Modalitatea inedită care ne poate răcori casele! Nu va mai fi nevoie de aer condiționat sau ventilator

Verile tot mai fierbinți din ultimii ani au forțat inginerii din întreaga lume să caute soluții tot mai ingenioase, pentru a reuși să reduca temperatura din interiorul caselor. Iar o soluție propusă de către experți este un nou tip de acoperișuri, cunoscute drept „acoperișuri reci”. Acestea au fost proiectate în așa fel încât să reflecte mai multă lumină solară, iar astfel să absoarbă mai puțină căldură decât acoperișurile obișnuite.

Modalitatea prin care putem scăpa de ventilatoare
Modalitatea prin care putem scăpa de ventilatoare

Din păcate, verile devin tot mai fierbinți, iar în cele din urmă, dacă lăsăm aerul condiționat deschis în mod constant, facturile vor fi din ce în ce mai mari. Astfel, inginerii și cercetătorii din întreaga lume au fost nevoiți să găsească o soluție pentru a reduce temperatura din interiorul caselor, iar astfel s-a ajuns la varianta „acoperișurilor reci”.

În ce privește modul în care poate fi proiectat un astfel de acoperiș, trebuie să știm că este nevoie de materiale și tehnologii ce au proprietăți de reflectivitate și emisivitate ridicată. Chiar dacă procesul poate varia în funcție de acoperiș și de materialele folosite, în principiu, există câțiva pași care trebuie urmați mereu.

Cum poate fi proiectat un „acoperiș rece”

În primul rând, trebuie să folosim vopsele reflectorizante, ideal albe, ori alte culori deschise. Acestea pot fi aplicarte pe suprafața acoperișului existent. De asemenea, trebuie folosite membrane reflectorizante, cum ar fi membrane TPO, ori PVC. Acestea au proprietăți reflectorizante și sunt durabile. În plus, trebuie să folosim țigle ceramice tratate, ori chiar și țigle metalice, vopsite cu vopsele reflectorizante.

Înainte de a aplica astfel de materiale, trebuie să ne asigurăm că acoperișul este curat și uscat, iar orice fel de crăpături trebuie reparate înainte. Vopseaua trebuie aplicată apoi în două straturi și putem folosi trafalet, pensulă, sau chiar și spray.

Apoi, membrana reflectorizantă se așează pe suprafața acoperișului și se lipesc marginile, apoi se sigilează îmbinările, pentru a nu exista infiltrații cu apă. Țiglele se vor așeza conform modelului de instalare obișnuit, iar periodic, acoperișul trebuie inspectat și întreținut.

Teoretic, un astfel de acoperiș ar trebui să reducă temperatura din interiorul caselor, deoarece va reflecta mult mai multă lumină solară.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
coltea jpg
truck 2920533 1280 jpg
sectie votare jpg
image png
Prințul Harry, Profimedia (2) jpg
WhatsApp Image 2024 11 21 at 22 31 59 jpeg
23adbb27 d661 4add b171 ecdb61862362 jpeg
podul de piatra baile herculane jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net