Cele mai mari greşeli pe care le comit oamenii când investesc la bursă. Ce trebuie să faci ca să nu pici în aceste capcane
Investițiile la bursă pot aduce câștiguri semnificative, dar și pierderi importante atunci când sunt făcute fără o strategie clară și fără înțelegerea riscurilor implicate. Iată care sunt cele mai frecvente patru greșeli pe care le fac investitorii români și despre cum pot fi acestea evitate, conform rubricii IQ Financiar, împreună cu Laura Hexan, coordonatorul activității de investiții într-una dintre cele mai mari bănci din România.

1. Reacții emoționale în fața volatilității pieței
Una dintre cele mai frecvente greșeli este vânzarea impulsivă, cauzată de panică. Piețele bursiere fluctuează în mod natural, iar investitorii tind să vândă atunci când prețurile scad brusc, din frica de a pierde și mai mult. Această reacție emoțională aduce, însă, pierderi pe termen lung. Istoria a arătat că piețele își revin, iar cei care își păstrează calmul și nu vând în perioadele de scădere reușesc să recupereze pierderile și, uneori, să obțină profituri importante. Controlul emoțiilor și înțelegerea ciclurilor economice sunt esențiale pentru succesul investițional.
2. Urmărirea câștigurilor rapide și a trendurilor speculative
Mulți investitori se lasă atrași de promisiunea câștigurilor rapide. Aleargă după ce este la modă – criptomonede, acțiuni speculative sau companii care au crescut spectaculos într-un timp scurt. Această goană după profit imediat este riscantă, deoarece astfel de investiții se bazează mai degrabă pe zvonuri și valuri de emoție colectivă decât pe analize solide. Buzele speculative se sparg adesea, iar investitorii care au intrat târziu rămân cu pierderi semnificative. O abordare prudentă și bine documentată este întotdeauna mai eficientă decât una impulsivă.
3. Lipsa unui plan financiar bine definit
Investițiile fără un plan clar sunt ca o călătorie fără destinație. Una dintre cele mai mari greșeli este să investim fără să știm exact ce vrem să obținem. Obiectivele – fie că este vorba despre pensie, achiziția unei locuințe, educația copiilor sau construirea unui fond de urgență – oferă direcție și disciplină. Ele ne ajută să evaluăm corect riscul, să alegem produsele potrivite și să rămânem ancorați în realitate chiar și în perioade mai turbulente.
4. Lipsa diversificării portofoliului
Investitorii neexperimentați au tendința de a pune toate ouăle în același coș, investind majoritatea economiilor într-un singur activ. Dacă acel activ nu performează conform așteptărilor, întregul portofoliu are de suferit. Diversificarea este cheia reducerii riscului: combinarea investițiilor în acțiuni, obligațiuni, fonduri mutuale sau active alternative permite compensarea pierderilor dintr-o parte cu eventualele câștiguri din alta. Astfel, portofoliul devine mai stabil și mai rezistent la șocuri externe.
Investițiile la bursă pot aduce beneficii importante, dar succesul nu vine peste noapte și nu este garantat. Este esențial să ne educăm financiar, să învățăm din greșelile altora și să luăm decizii raționale, bazate pe informații solide și obiective clare. A evita capcanele investiționale nu înseamnă doar a proteja capitalul, ci și a construi, pas cu pas, o strategie sustenabilă de creștere financiară.