Lidia Buble, primele declarații după ce s-a zvonit că s-a despărțit de Horațiu Nicolau: „Cu toții avem nevoie”
Lidia Buble face primele declarații la scurt timp după ce în showbizul autohton au apărut zvonuri potrivit cărora relația discretă cu afaceristul Horațiu Nicolau, în vârstă de 65 de ani, ar fi ajuns la final. Cântăreața, care nu obișnuiește să ofere prea multe detalii despre viața personală, a fost surprinsă la cumpărături și a acceptat să răspundă la câteva întrebări adresate de jurnaliști.

Ce spune Lidia Buble despre presupusa despărțire
Cu toate acestea, Lidia Buble nu a oferit un răspuns clar cu privire la statutul relației sale cu Horațiu Nicolae, alături de care formează un cuplu din 2022. Artista, în vârstă de 33 de ani, a mărturisit că se simte foarte bine și că se pregătește să lanseze piese noi. De asemenea, aceasta s-a arătat încântată de faptul că familia sa urmează să o viziteze în curând.
„Foarte bine, mă pregătesc să lansez piese noi. Sunt sănătoasă, fericită că îmi vine familia în vizită cât de curând. Sunt bine, mulțumesc”, a spus artista, potrivit cancan.ro.
Lidia Buble, discretă în privința relației cu Horațiu Nicolau
Întrebată despre viața sa personală și despre posibilitatea ca relația cu Horațiu Nicolau să se fi încheiat, Lidia Buble a evitat să ofere detalii concrete. Cântăreața a subliniat că preferă să păstreze anumite aspecte ale vieții sale departe de ochii publicului și a ținut să își liniștească fanii, asigurându-i că se simte bine.
Deși nu a confirmat și nici nu a infirmat zvonurile privind o eventuală despărțire, artista a transmis că își dorește să își păstreze intimitatea, chiar dacă este o persoană cunoscută și se află adesea în atenția presei.
„Cred că v-ați obișnuit cu mine că sunt o persoană foarte discretă. Și cu toții avem nevoie de o viață personală privată. Vreau doar să știți că sunt foarte bine.”
Lidia Buble, despre familia numeroasă din care provine
Lidia Buble a vorbit de-a lungul timpului și despre familia sa, numeroasă și foarte importantă pentru ea. Artista provine dintr-o familie cu 11 copii, fiind unul dintre cei zece frați, alături de care a crescut într-un mediu în care legăturile familiale au avut un rol important.
Cântăreața are trei surori și șase frați, iar relația cu aceștia este una apropiată. În urmă cu ceva timp, Lidia Buble a vorbit despre asemănările dintre ea și surorile sale, explicând că unele dintre ele seamănă mai mult cu tatăl, în timp ce altele au moștenit trăsăturile și temperamentul mamei.
„Eu cu Dia suntem leite tati. V-am zis doar culoarea ochilor, în rest, nimic altceva. Și mi-ar fi plăcut pentru că mami e mult mai blândă, e mai înțeleaptă, e mai răbdătoare, mi-ar fi plăcut să iau chestia asta de la ea. În schimb, Lori cu Esti și cu Dana sunt... Deci, leite mami. Sunt foarte blânde, foarte bune, foarte înțelegătoare, foarte pașnice așa.”




































