le-am tot testat de-a lungul anilor și mai mult mi-au dat viața peste cap.

Și care a fost primul pas în demersul tău?

În primul și în primul rând, am început cu alimentația. Nu a fost ușor, însă motivația de a reuși să fiu sănătos m-a motivat cel mai mult. Nu m-a interesat atât de mult modul în care arătăm cât mă interesa sănătatea. Așa că am eliminat treptat tot ce a însemnat gluten, paste făinoase, dulciuri și băuturi carbogazoase.

Da, alimentația joacă un rol important, însă ce s-a întâmplat după această schimbare?

Ulterior, am practicat de „out door” sport în aer liber, astfel, în decurs de 2 luni am reușit să slăbesc fără mare efort fizic 10 kilograme. Repet, totul a venit treptat, într-un mod sănătos, cu grijă mare la alimentație și sport moderat.

Apoi am trecut la pasul următor, așa că am apelat la un antrenor personal care să mă ajute să-mi tonific musculatura, căci după un proces de slăbire se lasă pielea și trebuie să știi ce grupe de muști să lucrezi încât să te tonifici, iar aici am avut noroc cu Ovidiu Todoran, care e personal trainer și care a gândit un program de sport pentru ce aveam eu nevoie.

Încet, încet am început să fac antrenamente intense, însă pe care le-am tratat cu maximă seriozitate. Am devenit mult mai disciplinat cu viața mea, implicând sportul în rutina de zi cu zi. Evident că mi s-au îmbunătățit atât starea de spirit, cât și celelalte aspecte ale vieții, am devenit mult mai organizat în tot. Acum a devenit un stil de viață, nu doar o necesitate.

Cum a reușit să scape de kilogramele nedorite

Adi Constantin. Foto: arhiva.
Adi Constantin. Foto: arhiva.

Cât ai reușit să slăbești în tot acest timp?

Cu o alimentație moderată și cu sportul la pachet, în cinci luni am reușit să slăbesc 25 de kilograme, ajungând astfel să am nu doar un corp sănătos, dar și o minte mai limpede.

Încurajez toți oamenii care necesită schimbări în viețile lor să caute o modalitate prin care să ajungă să aibă un stil de viață sănătos și să se bucure de satisfacțiile pe care le dă sportul. Lucrurile acestea ajută enorm la încrederea în sine.Cheia succesul se numește voința, dar și multă seriozitate și implicare.

De multe ori, noi, oamenii, nu avem idee, de fapt, cât de puternici suntem. Norocul meu este ca am descoperit această pasiune nemarginită pentru sport la aproape 40, însă nu e târziu niciodată. Nici când ești mai tânăr, nici când ești trecut de 40 de ani.

Adi Constantin, unul dintre cei mai buni hairstyliști din România

Adi Constantin a investit mult în formarea sa profesională, participând la numeroase cursuri și workshop-uri internaționale.

De-a lungul carierei sale, Adi Constantin a colaborat cu multe celebrități și a participat la evenimente de modă importante, atât în România, cât și în străinătate. A lucrat pentru reviste de modă de renume și a fost prezent în numeroase emisiuni TV.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Fran Demi Moore Sheryl Crow colaj jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
adrian enache si diana jpg
banner Adela Popescu
image png
image png
delia budeanu colaj arhiva jpg
banner cristina siscanu png
image png
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net