De ce apar găuri mici în bluzele noastre? Cauza neașteptată la care puțini se gândesc
Tuturor ni s-a întâmplat să observăm găuri neobișnuite, de mici dimensiuni, care apar în bluzele noastre. Cei mai mulți dintre noi ne gândim că aceste găuri apar din cauza moliilor, dar, în realitate, ele au o cauză mult mai neobișnuită.

Indiferent de care ar fi materialul bluzelor noastre, aceste găuri neobișnuite tot vor apărea, mai devreme sau mai târziu. Cei mai mulți oameni presupun în mod automat că problema se datorează moliilor sau, în unele cazuri, unui material care nu are o calitate chiar atât de bună precum am crezut atunci când am cumpărat bluza.
Însă, cauza acestor găuri neobișnuite este una cu totul diferită. Mai precis, frecarea repetată zi de zi, la o înălțime foarte precisă, poate fi cauza acestor găuri. Practic, dacă ne sprijinim de blatul de bucătărie atunci când gătim, vom presa materialul la exact aceeași înălțime, lucru care duce la degradarea bluzei.
Care este cauza acestei probleme
Dacă avem un blat de piatră în bucătărie, mai ales de granit, trebuie să știm că marginea unui astfel de material are asperități microscopice, care vor afecta și mai mult materialul. În plus, centura de siguranță sau cureaua unei genți purtată pe diagonală pot, de asemenea, să producă astfel de găuri în material.
Potrivit The Coolist, multe tricouri fabricate în ultimii ani folosesc materiale mai subțiri și mai ușoare, lucru care transformă această problemă în una și mai comună.
Materialul se degradează în fiecare zi
O altă cauză posibilă din spatele acestor mici găuri apărute în material pot fi diversele accesorii metalice pe care le purtăm în zona taliei. Este vorba despre nasturi, capse, fermoar și chiar și catarama curelei, care se freacă de bluza noastră de fiecare dată când ne mișcăm.
Practic, materiale mult mai dure intră zilnic în contact cu bluza, iar, în timp, aceasta va ajunge să se degradeze. Potrivit experților, găurile mici apărute în haine nu se datorează, în mod automat, insectelor, ci pot avea cauze mult mai inofensive.


































