Cum arăta armata lui Vlad Ţepeş. Voievodul avea la dispoziție un număr neașteptat de mic de soldați
Vlad Țepeș a fost, în scurtele sale domnii, un adevărat coșmar și unul dintre cei mai înverșunați dușmani al Imperiului Otoman. Cunoscut pentru metodele sale aspre de a face dreptate, toate acțiunile militare ale domnitorului nu ar fi existat dacă nu ar fi avut o armată capabilă să se apere și să atace atunci când era nevoie. Cum arăta armata lui Vlad Ţepeș.
Multe dintre cronici și alte documente interne au fost distruse de-a lungul anilor, în special în timpul acțiunilor militare și a distrugerilor provocate de acestea. Cele care au rămas până în prezent nu conțin multe informații detaliate despre acest subiect. Nici cronicile și documentele externe nu dau nici ele detalii, iar frescele din bisericile perioadei nu sunt de mare ajutor.
Informațiile despre armatele medievale românești sunt aproape inexistente
În mod curios, foarte puține piese de echipament supraviețuiesc în muzee și colecții private, iar cele care s-au păstrat sunt în mare parte obiecte de lux ale familiilor domnitoare sau boierești, ori arme de vânătoare.
Obiectele găsite de arheologi în diverse locații, cum ar fi morminte și cetăți, precum și cele descoperite de către detectoristi, sunt, de asemenea, obiecte istorice. Cele mai multe dintre acestea sunt săbii, topoare, vârfuri de săgeți, vârfuri de suliță, câțiva pinteni și bucăți de zale.
Cu toate acestea, informațiile de care dispunem, în special documentația privind clasele sociale supraviețuitoare și rolurile lor respective, ne permit să reconstituim armata medievală din spațiul românesc. Numărul de soldați este documentat în diverse surse și putem reconstitui și tacticile folosite, pe baza cronicilor interne și externe și prin analiza zonelor de apărat.
Statisticile privind populația pentru secolul al XV-lea sunt, de asemenea, foarte problematice, existând doar estimări care nu au o bază substanțială. Până în prezent, nu a fost realizat niciun studiu serios asupra armatelor medievale românești și nu există o bază de date cuprinzătoare privind piesele din această perioadă. Prin urmare, în comparație cu alte surse care descriu armatele medievale din secolul al XV-lea, această prezentare va fi destul de generală și va lua în considerare ceea ce știm sau ceea ce pare a fi cât mai aproape de situația reală de la acea vreme.
Istoria armatei valahe a avut parte de peripeții și răsturnări de situație. Este dificil de urmărit punctul său de plecare, dar este clar că a existat cel puțin din secolul al XII-lea, sub forma unor armate în slujba diferiților conducători locali. Având în vedere invaziile barbare care au trecut prin regiune - triburile germanice, hunii, avarii, maghiarii, cumanii, mongolii și alte triburi războinice - trebuie luat foarte în serios faptul că acestea au avut o anumită influență asupra războinicilor din regiune. Prin urmare, nu este surprinzător faptul că majoritatea care forma aceste armate era cavaleria, mulți călăreți arătând în stilul arcașilor călare nomazi.
Câți oameni erau în armata lui Vlad Țepeș
Următoarea scurtă analiză a armatelor medievale din Țara Românească se bazează pe principiile menționate mai sus, pe fapte și comparații cu zonele înconjurătoare.
Așa cum am menționat mai sus, datele demografice pentru Evul Mediu românesc lipsesc cu desăvârșire, așa că trebuie să ne bazăm pe presupunerea că populația Valahiei era de aproximativ 500.000 de locuitori. Dacă este așa, numărul de persoane potrivite pentru luptă ar fi de aproximativ 70.000 - 80.000, dintre care 10.000 (probabil numărul maxim posibil) ar putea fi antrenate și trimise pe câmpul de luptă, relatează historia.ro.
Problema nu era doar înarmarea și echiparea acestor soldați, ci și antrenarea și hrănirea lor. De fapt, numărul trupelor din cele două expediții ale lui Vlad Dracul (tatăl lui Vlad Țepeș) e pe sau de dincolo de Dunăre arată că au fost mobilizați în jur de 5-6.000 de soldați.
