FotoCasă de 120 de ani din Breaza, salvată de doi tineri din București: „Nu putem construi ceva nou ignorând complet ce există deja acolo”
În Breaza, într-o zonă în care timpul pare că încă are răbdare, Ina și Răzvan au început restaurarea unei case construite între anii 1890 și 1900. Nu este un proiect de investiție și nici unul de imagine, ci o întoarcere la un loc care a rămas viu în memorie.
Pentru Ina, casa a fost mereu mai mult decât un spațiu. A fost centrul copilăriei ei, locul în care revenea în fiecare vară și unde fiecare colț avea o poveste. „Toate amintirile mele din copilărie sunt legate de casa ei, pentru aveam voie să ne tot zbenguim pe acolo, dar tocmai pentru că era interzis nouă ne plăcea și mai mult”, spune ea, evocând atmosfera de atunci, de la caldarâmul din curte până la mirosul specific de casă veche, potrivit Lovedeco.
Locuința a fost ridicată de străbunicii paterni ai Inei el tâmplar, ea casnică — și a ajuns mai târziu în grija Elenei Șovăială, „Noni”, născută în 1929. Noni nu s-a căsătorit niciodată, dar a rămas figura care a ținut familia aproape, având grijă de părinți, nepoți și strănepoți.
Momentul în care planurile s-au schimbat
Inițial, Ina și Răzvan nu se gândeau să restaureze casa veche. Planul lor era să construiască o locuință A-frame în fundul grădinii. Însă, pe măsură ce au început să privească mai atent casa cu prispă, ideea s-a schimbat.
„Ne-am dat seama că nu putem construi ceva nou ignorând complet ce există deja acolo. Casa are o valoare pe care nu ai cum să o reproduci”, spune Ina. Experiența unui șantier o aveau deja, după renovarea apartamentului lor din București, într-o vilă din 1941, dar aici miza era diferită.
„Ne dorim o restaurare autentică, nu o reinterpretare decorativă. Asta înseamnă că trebuie să înțelegi casa și să lucrezi cu ea, nu peste ea”, explică ea.
Casa păstrează toate trăsăturile arhitecturii subcarpatice: soclu înalt de piatră, prispă din lemn, stâlpi masivi și detalii sculptate manual. Totul are o logică funcțională, dar și una estetică.
„Este o casă echilibrată, construită cu materiale locale și cu logica gospodăriei de atunci: camera bună, vatra cu beciul dedesubt și dormitorul”, spune Ina. Ea descrie și soclul din piatră ca fiind „acea linie orizontală puternică, specifică zonei”, dar și prispa, pe care o vede ca pe un spațiu esențial de tranziție între interior și curte.
Detaliile din lemn, inclusiv parapetul traforat și elementele de la streașină, au fost realizate chiar de străbunicul ei. „Ne dorim să le refacem chiar pe cele originale, nu să le înlocuim cu ceva nou care doar imită”, adaugă ea.
Restaurarea, un proces atent și asumat
Deși casa nu a mai fost locuită constant, starea ei este relativ bună. Problemele existente — umiditate și fisuri sunt considerate normale și pot fi remediate.
„Ca intervenții imediate, ne vom ocupa de consolidarea structurii, de acoperiș și de refacerea sistemului de drenaj”, explică Ina, subliniind că fiecare decizie este luată cu grijă.
Un reper important în proces este Ghidul OAR pentru zona Prahova Subcarpatică. „Pentru noi e foarte importantă compatibilitatea materialelor și faptul că intervențiile trebuie să respecte comportamentul structural al casei”, spune ea.
În același timp, nevoile contemporane nu sunt ignorate. „Bucătăria și baia vor fi tratate ca volume contemporane, clar diferențiate, dar subordonate casei vechi, astfel încât să nu distorsioneze silueta tradițională”, explică Ina.
Ce nu mai poate fi recuperat
Nu toate elementele gospodăriei au trecut la fel de bine testul timpului. Unele anexe sunt prea degradate pentru a mai fi salvate.
„Ce nu vom putea păstra, din păcate, este fostul grajd și odăile străbunicilor din ultimii ani. Lemnul este putrezit, iar pereții din pământ nu au fost întreținuți de decenii. Acolo degradarea este ireversibilă”, spune Ina, fără să încerce să cosmetizeze realitatea.
Totuși, chiar și în acest context, abordarea rămâne una responsabilă. „Vom încerca să recuperăm cât mai mult din materialele reutilizabile — lemn, elemente de piatră — pentru că ne dorim să păstrăm cât mai mult din resursele locale”, adaugă ea.
Își amintește și de metodele prin care Noni întreținea casa: „Repara pereții cu un amestec de pământ, apă și bălegar. Era o tehnică firească atunci, iar acum începe să fie înțeleasă din nou ca soluție sustenabilă, nu primitivă.”
O continuitate firească între trecut și prezent
Pentru Ina și Răzvan, restaurarea casei nu este un gest izolat. Ea se leagă direct de ceea ce fac în prezent prin proiectul lor, ȘURA ȘUȘARA.
„Lucrăm cu textile tradiționale vechi și încercăm să le reinterpretăm într-o manieră contemporană. Într-un fel, este același lucru pe care îl facem și cu casa”, spune Ina.
Brandul este inspirat de străbunica ei și duce mai departe aceeași idee de recuperare și reinterpretare, fără a pierde esența.
Casa din Breaza nu va deveni pensiune și nici proiect turistic. Va rămâne un loc personal, un refugiu.
„Venim aici în weekenduri și în vacanțe, exact cum făceam și când eram copii”, spune Ina.
