Satul unde a început răscoala iobagilor conduși de Horea, Cloșca și Crișan. Câți români trăiesc acum în această localitate
Curechiu, un sat mic și izolat din Munții Metaliferi, județul Hunedoara, a rămas cunoscut în istoria românilor ca locul unde a izbucnit una dintre cele mai celebre revolte ale iobagilor transilvăneni – Răscoala din 1784, condusă de Horea, Cloșca și Crișan. În toamna acelui an, sătenii asupriți și împovărați de nenumărate nedreptăți s-au ridicat împotriva sistemului feudal opresiv, făcând din Curechiu un simbol al luptei pentru libertate.
Satul găzduiește astăzi în jur de 250 de locuitori
Situat în comuna Bucureșci, satul Curechiu găzduiește astăzi aproximativ 250 de locuitori. Timp de secole, așezarea a fost izolată de restul județului, accesul fiind dificil prin terenurile montane și pădurile dese. Recent, Drumul Județean 741, supranumit „Transalpina Metaliferilor” de către localnici, a fost modernizat pe o porțiune de șase kilometri, între Curechiu și Almașu Mic de Munte, facilitând astfel legătura între Valea Geoagiului și zona Crișului Alb. Această șosea sinuoasă oferă călătorilor o panoramă spectaculoasă asupra dealurilor și pădurilor din Munții Metaliferi, aducând o revigorare în viața acestui sat istoric, scriu cei de la Adevărul.
Când a început revolta
În toamna lui 1784, iobagii din Transilvania, sătui de asuprirea și sărăcia în care erau ținuți, au decis să se ridice împotriva stăpânirii nobiliare. În fruntea acestei revolte s-au aflat Horea, Cloșca și Crișan, lideri ai țăranilor care au devenit simboluri ale luptei pentru dreptate și libertate. Cei trei au fost motivați de condițiile inumane în care trăiau românii, oprimarea lor de către nobilii maghiari și greutățile impuse de statul austriac.
Biserica de lemn din Curechiu, construită în jurul anului 1785, păstrează și astăzi amintirea acestor evenimente zbuciumate. Alături de câteva case tradiționale vechi de peste un secol, ea constituie unul dintre simbolurile locale ale luptei pentru dreptate și libertate.
O revoluție împotriva asupririi
Scrierile istorice și relatările vremii subliniază suferințele iobagilor români. Medicul Baltazar Hacquet, în 1789, descria situația dezastruoasă în care se aflau aceștia: „Acest popor, neținut în seamă și asuprit, are parte și aici, ca în toată țara, de pământul cel mai prost. Nu e destul că au fost surghiuniți, Dumnezeu știe cu ce drept, față de ceilalți locuitori ai acestui principat, doar în locuri pustii și deșarte, dar li s-au smuls tot mereu și locurile prefăcute de ei cu multă sudoare în pământ arabil”.
Baltazar Hacquet remarca, de asemenea, nedreptățile la care erau supuși românii și tratarea lor ca pe niște „muncitori servili” care nu se bucurau de niciun drept sau moment de odihnă. Într-un sistem în care tirania nobililor maghiari și presiunea statului austriac erau impuse ca lege, Hacquet spunea că „românul e folosit numai la munci grele și din cele mai de jos”. În fața acestor nedreptăți, răscoala părea inevitabilă, fiind văzută ca o cale de a rupe lanțurile opresiunii.
Moștenirea revoltei lui Horea, Cloșca și Crișan
Răscoala a fost înăbușită cu violență, iar Horea, Cloșca și Crișan au plătit cu viața pentru curajul lor. Cu toate acestea, jertfa lor a rămas vie în conștiința poporului român, iar satul Curechiu continuă să fie o mărturie a luptei pentru libertate și dreptate socială.
Astăzi, Curechiu rămâne un loc cu o importanță istorică aparte, iar vizitatorii săi pot vedea o parte din patrimoniul tradițional al locului și pot înțelege mai bine istoria și contextul care au condus la izbucnirea Răscoalei. Această poveste, marcată de dorința de libertate și rezistența împotriva asupririi, face din Curechiu nu doar un simplu sat din Munții Metaliferi, ci un simbol al dârzeniei și demnității românilor.
