Problemele nu se mai termină între Alina Sorescu și Alexandru Ciucu. Artista este foc și pară pe fostul soț și lansează acuzații la adresa designerului: „Totul este o strategie”

#Exclusiv Click!

Alina Sorescu (38 de ani) așteaptă cu nerăbdare și încredere următorul termen al procesului pe care îl va avea în curând cu fostul ei soț, Alexandru Ciucu.

„Eu însoresc! Voi?", "Când o ușă se închide, o alta se deschide!", transmite Alina Sorescu în mediul online, mesaje care îi readuc energia pozitivă și multe felicitări pentru starea de bine din partea fanilor și admiratorilor săi. Cântăreața parcă strălucește și nu încetează să arate din ce în ce mai bine.

Alina Sorescu s-a cufundat în muncă și are proiecte pe bandă rulantă. Cele două fetițe ale sale sunt prioritare, iar vedeta își împarte timpul astfel încât să poată sta cât mai mult cu ele.

Se apropie cu repeziciune noul termen al procesului de divorț pe care aceasta îl are cu fostul ei soț, designerul Alexandru Ciucu, iar tensiunea și emoțiile parcă plutesc puțin în aer. Anterior, s-au stabilit deja custodia comună și domiciliul fetițelor la mamă, urmând sa se discute acum despre cum va rămâne programul de vizită.

După ce tatăl a cerut inițial domiciul fetelor la el, dar nu s-a aprobat de către instanță, acum Alexandru Ciucu cere un program alternant al fetițelor, care să locuiască o săptămână la mamă, una la tată, în timp ce mama, Alina Sorescu, își dorește un program stabil cu orar de vizită obișnuit pentru tată, în weekenduri și vacanțe, cum se acordă în general.

„Înainte de înfățișări tatăl fetelor apare cu declarații..."

Între timp, artista vine să demonteze toate declarațiile publice pe care fostul ei soț le-a făcut chiar recent, în cadrul unui eveniment monden la care a oferit mai multe interviuri despre cum este el acum și cum își „împarte" fetițele, pe Carolina (10 ani) și Raisa (8 ani), cu mama lor, Alina Sorescu.  Este un proces destul de lung care durează de aproape trei ani de zile și care deocamdată nu pare să ia sfârșit.

Alina Sorescu pare foarte deranjată de tot ceea ce a declarat Alexandru Ciucu și pune aceste lucruri pe seama faptului că în curând vor avea un nou termen privind programul de vizită pentru cele două fetițe pe care le au împreună.

„Nu este deloc întâmplătoare apariția la evenimentul recent unde a dat numeroase interviuri. Foarte curând avem un nou termen în procesul privind programul de vizită, și mereu înainte de înfățișări, tatăl fetelor apare cu declarații prin care încearcă acum în timpul procesului să își fabrice o nouă imagine, total diferită de cea din timpul căsătoriei.

Totul este o strategie de distorsionare a realității pentru proces și pentru imaginea lui publică. Declarațiile pe care le-a făcut sunt ca urmare și a neînțelegerilor pe care le avem privind activitățile extrașcolare ale fetelor. În afară de week-end-uri și vacanțe, fetele merg la tată marți și joi după școală, o dată la 2 săptămâni, conform programului ordonanței pe care îl respectăm", ne-a povestit Alina Sorescu, exclusiv, pentru Click!

„Dumnezeu a lăsat bărbatul și femeia să fie egali"

Alina Sorescu se luptă în instanță pentru a obține un program normal și stabil pentru fetele ei și spune despre fostul ei soț că acesta le-ar fi schimbat Raisei și Carolinei programul de înot, iar acum fetele merg la înot marțea și joia, chiar în zilele în care ar fi trebuit să meargă la cursurile de muzică.

Totodată, Alexandru Ciucu a declarat în interviuri că a păstrat încă verigheta care reprezintă un lucru simbolic ce i-a schimbat viața la un moment dat și că se roagă la Dumnezeu în fiecare seară să îi dea copiii. 

