Credincioșii din Petroșani strâng semnături pentru eliberarea Monicăi Iacob-Ridzi
Este de aproape o lună în penitenciar. Monica Iacob-Ridzi, mamă a doi copii mici, spune că are 13 boli și riscă să își piardă viața dacă mai stă după gratii. Credincioșii din orașul unde soțul ei este primar strâng semnături pentru eliberarea ei.
Fostul ministru al tineretului, Monica Iacob-Ridzi, primește ajutor de la cine nu s-ar fi așteptat vreodată. Este la închisoare de aproape o lună, dar spune că riscă să își piardă viața din cauza stării șubrede de sănătate. Săptămâna trecută a fost adusă la București, drum ce a durat 29 de ore.
Enoriaşi de la bisericile din Petroşani, unde este primar Tiberiu Iacob Ridzi, strâng semnături, la îndemnul preoţilor, pentru graţierea Monicăi Iacob-Ridzi, condamnată la cinci ani de închisoare pentru abuz în serviciu, scrie Mediafax. Listele vor fi trimise preşedintelui Klaus Iohannis pentru a îl sensibiliza și a da decret de grațiere.
”Campania de strângere de semnături s-a demarat de către credincioşi, care au fost impresionaţi de povestea unei mame bolnave care a lăsat acasă doi copii care i-au moştenit boala. Am făcut apel într-o zi de vineri în biserică, nu duminică, atunci când sunt cei mai mulţi enoriaşi, pentru a anunţa credincioşii că pot să se înscrie pe listă, însă această campanie nu este a bisericii, şi nici a mea ca preot. Cei care semnează trebuie să dea şi seria şi numărul cărţii de identitate ca să poată fi verificate datele”, susţine preotul Octavian Pătraşcu, de la Biserica Sfânta Mare Muceniţă Varvara, din cartierul Aeroport din Petroşani,citat de Mediafax.
Potrivit acestuia, până azi, pe lista aflată în Biserica Sfânta Mare Muceniţă Varvara s-au înscris mai puţin de 100 de persoane.
Liste asemănătoare sunt deschise la alte două biserici ortodoxe din centrul municipiului Petroşani..
Click! spune
Monica Iacob Ridzi a fost condamnată definitiv, în 16 februarie, de către instanţa supremă, la cinci ani de închisoare pentru abuz în serviciu privind manifestările organizate în 2009 de Ziua Tineretului. Fostul ministru s-a predat la Poliția Judeţeană Cluj, fiind încarcerată la secția exterioară din Cluj-Napoca a Penitenciarului Gherla, unde urma să stea în perioada de carantină de 21 de zile.
În 3 martie, ea a fost însă transferată la Spitalul Penitenciar Jilava, în baza unei solicitări personale de internare în spital, ea motivând că suferă de mai multe boli, printre care trombofilie şi leuconeutropenie, şi că se simte rău.
La data trimiterii dosarului în judecată, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului s-a constituit parte civilă cu suma de 2.736.933 de lei (640.000 de euro), precizând că îşi rezervă dreptul de a o modifica în funcţie de prejudiciul final stabilit pe baza întregului material probator.