De acum puteţi lăsa iar bacşiş
Angajaţii Fiscului au înţeles, în sfârşit, că termenii „bacşiş” şi „impozit” sunt incompatibili. Atenţiile pe care le lăsăm cu toţii la restaurant au fot scoase din grila veniturilor impozabile. Ospătarii se aşteaptă din nou la clienţi darnici.
Doar două luni a rezistat impozitul pe bacşişul ospătarilor, una dintre cele mai nepopulare măsuri ale Ministerului de Finanţe. Termenul de bacşiş a fost eliminat definitiv din legislaţia fiscală ieri, când a intrat în vigoare Legea 186/2015, ce modifică contestata OUG 8/2015. Angajaţii din domeniul HoReCa vor putea păstra toţi banii primiţi de la clienţi şi nu vor mai fi obligaţi să noteze într-un registru cu ce sume intră şi cu ce bani pleacă din unitate. „Nu am cuvinte să vă spun ce bucuroasă sunt că nu trebuie să mai împart cu statul nişte bani pe care mi-i lasă clienţii din buzunarul lor. Nu ştiu ce a fost în mintea lor să impoziteze acest venit, vital pentru noi”, ne spune Lucia Costachi (20 de ani), ospătar la terasa Oktoberfest din Capitală. Până acum, mulţi patroni le-au cerut angajaţilor să se lipsească de banii lăsaţi de clienţi, ca să evite procedurile greoaie şi costisitoare de modificare a caselor de marcat. Însă, cei care s-au conformat legii au cheltuit bani pe aparatură şi soft, care acum sunt inutile. Partea proastă a acestei modificări este că agenţii economici vor avea în casele de marcat, din nou, sume de bani pe care nu le vor putea justifica.