În 1444, 4-5.000 de soldați valahi au participat la cruciada Varna, trimiși de voievod ca ajutor armatei creștine. Apoi, în 1445, în cadrul cruciadei de pe Dunăre, participă 6.000 de soldați valahi, comandați de unul dintre fiii voievodului. Desigur, în timp ce acești soldați luptau în sud, alții păzeau cetățile, trecătorile și capitala.
Se poate estima că a existat același număr de soldați în timpul domniei lui Vlad Țepeș, dar cu siguranță au existat pierderi considerabile din cauza morții/execuției sau dezertării multor boieri și a reducerii trupelor din campanii, care nu au putut fi înlocuite pe termen scurt.
Incluzând mercenarii străini, Vlad Țepeș ar fi condus o armată stabilă de 6-8.000 de oameni, majoritatea cavalerie bine instruită.
Structura armatei
Ca și armatele altor țări fără ieșire la mare, armata valahă era formată din cavalerie, infanterie și artilerie. Comandantul-șef era voievodul, care numea comandanții din subordinea sa. Relieful Valahiei, aproape plat în mare parte, nu putea fi apărat de infanterie, favorizând astfel cavaleria, care era grea și ușoară. Cavaleria grea era formată din boieri și probabil mercenari străini. Boierii puteau și, de fapt, trebuiau să aducă trupe atunci când era necesar. Acestea erau echipate și înarmate de către boieri și veneau la luptă sub steagul boierului.
De asemenea, este sigur că cea mai mare parte a gărzii de corp a voievoduluii era formată din cavalerie grea, valahi și străini. Este dificil de cunoscut numărul de trupe din jurul lui, dar se estimează că acesta se situa între 50 și 200 de soldați bine echipați și instruiți.
În timp ce trupele valahe din gardă puteau fi boieri loiali, fii de boieri și alți supuși loiali, servind cu echipamente și cal propriu sub steagul voievodului, mercenarii trebuiau plătiți, iar mercenarii loiali bine echipați și instruiți costau mult.
Cavaleria grea era responsabilă pentru lovirea și spargerea liniilor inamice, ca în Europa Occidentală, dar aceasta reprezenta probabil mai puțin de un sfert din cavaleria totală. Cea mai mare parte a cavaleriei era cavalerie ușoară, capabilă de recunoaștere, lupte ușoare, retragere rapidă și urmărirea inamicului. Această categorie era alcătuită, de asemenea, din localnici și străini. Localnicii erau fie trupe doar pentru acest rol, fie fermieri liberi care își puteau permite cai și știau să mânuiască diferite tipuri de arme.
Domnitorul nu avea bani să plătească soldații
Infanteriștii erau puțini într-o țară cu relief ca Valahia, dar puteau apăra puținele fortificații din țară (cetăți, mănăstiri fortificate, sate fortificate, fortificații de pământ pentru refugiu, curțile fortificate boierești și domnești), apăra taberele, putea asigura acoperire pentru cavalerie cu arme lungi, putea ataca și duce lupte în teren accidentat cum ar fi zonele montane, pădurile și zonele mlăștinoase. În zonele montane existau trupe de țărani care păzeau trecătorile montane.
Artileria era prezentă în armata medievală românească, deși nu pe scară largă, și probabil că era folosită și de mercenarii străini. Scrisorile lui Vlad către orașele săsești arată că acesta le-a cerut să trimită soldați, deși spunea că nu are bani pentru a-i plăti. Situația financiară a Valahiei în timpul domniei lui Vlad Țepeș probabil că nu le-a permis decât să angajeze mercenari ieftini. În plus, nu trebuie uitate nici întăririle trimise din Moldova și Ungaria.
Mitul privind prezența țăranilor în „oastea cea mare” trebuie exclus din orice analiză rațională. În afară de acei țărani liberi – moșneni – cu rol militar, nimeni nu-și permitea să înarmeze țărani care nici nu știau să lupte ca o armată rodată, nici nu aveau disciplină și cunoștințe de artă militară. Țăranii simpli puteau doar acționa în unele zone, în caz de invazie străină, în apărarea avutului și a familiei, dar în număr limitat și fără un aport deosebit în strategia generală.
Nu există informații despre flota Țării Românești până la primele încercări din secolul al XVIII-lea, dar sursele menționează monoxile folosite pe fluviu – ambarcațiuni din trunchiuri de copaci. Probabil că acestea au fost folosite și de Vlad Țepeș în acțiuni punctuale pe Dunăre, dar nu sunt menționate în surse.
