Incendiu în centrul Capitalei! Un bloc a luat foc din cauza gunoiului

Incendiu în centrul Capitalei! Un bloc a luat foc din cauza gunoiului

Ultima actualizare:

    Din fericire, nu s-au inregistrat victime
Din fericire, nu s-au inregistrat victime

Un incendiu a izbucnit în Capitală, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la un imobil de locuit aflat pe Splaiul Independenţei, în apropiere de zona Unirii, fără a se înregistra victime.

La faţa locului au fost trimise, în jurul orei 1.00, şase autospeciale de stingere, două autoscări, un echipaj de descarcerare şi unul de prim ajutor.

Incendiul ar fi izbucnit la gunoiul menajer de pe casa scării, de unde s-a propagat, prin interior, la acoperişul imobilului aflat la numărul 2H.

La ora transmiterii acestei ştiri, potrivit celor de la ISU, incendiul a fost localizat şi nu există pericol de extindere. "Nu se mai văd flăcări, ci doar degajare de fum", a mai spus purtătorul de cuvânt al ISU Bucureşti, Daniel Vasile.

Pe durata intervenţiei pompierilor, circulaţia rutieră este oprită pe Splaiul Independenţei, în zona imobilului, respectiv pe sensul Unirii-Izvor.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
cuplu istock jpg
fabrica auto jpg
image png
Design fără titlu (6) png
copil pe strada bucuresti jpg
apartament bucuresti jpg
nunta pixabay jpg
restaurant (1) jpg
image
image