Mihai Trăistariu, chinuit de peste 100 de superstiții! Cum a ajuns artistul să își transforme viața într-un calvar
Mihai Trăistariu a făcut dezvăluiri neașteptate despre o perioadă dificilă din viața sa, când superstițiile ajunseseră să îi controleze aproape fiecare mișcare.

Cunoscut pentru sinceritatea sa și pentru mărturisirile pe care le face atunci când apare în spațiul public, artistul a povestit cum dorința de a avea succes la concursuri importante l-a determinat să creadă în tot felul de semne și să își creeze propriile reguli.
Cum i-a fost influențată viața artistului de superstiții
Unul dintre artiștii consacrați ai muzicii românești, Mihai Trăistariu și-a pus de-a lungul timpului cariera pe primul loc și a participat la competiții importante, precum Eurovision, Festivalul Mamaia și Cerbul de Aur. În dorința de a câștiga și de a obține cele mai bune rezultate, cântărețul a ajuns să creadă că anumite superstiții îl puteau ajuta să își îndeplinească obiectivele.
„Până pe la Eurovisionul din 2006, aveam 29 de ani. Am avut o groază de superstiții, multe dintre cele cunoscute. Să nu calci pe un canal, că e ghinion, să nu vezi pisică neagră, să bați în lemn dacă ai zis ceva rău, dar să nu bați în masă, trebuie să bați într-un alt fel de lemn, sau tot felul de prostii din astea.
Plus că mi le inventam și eu, probabil din dorința de a câștiga lucruri, concursuri, festivaluri, să fiu cel mai bun pe la Festivalul Mamaia, la Cerbul de Aur, la Eurovision, unde am fost de mai multe ori. În dorința de a învinge și de pe la școală mi s-a inoculat ideea asta că superstițiile mă ajută și mi-am băgat în cap peste 50, poate chiar 100 de superstiții inventate de mine”, începe el sa dezvăluie într-un interviu cancan.ro.
Mihai Trăistariu ajunsese să își inventeze propriile superstiții
În timp, lucrurile au luat o turnură tot mai complicată. Mihai Trăistariu nu se mai limita la credințele populare, ci își inventa propriile reguli, pe care simțea că trebuie să le respecte pentru a evita ghinionul. Artistul a mărturisit că ajunsese să își impună tot felul de limite și să facă anumite lucruri într-un timp foarte scurt, de teamă că altfel i s-ar putea întâmpla ceva rău.
„Adică îmi făceam ceva de genul: dacă n-ajung în 10 secunde la mașina aia de pe stradă, o să am ghinion. Sau dacă nu-mi deschid umbrela când nu știu ce, până așa că plouă, o să am ghinion. Numai așa îmi băgam în cap și atunci executam chestia aia în timp record, ca să nu pățesc ceva.
Și lucrul ăsta m-a îmbolnăvit de… chiar le povesteam oamenilor despre «superstițită», i-am zis eu. Nu există așa ceva, e un cuvânt inventat de mine, dar aveam superstițită. Eram bătut în cap. Îmi inventam superstiții până când nu mai puteam să dorm și să respir. Și nu știam pe ce parte să mai dorm, că e cu ghinion, unde să mă uit, că e cu ghinion. Deci eram nebun.”
Documentarul care l-a ajutat să renunțe la superstiții
Artistul a povestit că momentul decisiv a venit după ce a urmărit un documentar pe Discovery despre o sportivă internațională care își crease propriile superstiții, în încercarea de a obține rezultate cât mai bune. Povestea acesteia l-a făcut să își dea seama că trebuia să găsească o soluție pentru a ieși din cercul regulilor pe care și le impusese.
„Și, la un moment dat, am văzut un documentar, norocul meu că am văzut un documentar pe Discovery, care vorbea despre o sportivă internațională care, la fel ca și mine, își construise propriile superstiții ca să reușească. Și ea m-a scăpat de ele și a inventat o nouă superstiție care le-a anulat pe toate.
„Când am văzut documentarul și mi-am dat seama că trebuie să scap și eu de ele, că nu mai făceam față, efectiv, exact asta am făcut: mi-am inventat o superstiție care zicea așa: «Dacă mai am vreo superstiție, dacă mai execut vreo superstiție, o să am un mare ghinion»”.
„Din secunda aia, nu mai executam nimic”
Noua regulă l-a ajutat să renunțe la vechile obiceiuri. Mihai Trăistariu a început să ignore semnele pe care înainte le considera aducătoare de ghinion și spune că, în cele din urmă, a reușit să se elibereze de propriile temeri.
„Și atunci, din secunda aia, nu mai executam nimic. Când vedeam canalul, treceam peste el. Vedeam pisica neagră, treceam prin fața ei, îi tăiam calea, cum se spunea. Și tot așa. Și din momentul ăla nu mai am nicio superstiție. M-am vindecat singur.
Singurul lucru pe care îl mai fac este să-mi fac o cruce înainte de concert, ca să am noroc.
Asta nu-i superstiție, asta e o tradiție a mea. Fac o cruce ca să am noroc, să mă ajute Dumnezeu.”
Ce spune artistul despre postul intermitent
Mihai Trăistariu are un program încărcat. Pe lângă cariera muzicală, artistul se ocupă și de afacerea cu apartamentele pe care le închiriază pe litoral în sezonul estival. Vara care tocmai s-a încheiat i-a adus venituri importante, însă artistul a vorbit și despre un subiect care ține de stilul său de viață și de sănătate.
Într-un interviu acordat publicației Click!, Mihai Trăistariu a povestit că a încercat postul cu apă după ce s-a documentat despre această practică și a citit despre presupusele sale beneficii. Artistul a dezvăluit că a ținut acest post pentru prima dată în decembrie, după perioada sărbătorilor de iarnă, și că a reușit să îl urmeze timp de trei zile.
„Am tot citit despre postul cu apă, am văzut și pe la Mihai Onilă, și unii medici îl recomandă, mai ales în America. M-am documentat și eu, pe Internet, și am aflat că e benefic. Prima oară l-am ținut anul trecut, în decembrie, eram cam grăsan după atâtea sarmale și cozonac. Am rezistat timp de trei zile, deși alții pot mai mult, și câte 7. Recunosc, în acele trei zile, am luat magneziu, ca să nu te doară capul, și sare celtică, pentru electroliți.
Cei care promovează acest fasting îl recomandă de două ori pe an, eu l-am făcut și câte trei luni la rând, în iarnă. Voi păstra, și pe viitor, acest obicei. Părinții mei au murit de cancer, așa că e important să am un stil de viață sănătos.
Cu acest post negru, cu apă, se spune că celulele cancerigene sunt omorâte și că brusc crește imunitatea. Cea mai grea zi e a treia. Vara nu-l țin, am concerte foarte multe, trebuie să stai mai mult în casă, ești mai slăbit”, a precizat el, exclusiv pentru Click!


































