Ce sunt, de fapt, urmele lăsate de avioane pe cer? Teoriile conspirației circulă de zeci de ani

Ce sunt, de fapt, urmele lăsate de avioane pe cer? Teoriile conspirației circulă de zeci de ani

Este o teorie a conspirației care a fost demontată de nenumărate ori de-a lungul anilor, dar care reapare ocazional în mediul online, unde stârnește mereu senzație. Este vorba despre dârele spectaculoase lăsate în urmă de avioane și motivul precis pentru care acestea apar.

Aceste urme sunt foarte comune
Aceste urme sunt foarte comune Foto: IStock

Oamenii de știință au încercat să liniștească temerile apărute recent în mediul online din cauza dârelor spectaculoase lăsate în urmă de avioane. O veche teorie a conspirației spune că aceste urme conțin substanțe periculoase pulverizate în atmosferă. Iar, în ciuda faptului că această teorie a fost demontată și în trecut, reapare ocazional pe rețelele de socializare.

Acum, inginerii de la Institutul pentru Fizica Materialelor explică care este, de fapt, semnificația acestor urme. Practic, este vorba doar despre particule care se transformă în cristale de gheață, potrivit observatornews.ro.

Este o veche teorie a conspirației

Rețelele de socializare sunt pline de videoclipuri în care oamenii filmează cerul senin, în zone unde trec adesea avioane, iar aceste urme spectaculoase se văd adesea. Însă, explicația pentru acest fenomen este una simplă și complet inofensivă.

„În momentul în care avioanele trec cu o viteză mare, antrenează centrii de nucleere, picături de gheaţă, care se formează în jurul firicelelor de praf deja existente sau cele emise de motoare. A fost lumina mai bună cuplată cu condiţiile atmosferice prielnice, temperatură şi presiune”, a spus Marius Huşanu, cercetător ştiinţific INCDFM, conform sursei citate.

Cum se explică acest fenomen

Practic, atunci când avionul decolează și ajunge la altitudinea de croazieră, temperatura exterioară scade chiar și la -50 de grade, iar particulele eliminate de motor se transformă în cristale de gheață care arată precum dâre albe.

„În momentul în care apa se desoarbe, observăm semnătura chimică a materialului fără moleculele de apă, de unde putem trage concluzii despre modul în care apa a fost legată, cum s-au format legăturile chimice înainte”, a mai spus Hușanu.

Teoria conspirației care spune că aceste urme sunt chimice și sunt pulverizate intenționat în atmosferă este una veche, care circulă în mediul online de zeci de ani.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
România jpeg
pnrr bloc jpg
marius bicicleta china intagram jpg
image png
Nuci pecan Pinterest jpg
suplimente eatingwell1 jpeg
image png
Glovo jpg
image
image