Incident la sosirea delegației americane la Summitul G20

Ultima actualizare:

    Un oficial american și unul chinez au avut o altercație pe aeroportFoto Getty
Un oficial american și unul chinez au avut o altercație pe aeroportFoto Getty

Duminică, 4 septembrie, are loc Summitul G20, la care participă 40 de lideri și oficiali străini pentru a discuta despre creșterea economică, probleme de securitate și încălzirea globală. Nu au lipsit însă incidentele atunci când au început să sosească delegațiile străine.

Imediat după sosirea americanilor a existat un moment tensionat între un oficial american și unul chinez, certându-se din exces de zel pe o problemă organizatorică, informează Digi 24.

„E avionul nostru și vor sta sub aripă”, a insistat oficialul american; „E țara noastră! E aeroportul nostru!”, a ținut să-i amintească la rândul lui oficialul chinez. Acesta din urmă a considerat că jurnaliștii americani sunt prea aproape de președintele chinez, în timp ce angajata Casei Albe a încercat să-i explice că asta este procedura în cadrul unei vizite oficiale. Același oficial chinez i-a blocat apoi drumul consilierei pentru securitate a președintelui american, Susan Rice, atunci când aceasta s-a apropiat de Barack Obama, relatează sursa citată.

În ciuda altercației oficialilor celor două țări, președintele american și omologul său chinez nu au părut deloc afectați de incident. Aceștia au servit ceai pe malul lacului, iar apoi s-au plimbat în timp ce au purtat discuții care nu țin de domeniul politic.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
foto mare copy jpg
tranmautritam iphone 5537230 jpg
tavan metrou webp
Sfantul Gheorghe, foto crestinortodox jpg
acesti oameni au noroc la bani, foto shutterstock jpg
manastirea pantocrator teleorman hram de primavara 1 890x502 jpg
costum urs frauda asigurari profimedia (2) jpg
scumpiri, foto shutterstock jpg
image
image