La aproape 35 de ani de la Revoluție, condamnarea la moarte a soților Ceaușescu a fost contestată. Procesul se va rejudeca în septembrie

Ultima actualizare:

După aproape 35 de ani, procesul lui Nicolae și Elena Ceaușescu ar putea fi rejudecat. Un avocat a contestat decizia de condamnare la moarte, iar judecătorii militari urmează să analizeze argumentele aduse. Primul termen al recursului este programat pe data de 18 septembrie 2024, ora 9.30.

Condamnarea la moarte a soților Ceaușescu din 1989 a fost contestată / foto: arhiva Click!
Condamnarea la moarte a soților Ceaușescu din 1989 a fost contestată / foto: arhiva Click!

Pe data de 25 decembrie 1989, Elena și Nicolae Ceaușescu au fost condamnați la moarte pentru acuzația de genocid, sentința fiind executată rapid prin împușcare. După 35 de ani de la Revoluție, Mircea Oprean, soțul Zoiei Ceaușescu, și un nepot au solicitat printr-un avocat anularea sentinței din 1989 și rejudecarea procesului de la Târgoviște, argumentând că Tribunalul Militar Excepțional nu a fost o instanță legal constituită.

Cazul a fost înregistrat pe 24 iulie 2024, la Curtea Militară de Apel București, de către un avocat care apare ca fiind „apărător ales” al dictatorilor decedați, iar soții Ceaușescu apar în calitate de apelanți intimați-inculpați. Primul termen al recursului e programat pentru 18 septembrie 2024, ora 9.30.

Condamnarea din 1989, contestată

„Aș vrea să facem câteva mențiuni. Sigur că ei nu mai au capacitatea procesuală, deoarece nu mai sunt în viață, dar familia poate să meargă mai departe, orice reprezentant al familiei, pe baza unui certificat de moștenitor, poate să invoce un interes și să apeleze această sentință.

Atâta timp cât sentința nu le-a fost comunicată și nu au avut un recurs efectiv, dar totuși, după 34 de ani, s-ar putea, cel puțin principial, să fie admis această cerere de rejudecare”, a explicat avocatul Adrian Cuculis, pentru antena3.ro.

Reluarea procesului, în care Elena și Nicolae Ceaușescu au fost condamnați la moarte, ar putea avea nu numai valoare istorică, ci și una pecuniară pentru urmașii dictatorului. Acesta ar putea fi promovat la o curte europeană, cerând plata unor daune semnificative din partea statului român, indiferent dacă instanțele românești aprobă sau resping apelul.

Mircea Oprean, ginerele fostului dictator, este, în prezent, deținătorul mărcii „Ceaușescu”. Soțul Zoiei Ceaușescu încearcă de ani buni să recupereze în instanță averea soției sale, confiscată de autorități imediat după Revoluția din 1989.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
junjun1 jpeg
michael jackson jpg
restaurant foto unsplash jpg
dulciuri jpg
Blocuri Bucuresti FOTO Shutterstock jpg
somn pexels jpg
autostrada 5 jpg
cristela georgescu instagram jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net