Clădirea veche din anul 1810 care zace abandonată. Avea un rol crucial
Este un loc plin de istorie, dar care, din păcate, a rămas abandonat drept o simplă relicvă a trecutului, de care cei mai mulți oameni au și uitat. Este vorba despre furnalul de la Govâjdia, care a fost pus în funcțiune încă din anul 1810.
Țara noastră este plină de locuri fascinante, dar pe care, din păcate, foarte mulți dintre noi le-am uitat. Iar o astfel de locație plină de istorie se află în apropiere de Hunedoara, iar astăzi este doar o umbră a clădirii impunătoare care era cândva.
Este vorba despre furnalul de la Govâjdia, care a fost construit între anii 1806 și 1810, iar în ciuda faptului că această clădire se află într-o stare ridicată de degradare, ea nu a fost reparată nici în ziua de astăzi. Furnalul a funcționat, cu unele întreruperi, până în anul 1920, atunci când Hunedoara, ce se transformase într-un mare centru siderurgic, a preluat din funcțiile acestuia.
Furnalul a fost construit în anul 1810
În fiecare an, acest furnal producea undeva în jur de 8.000 de tone de fontă, iar o cale ferată îl lega de Hunedoara, aceasta fiind, de fapt, una dintre cele mai vechi căi ferate din Transilvania. În plus, mai exista și o rețea de 50 de kilometri de funiculare, care transportau minereul de fier, mangal, dar și calcar, între Govâjdia de Hunedoara, Bunila, dar și de satele de pe râul Bătrâna, potrivit adevarul.ro.
Iar, poate cel mai spectaculos lucru este faptul că acest furnal, atât de vechi și de spectaculos, nu a fost primul din ținutul Hunedoarei! În a doua jumătate a secolului XVIII, la Toplița, mai fusese ridicat un furnal, dar, din acesta a mai rămas numai fundația.
Exista un furnal și mai vechi în zonă
Istoricul hunedoarean Ioachim Lazăr a scris în cartea sa, „Aspecte ale începuturilor metalurgiei moderne a fierului pe Valea Cernei”, despre aceste două obiective.
„Hala furnalului servea şi ca turnătorie, în clipa când curgea şarja, turnătorul lua fonta cu lingura şi o deserta în forme. Şuvoiul de metal se scurgea în nişte forme dreptunghiulare, numite soalne, unde se solidifica şi apoi era fărâmat cu lovituri de ciocan, de lucrători speciali, denumiţi plastic "oameni de la rupt de fier".
Fonta era aşezată în stive de câte 1.000 de kilograme şi apoi transportată cu căruţele. Se lucra în două schimburi, a câte 12 ore, iar muncitorii ieşiti din tură puteau dormi într-o cameră amenajată deasupra intrării în furnal”, scria acesta, potrivit adevarul.ro.
