Trucul simplu prin care poți păstra ouăle până la 12 luni. Ce trebuie să faci înainte să le pui în congelator
Ouăle nu au un termen de valabilitate foarte lung, iar cei mai mulți dintre noi avem mereu grijă să le consumăm până când sosește data de pe ambalaj. Însă, experții britanici spun că există o metodă care ne poate permite să depozităm ouăle pentru mult mai mult timp, fără ca acestea să se strice.

Mulți oameni au fost, de-a lungul timpului, în poziția de a găti ceva ce nu și-ar fi dorit doar pentru că un produs urma să expire. Această situație este deosebit de comună atunci când vine vorba despre ouă, dar, potrivit experților britanici, există o soluție la care putem apela.
Potrivit express.co.uk, recomandările obișnuite ne sugerează să păstrăm ouăle în frigider, în loc să le lăsăm la temperatura camerei. Dacă sunt ținute la frigider, în ambalajul original, ouăle își mențin prospețimea timp de aproximativ trei săptămâni.
Cum pot fi depozitate ouăle
Totuși, dacă vom dori să prelungim termenul de valabilitate al ouălor, o metodă simplă de depozitare a alimentelor s-ar putea dovedi extrem de utilă. Consiliul Britanic al Industriei Oului a precizat că ouăle pot fi păstrate în siguranță timp de nu mai puțin de 12 luni.
Practic, experții britanici spun că ouăle pot fi congelate și păstrate vreme de un an de zile, dar ar fi ideal să le consumăm în maxim patru luni.
Pentru a congela ouăle întregi, albușul și gălbenușul trebuie bătute împreună. Apoi, vom turna compoziția într-un recipient potrivit pentru congelator, notăm data pe acesta, îl închidem ermetic și îl punem la congelat.
Cum pot fi congelate gălbenușurile separat
Pentru ca ouăle să se decongeleze mai rapid, cel mai bine este să le congelăm în cantități mai mici. Iar atunci când vrem să congelăm gălbenușurile separat, trebuie să urmăm câțiva pași suplimentari.
Mai întâi, trebuie să le separăm de albușuri și să le transferăm într-un recipient. Din cauza consistenței lor mai dense, gălbenușurile se gelifică dacă sunt congelate în stare naturală, devenind astfel nepotrivite pentru cele mai multe rețete.
Pentru a evita acest lucru, trebuie să adăugăm o jumătate de linguriță de sare sau una până la o lingură și jumătate de zahăr pentru fiecare 240 ml de ou crud. Trebuie să folosim sare dacă știm că vom folosi ouăle la preparate sărate și zahăr pentru cele dulci.


































