Labirintul secret pe unde fugarii treceau granița, pe vremea lui Ceaușescu. Zona poate fi vizitată

Ascunsă în pântecele unui deal, la câţiva kilometri de Mangalia se află o lume străveche şi plină de mister despre care nu mulţi ştiu. Vorbim despre Peștera Limanu, considerată a fi orașul subteran al României, datorită istoriei sale impresionante, dar și a legendelor controversate. 

Misterioasa peşteră-labirint a României Foto: Facebook
Misterioasa peşteră-labirint a României Foto: Facebook

Tunelul secret de pe vremea lui Ceaușescu

La mică distanță de Mangalia se află Peștera Limanu, cu un labirint subteran impresionant. Galeriile sale subterane au 3,6 kilometri, iar zona care poate fi vizitată, în prezent, are o lungime de 150 de metri.

Se spune că grota are tunele ce se întind pe sute de kilometri, care ajung până în Bulgaria şi chiar mai departe, în Turcia. Tocmai de aceea, în perioada comunistă, mulţi români au încercat să fugă peste graniţă.

Tot legendele ne spun că peștera este păzită de zeul Zamolxis, care stă la intrarea în tărâmul sacru până când strămoșii daci se vor întoarce. Aici se pare că s-au adăpostit și primii creștini, în căutarea unui loc de rugăciune.

La intrare în peștera erau înainte niște pietre cioplite în chip de oameni, probabil de pe vremea dacilor, ceea ce a făcut ca aceasta să primească numele de „La Icoane”.

„ Figurile astea au fost făcute probabil demult, în vremea dacilor, poate ca un semn de recunoaştere pentru locul prin care se intra sub pământ, ori cine știe din ce alte motive”, povestește âul profesorul Vasile Boroneanț, arheolog. 

Despre Peștera Limanu

Cu lungime de cca 4.000 de metri Peștera Limanu este de departe cea mai lungă peșteră dobrogeană. În mare parte, Peștera Limanu s-a format în mod natural în calcar, dar unele sectoare de galerie au fost cioplite de oameni. 

Oamenii locului spun că Peștera Limanu ar fi o poartă către lumea de dincolo de moarte și că tot felul de zgomote dubioase se aud din adâncuri.

În acest caz specialiştii au o explicație științifică. Zgomotele ar fi, de fapt, provocate de vântul care străbate numeroasele galerii ale orașului subteran, dar sunt percepute diferit de psihicul uman.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
oala presiune jpeg
mircea diaconu jpg
Yoon Suk Yeol. Foto: captură video
Banner Carmen Harra
panouri solare risc hackeri jpg
ceai freepik jpg
tarani romani cuptor jpg
Ploaie Autostrada jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net