Ciudățeniile primului cuplu regal al României. De ce îl trezea Regina Elisabeta pe Regele Carol I în miez de noapte
În 1889, Maude Rea Parkinson, o tânără profesoară de limbi străine, pasionată de călătorii și aventură, a sosit în România, unde a stat până în 1911, când Marele Război a obligat-o să se întoarcă în ţara natală, Irlanda. Acolo, şi-a scris amintirile, volum apărut în 1921 şi republicat în 2014 în ţara noastră: „Douăzeci de ani în România“ (1889-1911), unde a dezvăluit defectele societăţii româneşti, cât și detalii mai puțin cunoscute privind Casa Regală română, în special despre Regele Carol I şi Regina Elisabeta a României.
În cartea „Douăzeci de ani în România“ (1889-1911), scrisă într-un ton deopotrivă critic şi amuzant, apărută în 1921 şi republicată în 2014 în ţara noastră, Maude Rea Parkinson, o tânără profesoară de limbi străine, amatoare de călătorii şi aventură, a dezvăluit defectele societăţii româneşti și a scos la iveală atât lucruri cunoscute, cât şi unele suprinzătoare, despre Casa Regală română, în special despre Carol I şi Elisabeta a României.
Ciudăţeniile primului cuplu regal al României
Cel mai longeviv domnitor al României, Regele Carol I (1839-1914), era un om rece, mereu preocupat de îndatoririle sale regale, precum era descris de către contemporanii săi și chiar de soția sa. De fapt, comportamentul lui a fost cel mai bine descris de Regina Elisabeta, care îl considera drept „un bărbat care își poartă coroana și în somn”.
„Regele Carol era o persoană reticentă şi reţinută. În lungii ani petrecuţi în România nu a avut niciodată un prieten apropiat. Avea o anume rezervă, care a rămas una dintre trăsăturile sale distinctive, şi n-a părut să cedeze niciodată. (...) Regele ducea cu adevărat o viaţă singuratică. Foarte rar era văzut la vreo întrunire sau distracţie publică. Doar dacă prezenţa lui era absolut necesară“, dezvăluie şi Maude Rea Parkinson, potrivit Historia.ro.
O formă de distanțare față de ceilalți a fost salutul regal, pe care domnitorul îl executa întotdeauna cu un singur deget, comportament descris în „Amintirile politice” ale ministrului liberal I.G. Duca.
Și Maude Rea Parkinson a scris despre particularitățile regelui. „Mi s-a spus adesea că la audienţe nu şedea niciodată, chiar dacă durau o oră. Vizitatorul era astfel obligat să stea şi el în picioare “, se mai arată în volumul „Douăzeci de ani în România“ (1889-1911).
Ciudăţeniile Reginei Elisabetei
Regina Elisabeta a României (1843-1916), scriitoare, traducătoare și poetă cunoscută sub pseudonimul Carmen Silva, a fost o româncă foarte blândă, în contrast cu soțul ei strict și sever, Carol I. Ea avea o personalitate romantică și visătoare.
Natura reginei a fost pusă la încercare sever de îndatoririle ei monarhice, iar moartea prematură a singurului ei copil i-a întărit sensibilitatea nativă, găsind alinare în chestiuni mai neobișnuite, cum ar fi spiritismul. Unele dintre ciudățeniile regale ale Elisabetei sunt menționate și de Maud Rea Parkinson. Acestea se bazează pe ceea ce spuneau unii la acea vreme, dar și pe zvonuri care circulau în societatea românească de atunci.
„Un violinist sau un pianist care se hotăra să dea un concert la Bucureşti era sigur că se se va bucura de o primire entuzistă din partea reginei. Dificultatea era să mai plece. Era atât de prinsă de muzică, solicitând o piesă după alta, încât bietul muzician obosit abia de scăpa la timp pentru concertul de seară. Uneori, matineele muzicale se întindeau până târziu în seară.
Fosta regină era şi o talentată poetă, compunând sonete la momente ciudate, uneori în nopţile când nu putea dormi. Nu rareori îl trezea pe rege din somnul adânc să-şi dea cu părere asupra operei. Uneori îmi părea rău pentru Regele Carol. Era atât de reticent, reţinut şi controlat, că trebuie să fi găsit foarte neplăcute chestiunile în care era constant atras de activitatea sau entuziasmul reginei.
Nu voi uita niciodată momentul când a împlinit 60 de ani. Cu această ocazie a scris un articol numit «A şaizecea aniversare», care a fost publicat în toate ziarele. Acolo îşi exprima bucuria că ajunsese la 60 de ani, iar toate furtunurile şi necazurile vieţii fuseseră din fericire depăşite. Apoi a relatat cum şi-a petrecut această fericită zi.
Seara fusese la teatru, întoarsă acasă a constatat că slujnica prostuţă adusă din Germania era ascunsă sub masă, unde asculta muzica frumoasă ce se auzea dintr-o cutie muzicală. Toate pisicile reginei erau împodobite cu funde noi pentru această ocazie, iar pe masă şi pe scaune erau cadourile sosite în absenţa sa. I-a luat o vreme să cerceteze toate aceste comori. După un alt cântec din cutia muzicală şi un ultim pupic pentru pisici, s-a pregătit să se odihnească într-o cămăruţă învecinată cu budoarul său”, mai dezvăluie Maude Rea Parkinson în volumul „Douăzeci de ani în România“.
