Cum să inviți fericirea și norocul în casa ta. Metoda Feng Shui simplă, care dă rezultate rapid

Există nenumărate tradiții care ne garantează norocul și fericirea în viață, însă, dintre acestea, puține au reușit să devină la fel de populare precum Feng Shui. De la semnificația obiectelor din casă, până la modul în care aranjăm mobila, totul are un sens anume pentru cei care studiază această antică tradiție chineză. Iar culoarea ușii de la intrarea în casă are un rol mult mai important decât am bănui!

Ușa roșie poate atrage banii în casa ta, potrivit Feng Shui / foto: Getty Images
Ușa roșie poate atrage banii în casa ta, potrivit Feng Shui / foto: Getty Images

Cu siguranță că deja am observat cu toții cât de răspândite au devenit nenumărate tradiții care ne promit succesul și fericirea în viață. Însă, doar foarte puțin se pot mândri că sunt pe picior de egalitate cu Feng Shui, care are acum adepți în toată lumea, inclusiv în România.

Pentru cei care studiază această tradiție antică din China, totul are o semnificație, fie că vorbim despre obiectele pe care le avem în casă, sau despre modul în care aranjăm mobila. Orice poate fi folosit pentru a atrage prosperitatea în casele noastre, potrivit Feng Shui! Iar culoarea ușii de la intrare nu face excepție!

Potrivit acestor tradiții, ușa de la intrare este considerată „gura qi”, iar prin „qi” ne referim la energie universală a vieții. În termeni mai preciși, dacă știm ce să facem cu ușa casei, putem capta energiile pozitive din jurul nostru, care vor fi introduse, astfel, în casele noastre. Iar o culoare anume poate atrage banii și prosperitatea în viața voastră, potrivit Feng Shui: roșul!

Ușa roșie atrage banii în casă, potrivit Feng Shui

Dintre toate culorile pe care le puteți alege pentru ușa de la intrare, roșul este cea mai potrivită, potrivit informațiilor oferite de către cei de la realsimple.com. Această culoare simbolizează norocul, protecția, cât și energia elementului foc, potrivit tradiției Feng Shui. Ba chiar mai mult decât atât, o ușă roșie vă poate face mai vizibili celor din jur și să aducă inspirația în casele voastre.

Se spune că, mai ales când este orientată spre sud, o ușă roșie este extrem de norocoasă și poate aduce bani și prosperitate în viața voastră!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
lumină PNG
image
image
image
image
image
image
Utilaj puternic jpg
plaja pixabay jpg
Loto. Sursa foto: Impact.ro
lumina sfanta de paste jpeg
masa de paste jpg
euro valuta bani pixabay jpg
Cum să îți petreci timpul liber pe internet jpg
oua valcea1 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net