„Îl rog pe Dumnezeu, în fiecare seară, să îmi dea copiii! Nu îmi doresc să stea definitiv la mine, să stea jumătate, jumătate, să revenim la programul anterior. Consider că dacă Dumnezeu a lăsat bărbatul și femeia să fie egali, nu sunt egali doar între ei, sunt egali și în fața copiilor. S

unt egali în fața copiilor, pentru copii, nu pentru ei. Sunt egali în fața copiilor pentru că, copiii trebuie să aibă și mamă și tată în egală măsură, preferabil să fie împreună, însă dacă, la un moment dat, lucrul acesta nu se mai poate, copiii trebuie să aibă contact cu ambii părinți în egală măsură. Preferabil, părinții să se sprijine unii pe ceilalți când copiii nu sunt la ei", a spus Alex Ciucu, zilele trecute, pentru Spynews.ro.

Ce spune Alina Sorescu despre subiectul verighetă? 

„În legătură cu verigheta, cât timp eram căsătoriți a fost de multe ori fotografiat de presă fără să o aibă pe deget. De altfel, nu obișnuia să o poarte. Mai multe nu am de unde să știu. Poate o păstrează și pe cea de după prima lui căsătorie și face colecție", ne-a mai mărturisit artista.

„El decide pe timpul lui"

Alina Sorescu este supărată și pentru faptul că are mai multe activități cu fetele e,i iar tatăl lor nu le-a adus decât de două ori la cursurile ei de muzică. 

Fetele fac parte din trupa mea de copii, sunt talentate și au calități vocale, de multe ori plâng și îl roagă pe tatăl lor, în ultimii doi ani, să le aducă la cursurile mele de muzică, spectacole și emisiuni, atunci când sunt în programul lui. Însă el nu le aduce, spunând că pe timpul lui el decide.

Mai mult decât atât, brusc le duce la înot fix marți și joi (deși eu le-am dus de mici vineri și în weekend), atunci când ar trebui să le aducă la cursurile de muzică .Eu am multe activități cu copiii, iar tatăl le-a adus doar de două ori de când a început acest proces. La concertul unde am cântat în duet cu Al Bano la Sala Palatului le-a adus în ultima clipă, pentru că fetele au plâns că vor să fie alături de mine și de colegii lor de trupă”, ne-a spus vedeta.

„Iar prezența la concertul special pentru copii de Ziua Copilului de la Timișoara a fost un scenariu meschin al tatălui. Eu aveam bilete de avion să merg cu fetele pe 2 iunie la Timișoara, iar tatăl lor, cu o strategie mizeră și sub pretextul că le face o surpriză, s-a dus și le-a luat mai repede de la școală înaintea mea. A plecat cu ele la Timișoara și m-a anunțat printr-un mesaj că e în drum spre aeroport.

Și, în final, spune public că se roagă la Dumnezeu. Asta face fiecare om în intimitatea sa. Dacă o faci public, înseamnă că ai un scop", a mai ținut să punctele artista care a lansat acum piesa cu videoclipul „Azi e despre mine", o melodie ale cărei versuri i-au umplut sufletul, acestea vorbind despre regăsirea de sine, renaștere și puterea de a ne iubi mai mult în fiecare zi, pentru că asta a făcut Alina Sorescu de la separarea de Alexandru Ciucu încoace. A renăscut!

Alina Sorescu și Alexandru Ciucu au fost căsătoriți din anul 2010 și s-au separat după 12 ani de mariaj, în luna februarie 2022.

În ceea ce privește procesul de divorț cu designerul Alexandru Ciucu (47 de ani), acesta nu s-a finalizat și este unul de durată, de aproape 3 ani.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Kate Letizia și Sofia colaj jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
mircea diaconu jpg
banner andreea marin violeta banica png
banner buletin de bucuresti png
banner oana pellea png
mircea diaconu jpg
image png
mircea diaconu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net