Locul din România care a fost interzis în anii '40. O mulțime de oameni au murit aici
Locul din România care a fost interzis în anii '40 ascunde o poveste dureroasă. Lagărul de muncă de sub Dealul Fetii din Hunedoara, numit și lagărul de la Crăciunești, a funcționat mai puțin de doi ani, iar mulți dintre cei aduși aici au murit. În urmă a rămas doar un monument masiv de piată.
Câțiva localnici din comuna Luncoiu de Sus, unde se află Dealul Fetii din Hunedoara, au trăit în zilele în care locul de la poalele dealului era ocupat de barăcile prizonierilor. Acum, a rămas doar un monument masiv de piatră, ridicat în anii ’60, care le amintește de povestea tulburătoare a lagărului de prizonieri sovietici din Al Doilea Război Mondial.
Lagărul de muncă, cunoscut și sub numele de lagărul de la Crăciunești, a funcționat în mai puțin de 2 ani, iar mulți dintre oamenii aduși aici au murit, în iarna anilor 1941-1942. Aproape 1000 de prizonieri, atât sovietici, cât și români, au fost acuzați de vagabondaj și aduși aici pentru a munci la construcția căii ferate Deva–Brad.
Prizonierii au fost aduși pentru a munci la construcția căii ferate Deva–Brad
Lucrările la calea ferată Deva Brad au început în 1939 și, deși planurile erau mărețe - autorităților vizau construcția a 36 de kilometri de cale ferată pe un traseu dificil din Munții Metaliferi - ultimii 14 kilometri, între Stoieneasa și Dealul Fetii din Hunedoara au ajuns să fie finalizați abia în 1989, adică zece ani mai târziu. Din nefericire, în cele din urmă, o alunecare de teren a dus la dezafectarea căii ferate Deva – Brad.
În primii ani ai războiului, pe cele două sectoare începute în 1939, au fost folosiți la muncă mii de români, prizonieri de război, dar și evrei persecutați de regimul Antonescu. La Dealul Fetii, a existat o exploatare minieră pe care autoritățile de la acea vreme doreau să o lege de centrul minier Brad, dar în ciuda eforturilor, la sfârșitul războiului, doar terasamentul, inclusiv viaductul Luncoiu, de peste 200 de metri, a fost finalizat pe sectorul Bradului.
„Pe terenul de la poalele dealului, acum ocupat de casele unor câtorva familii de foști mineri, a fost lagăr de prizonieri de război, prin 1941 – 1942. Erau aduși să muncească la calea ferată Deva Brad și la viaductele de la Dealul Fetii din Hunedoara și cel mare, de la Luncoiu de Jos, aflat la intrarea în municipiul Brad”, își amintește fostul învățător Emil Dose, acum în vârstă de 78 de ani, potrivit adevărul.ro.
Oamenii din sat aveau milă de prizonieri: „Nu mai aveau haine pentru ei, iar unii erau îmbrăcați cu saci de hârtie, rămași după golirea cimentului. Mâncau și curcubete, dovleci pe care îi dădeau oamenii la animale. Erau vai și amar”, a mai spus bărbatul.
Au murit de holeră
În plus, notele informative păstrate în arhivele județului Hunedoara arătau că în toamna anului 1941, când aproape 1.000 de prizonieri de război au ajuns în gara Devei de pe fronturile din vest, de unde urmau să fie trimiși în zona Brad, populația i-a întâmpinat cu pâine, țigări și fructe.
„O parte din aceşti prizonieri vorbeau stricat româneşte şi povesteau populaţiei cum s-au predat chiar din primele zile de bătălie, mai ales atunci când s-au lansat din avioanele româneşti manifeste care cuprindeau următoarele cuvinte: Români, nu luptaţi contra noastră; Basarabeni şi Bucovineni, predaţi-vă!”, se arăta într-o notă informativă păstrată la Arhivele Naţionale din judeţul Hunedoara.
Odată cu epidemia de holeră care a izbucnit în iarna anilor 1941 -1942, a venit și sfârșitul multora dintre prizonierii sovietici.
„Din cauza mizeriei în care trăiau și a faptului că nu erau hrăniți ca lumea, au început să moară câte unu – doi, apoi câte 4 – 5 pe zi. La început au fost înmormântați în cimitirul satului. Locuriele lor de veci nu se mai văd acum. Apoi, când au început să moară tot mai mulți, au fost înmormântați, în spatele dealului. Erau depuși acolo în niște gropi comune, fără sicrie. Prin anii ’60, rușii au venit și au luat osemintele ostașilor. Apoi a fost ridicat monumentul, iar aici, pe Dealul Fetii din Hunedoara aveau loc ceremoniile unde elevii deveneau pionieri”, își amintește Emil Dose.
Comandantul acuzat de moartea prizonierilor
Odată cu această întâmplare, nimeni nu s-a mai apropiat de acest loc la acea vreme, fiind considerat interzis. De asemenea, vinovat pentru moartea a numeroși prizonieri de război a fost găsit un comandat român. Lagărul a fost aprovizionat în decembrie 1941 cu două vagoane de porci aduse din zona Banatului, însă comandantul a refuzat să folosească animalele pentru a hrăni prizonierii.
„Raţia de pâine care trebuia să se dea prizonierilor a fost redusă numai la jumătate, restul întrebuinţând-o pentru el. Astfel, din cauza subalimentaţiei au murit un număr de 700 prizonieri. O sumă de bani a fost destinată pentru scânduri de sicrie pentru prizonierii care mor. Din aceşti bani nu s-a cumpărat niciun sicriu, prizonierii fiind înmormântaţi câte cinci-şase într-o singură groapă“, informau reprezentanţii lagărului, potrivit notei păstrate la Arhivele Judeţului Hunedoara.
Comandantul Nicolae Stavrescu a fost reținut în luna aprilie 1942, iar mai apoi trimis în judecată la București. Câteva luni mai târziu, lagărul a fost desființat, iar prizonierii sovietici rămași au fost transferați într-un alt lagăr din Balcani, pentru a lucra în minerit.
