Oana Roman, enervată la culme de prețurile din București. Fosta soție a lui Marius Elisei și-a strigat disperarea pe internet: „Nu mai e de trăit în România”

Ultima actualizare:

Oana Roman (47 de ani) a vorbit în comunitatea sa de pe rețelele sociale despre prețurile mari din România. Deranjată că acestea cresc, și sunt din ce în ce mai mari, vedeta a făcut mai multe comparații cu Franța și Anglia.

Fiica lui Petre Roman a mărturisit cât o costă acum o manichiură, care este prețul unui banal croissant, dar și faptul că pâinea, laptele, untul și multe alte produse s-au scumpit extrem de mult la noi în țară.

Vă puteți muta liniștiți la Paris, Cannes, Roma, unde vreți, pentru că la București e mai scump. S-a ajuns prea departe cu prețurile. Efectiv cu capul… La București, un banal croissant într-o brutărie mai de Doamne ajută costă 12, chiar 14 lei. La Paris costă 1 euro și un pic. Deci voi vă dați seama cât de aberante sunt prețurile? Mai scump ca la Paris? Și pâinea e mai scumpă, și laptele și untul și multe. Îmi zice mie lumea că mă duc la Cannes, la figuri. Păi la supermarket, la brutărie, etc, e mai ieftin ca în România, unde sunt salarii pe sfert față de Franța. Cei care stau în alte țări știu asta. Ia să văd, ce prețuri aberante, mai mari față de Europa ați văzut pe la noi?”, a ținut să precizeze, Oana Roman, deranjată de faptul că prețurile din România au luat-o razna.

Pe lângă scumpirile consemnate la capitolul mâncare, fiica lui Petre Roman, a adăugat și faptul că serviciile de beauty s-au schimbat, iar o simplă manichiură ajunge acum în jurul sumei de 300 de lei.

Continuăm cu prețurile: o manichiură semipermanentă, fără construcție de gel și tipsuri, 288 lei, adică 60 de euro. Prima oară a fost 190, a două oară 370, manichiură plus pedichiură semi, a treia oară, doar manichiură – 288 lei. Pentru că mi-au rezolvat o problemă pe care o aveam la unghii aș fi plătit  190 lei o manichiură. Dar 288… unde mergeam înainte este 250 manichiura plus pedichiura semipermanentă (…) Trăim într-o țară condusă  de oameni care  nici nu știu ce înseamnă termenul  economie și care reacționează doar la interese pecuniare și de gașcă. Nu mai e de trăit în România cu prețurile astea, dar oamenii stau, tac și înghit”, a mai povestit Oana Roman, care e decisă ca la un moment dat să părăsească România și să se mute definitiv în Franța, acolo unde merge deja în fiecare an în vacanță, alături de fiica sa, Isabela.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
denisa tanase instagram jpg
sandra n instagram jpg
banner cristina cioran png
Andeea Marin și Violeta jpg
banner medana oprea jpg
oana pellea jpg
banner marina almasan jpg
image jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net