Amenzi de până la 15.000 de lei, dacă mai parchezi sau campezi ilegal la Corbu sau Vadu, în rezervația Delta Dunării

Chiar dacă Delta Dunării este considerată zonă de patrimoniu UNESCO, mii de persoane continuă să-și amplaseze corturile, riscând amenzi de până la 17,5 lei/zi.

Delta Dunării e patrimoniu UNESCO
Delta Dunării e patrimoniu UNESCO

Mii de turiști continuă să-și amplaseze corturile, rulotele și mașinile pe plaja sălbatică de la Corbu, chiar dacă zona este considerată patrimoniu UNESCO, potrivit Adevărul.

Amenzile pentru cei ce campează în zonele protejate, neglijente

Administrația Rezervației Bioseferei Delta Dunării (ARBDD) dorește ca taxele de acces în deltă, dar și amenzile pe care le primesc cei ce încalcă regulile, să crească considerabil. Așadar, instituția a început să lucreze la două proiecte de modificare a tarifelor percepute și a amenzilor acordate.

„Mulţi dintre cei cu care ne-am consultat spuneau că trebuie să avem în vedere un principiu: «puţin se plăteşte, puţin se preţuieşte »”, spune Gabriel Marinov, guvernatorul ARBDD.

Citește și A furat o șalupă, ca să se plimbe prin Delta Dunării. Ce a pățit bărbatul

Următoarele tarife și sancțiuni percepute ar urma să intre în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2023, deoarece, potrivit explicațiilor guvernatorului ARBDD, informația trebuie popularizată, iar mai mulți oameni trebuie să se obișnuiască. Acesta a explicat că regulile nu vor fi schimbate „în timpul jocului”, deoarece multe persoane și-au făcut deja planuri legate de vacanță și de excursii. 

Decizia privind tarifele de acces va fi luată de către ministrul Mediului, care va emite un Ordin în acest sens, iar în cazul modificărilor privind amenzile, această decizie va fi supusă la vot de către Guvernul României. 

Tot venitul pe care-l încasează ARBDD din taxele de acces și sancțiuni este destinat decolmatării canalelor din deltă și repopulării cu pește. În acest moment, cei ce campează la Vadu și la Corbu au de achitat o amendă de aproximativ 35 de lei, iar dacă achitarea se face în maximum 14 zile, cuantumul este redus la jumătate. 

 „Inspectorul ecolog surprindea contravenientul, dădea 35 de lei din care se plătea doar 17,5. Vorbim de un cuantum ridicol”, a explicat Gabriel Marinov. 

Comparativ, o zi de camping în Vama Veche costă aproximativ 20 de lei/cort și 30-40 de lei per persoană. 

Cât de mari vor fi amenzile propuse de ARBDD

Așadar, potrivit noului proiect înaintat de către ARBDD, Ministerul Mediului are în vedere ca amenzile să crească la aproximativ 3.000 - 6.000 de lei, pentru camparea în zonele interzise al Rezervației, inclusiv pe plajele sălbatice. 

Vezi și Invazie pe plajele sălbatice Vadu, Corbu și Midia. Deși nu au voie să campeze, turiștii preferă să plătească amenzi, dar nu pleacă

De altfel, pentru accesul fără permis cu ambarcațiuni sau mașini, amenzile vor fi evaluate între 1.000 și 5.000 de lei pentru persoanele fizice. Pentru persoanele juridice, amenzile vor ajunge la 10.000 și 15.000 de lei.

Alături de aceste amenzi, chiar și intrarea neautorizată în zonele strict protejate va fi supusă unei sancțiuni mult mai dure, cu amenzi cuprinse între 5.000 și 10.000 de lei, iar intrarea în zonele de cuibărit sau distrugerea cuiburilor și distrugerea cuiburilor să fie sancționată între 5.000 și 10.000 de lei. 

Taxele de acces în Delta Dunării, majorate

Cât despre taxa de acces, aceasta este, în acest moment, în valoare de 5 lei/zi, 15 lei/săptămână sau 30 de lei/an. Pentru accesul cu ambarcațiuni, tarifele sunt de 20 de lei pentru o ambarcațiune de sejur sau 100 de lei pentru un an. 

Tarifele actuale au fost stabilite acum 13 ani și au rămas neschimbate încă de atunci. 

Potrivit noului proiect al ARBDD, noul tarif va fi de 30 lei/zi pentru accesul unei persoane în Rezervație, 60 lei/săptămână sau 200 de lei/an. Pentru accesul cu ambarcațiuni, turiștii vor fi nevoiți să scoată din buzunar aproximativ 50 de lei/săptămână sau 100 de lei/an, pentru vehiculele cu capacitatea de până la 25 CP. 

Pentru ambarcațiunile ce au o capacitate mai mare, cuprinsă între 25 și 75 CP, Administrația Rezervației Bioseferei Delta Dunării dorește să stabilească o taxă de 100 de lei per săptămână sau 300 de lei/an. Cât despre ambarcațiunile cu o putere între 75 și 200 CP, acestea vor fi taxate cu 500 de lei/săptămână sau 1.000 lei/an. Cele mai puternice, peste 200 CP, taxa va fi de 1.500 de lei/săptămână și 2.500 de lei/an. 

Accesul cu mașina în zonele referente va fi taxată cu 50 de lei/zi, 100 de lei/săptămână sau 300 de lei/an. Pentru accesul cu autorulota, taxa va fi de 300 de lei/săptămână. 

„Ne dorim, în primul rând, să crească responsabilitatea şi preţuirea vizitatorilor faţă de ceea ce întâlnesc în casa noastră. Încercăm să conservăm cât mai mult naturaleţea locului.

Nu vreau să spun că suntem deranjaţi de vizitatori, dar am dori o mai mare responsabilitatea din partea lor. Pot să spun că acest grad de conştientizare a crescut mult în ultimul timp. Dar mai există şi elemente…”, adaugă Gabriel Marinov.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
mar negru jpg
Masline Pixabay jpg
ger naprasnic jpg
semafor jpeg
Stațiunea Borsec. Foto Statiunea Borsec
italia pixabay jpg
shutterstock 1113332 cuplu iubiti indragostiti restaurant mancare terasa jpeg
calorifer shutterstock jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net