De unde provin numele de Transilvania și Ardeal? Ce înseamnă și de ce două regiuni se numesc la fel

Atunci când vorbim despre Transilvania, putem petrece mult timp vorbind despre orașele superbe, mâncarea delicioasă, ori peisajele incredibile din această regiune. Însă pe lângă aceasta, există și un detaliu anume pe care, deși îl știm cu toții, doar foarte puțini dintre noi îl pot explica: această zonă are două nume, Transilvania și Ardeal!

De ce are Transilvania două nume / foto: Shutterstock
De ce are Transilvania două nume / foto: Shutterstock

Primul lucru pe care trebuie să îl știm despre aceste două denumiri este că ambele sunt foarte vechi. Termenii de Transilvania și Ardeal au fost consemnați pentru prima oară începând cu anii 1000, respectiv 1200. În ce îl privește pe primul dintre acestea, Transilvania, el provine din latina medievală, iar prima mențiune a acestui nume datează din 1075.

Pe la începutul secolului XII, acest teritoriu este menționat ca „Partes Transsylvana”, mai precis, în traducere, „Părțile de dincolo de pădure”. Într-un sens restrâns, Transilvania denumește zona Depresiunii Transilvaniei, fiind mărginită de către Carpaţii Orientali, de Carpaţii Meridionali, cât şi de Munţii Apuseni.

De ce există două nume pentru Transilvania

Astfel, dacă în cazul Transilvaniei vorbim despre o etimologie latină, atunci când vine vorba despre Ardeal, limba de origine este maghiara. Mai precis, denummirea vine de la cuvântul „erdely”, care, la fel ca în cazul Transilvaniei, înseamnă „dincolo de pădure”. Încă din anul 1200, în istorie sunt consemnate diferite denumiri care provin din acest cuvânt maghiar, cum ar fi Erdeulu, Erdeuele, Erdeuel, Herdeuel, Erdevel și Erdul. Începând cu 1400, forma de Erdely devine cea predominantă.

Astfel, cele două denumiri au un înțeles asemănător, însă diferența este dată de etimologia fiecărui cuvânt. Latina medievală, în cazul Transilvaniei, iar în cazul Ardealului, maghiara. De-a lungul mileniilor, acest teritoriu a avut o istorie fascinantă, fiind provincie romană, iar, mult mai târziu, aici apar și formațiunile statale ale faimoșilor Gelu, Glad și Menumorut.

În jurul secolului X, în regiune ajung maghiarii și secuii, iar mult mai târziu, regii maghiari vor aduce în regiune și cavalerii teutoni. Termenul de „Transilvania” apare menționat în surse istorice scrise încă din secolul XI.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Kate Letizia și Sofia colaj jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
venice 2855264 1280 jpg
cozi ceausescu jpg
orasul 5 min danemarca  jpg
Produse Lidl pe raft - magazin FOTO Shutterstock
Parlamentul European si Iohannis   sala goala FOTO Radu Eremia jpg
oala presiune jpeg
mircea diaconu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net