Mii de oameni lucrau în aceste uzine uriașe din România. Una dintre ele a fost ridicată în doar 14 luni
Există fabrici în țara noastră care au în spate o istorie îndelungată și fascinantă. Mai ales atunci când vine vorba despre uzinele din industria militară, există cazuri în care acestea au fost înființate tocmai în perioada interbelică și încă rămân deschise și astăzi.
Atunci când vine vorba despre fabricile de armament din România, poate că cea mai faimoasă este cea deținută de industriașul Nicolae Malaxa. În anul 1938, uzinele acestuia din Capitală aveau peste 6.000 de angajați, care lucrau într-un complex ce se întindea pe 75 de hectare. Aceste fabrici produceau material rulant, mașini, țevi, dar și muniții.
„În fabrica de muniţii — care pentru apărarea noastră naţională reprezintă cel mai important aport — totul e precizia. Fiecare piesă cere atenţie şi iar atenţie. Chiar lucrătorii din această fabrică sunt împărţiţi — „coloraţi”. Iată bunăoară lucrătorii şi lucrătoarele în halate albe: sunt alimentatorii. Cei în mare sunt reglori, cei în albastru sunt lucrători la toate, iar cei în verde sunt maeştrii”, scria în 1938 revista „Argus”, potrivit adevarul.ro.
Multe uzine au fost deschise în perioada interbelică
În unele sectoare ale acestor fabrici, cum ar fi secția de control a fabricației, mai toți angajații erau femei. Acestea purtau mănuși albe, pentru ca piesele să nu le alunece din mână, atunci când le inspectau. Iar o altă fabrică a lui Nicolae Malaxa, cea de la Tohanul Vechi (județul Brașov), a fost construită în doar 14 luni.
„În această regiune, unde e așezată fabrica de muniții inițiată și ridicată de domnul inginer Malaxa pe o întindere de 300 de hectare, au robotit ca furnicile, ziua și noaptea, timp de un an fără întrerupere 13.000 de oameni”, scria ziarul „Timpul”, în 1938.
Mii de oameni lucrau în aceste fabrici
După instalarea regimului comunist în România, uzinele deținute de către concernul lui Nicolae Malaxa au fost naționalizate. În anii ’50, fostele uzine metalurgice Malaxa din București, acum denumite „23 August”, aveau 15.000 de angajați și se dezvoltaseră considerabil.
În același timp, alte uzine naționalizate de către comuniști de-a lungul României și-au continuat producția de arme, iar unele fabrici civile au fost adaptate pentru a produce, de asemenea, armament. Uzina din Cugir, de exemplu, își alterna producția între pistoale și muniții, dar și mașini de spălat.
