Prințul William, obsedat de «control»? Cum încearcă Kate să îl împace cu Harry

O latură mai puțin cunoscută publicului larg a Prințului William ar fi jucat un rol important în „ruptura” dintre el și fratele lui mai mic, Prințul Harry, afirmă în prezent o sursă apropiată familiei regale britanice. Se pare că Ducele de Cambridge ar fi puțin obsedat de „control”, iar acest lucru nu a fost tocmai pe placul rebelului Harry. 

Cei doi frați nu par să mai aibă relația bună de altădată Foto: Arhivă
Cei doi frați nu par să mai aibă relația bună de altădată Foto: Arhivă

Nu mai este un secret faptul că, de-a lungul timpului, între cei doi frați au existat divergențe.

Nu rata și: Din culisele Casei Regale: prințul William nu dorește împăcarea cu fratele mai mic

Prințul William, obsedat de „control”? Kate încearcă să îi împace pe cei doi frați

Potrivit unor surse „din interior”, soția Prințului William, Kate Middleton, a tot încercat să salveze relația lui William cu Harry. Un apropiat a dezvăluit Ducesa de Cambridge l-ar fi sunat recent pe cumnatul ei, pentru a-l îmbuna în privința lui William.

Aceasta și-a oferit sprijinul în remedierea relației pe care o au ea și soțul ei cu Harry și Meghan, în special după ce aceștia au decis să se „retragă” în urmă cu mai bine de doi ani din familia regală britanică. Ducii de Sussex locuiesc în prezent în California, SUA, nepărând să fie prea dornici să se întoarcă în Marea Britanie.

Vezi și: Kate și William, întâlnire de gradul zero cu Meghan și Harry

Există o mică urmă de speranță care îi împiedică pe cei doi frați din a nu-și mai vorbi niciodată: Kate. Ea și-a dat seama că în ciuda tuturor lucrurilor care s-au întâmplat, William încă se simte ca și când ar fi „șeful” lui Harry.”, a dezvăluit sursa, potrivit express.co.uk.

Aceeași persoană a explicat că Ducesa de Cambridge încearcă „frenetic” să îi împace pe cei doi, vorbind cu ambii frați și rugându-i să își rezolve problemele, care ar avea legătură, se pare, cu dorința de „control” a Prințului William.

Meghan Markle, blamată pentru „ruptura” dintre William și Harry?

Un fost angajat regal al Prințului Charles, a susținut, în 2019, că Ducele de Cambridge și-a pierdut „controlul” pe care l-a exercitat cândva asupra membrilor din familia regală, după ce Harry s-a căsătorit cu Meghan, iar acest lucru nu a fost pe placul său.

„William e o persoană care adoră controlul și făcea acest lucru când erau doar ei trei (el, Kate și Harry n.r), dar acum nu mai poate.”, a spus acesta, punctând că mulți dau „vina” pe Meghan pentru ruptura dintre cei doi frați, însă acest lucru este nedrept, a adăugat el, deși susține că fosta actrița știe în ce s-a băgat și își cunoaște bine rolul.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
junjun1 jpeg
michael jackson jpg
restaurant foto unsplash jpg
dulciuri jpg
Blocuri Bucuresti FOTO Shutterstock jpg
somn pexels jpg
autostrada 5 jpg
cristela georgescu instagram jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net