Cum a apărut expresia „te mănâncă Baubau”. Cine a fost, de fapt, Baubau și ce legătură are cu Baba Novac
Probabil că nu există român care să nu fi auzit de la părinți sau bunici în copilărie despre personajul Baubau, sau expresia: „dacă nu ești cuminte, te mănâncă Baubau”. Deși nimeni nu l-a văzut niciodată, acesta avea „misiunea” de a îi înspăimânta pe copii. Cine a fost, de fapt, Baubau și de unde vine expresia „te mănâncă Baubau”?
Când vine vorba despre originea cuvântului „Baubau”, aceasta este foarte controversată. Potrivit DEX, una dintre cele mai consultate metode moderne când vine vorba despre lexic, cuvântul este definit ca: „Personaj imaginar cu care se sperie copiii mici. [Var.: babáu – s. m., babáua – s.f.] – Din bau, repetat”, DEX 2009, relatează Adevărul.ro.
Originea cuvântului „Baubau”
Totodată, „bau” este prezentat ca fiind o onomatopee cu origine nedefinită. „BAU interj. Cuvânt cu care se sperie, de obicei în glumă, copiii. – Onomatopee”, DEX 2009.
În ediția din 2002 a dicţionarul de sinonime al limbii române, „Baubau” are mai multe sinonime: „(pop.) gogoriţă, (reg.) bordea, borză, cauă, (prin Transilv.) băbăluc, (prin Transilv. şi Bucov.) bolea. (Cu ~ se sperie copiii.)”.
Și totuși, în Dicţionarul Etimologic Român (DER), scos în 1958 de către profesorul Alexandru Ciorănescu la editura Universidada de la Laguna (din Tenerife, Spania), este explicată mai pe larg originea termenului. Astfel, la origine ar putea sta un cuvânt de origine germană, dar i se găsesc rădăcini şi în greacă şi într-o serie de dialecte italiene: „BÁU interjecţie – Se foloseşte cu intenţia de a surprinde sau a speria. Este creaţie expresivă, care se foloseşte atât în forma simplă, cât şi repetată, baubau; conform neogreacă - μπάμπουλα; calabreză, siciliană - babbau; germană - wauwau. În limbajul copiilor de la oraş se folosesc mai cu seamă: bau, interjecţie; bau, s. m. (lupul, sperietoarea) şi baubau, s. m. (speriatoarea, măgăoaia), acesta din urmă poate datorită influenţei numeroaselor dădace de origine germană. Forma reduplicată s-a redus uneori la babau(ă), s. m. şi f.”.
De asemenea, există şi varianta originii latine a termenului. Conform DER, „în nordul Transilvaniei se foloseşte a băuna, vb. (a urla), care pare a depinde de aceeaşi sursă expresivă. Totuşi, Puşcariu, ZRPh., XXXIII, 232 (urmat de REW 1001 şi DAR) îl derivă din latinescul baubŭlare, şi acesta din baubāri (cf. sard. Baulái - «a lătra»); dar ipoteza pare inutilă şi fonetismul prezintă dificultăţi. După Pascu, Beiträge, a băuna ar fi produsul unei contaminări a latinescului baulare cu verbe de tipul mieuna, scheuna”.
Legătura cu Baba Novac
Astfel, acest „Baubau” este un termen internațional, dar existăm bineînțeles, povești despre originile lui personajului. Una dintre cele mai interesante ipoteze a fost lansată în secolul trecut şi pomeneşte despre legendarul haiduc Baba Novac, care a trăit prin secolul al XVII-lea în Ţările Române şi a intrat în cartea de istorie ca oştean de vază în armata lui Mihai Viteazul, unde a avut rangul de general, alături de frații Preda și Stroe Buzescu.
Acest haiduc era atât de temut, încât numele său a ajuns să fie folosit ca „sperietoare” pentru copii, de unde și asemănarea dintre „Baba” și „Baubau”. De altfel, cuvântul „Baba” vine din limbile vorbite de slavii din sus (mai ales de la sârbi şi croaţi) şi înseamnă „grozav, teribil”, ceea ce ne duce cu gândul la faptul că mai întâi a fost „Babau” şi apoi „Baba”.
