Numărul pensiilor speciale a crescut în septembrie. Câți români primesc peste 4.000 de euro pe lună

În ciuda faptului că toate partidele par să vrea să elimine pensiile speciale, dincolo de retorica din Parlament, realitatea stă cu totul altfel. Numărul celor care beneficiază de pensii speciale a crescut în septembrie, față de luna anterioară, iar deja peste 10.000 de români primesc asemenea pensii.

Peste 10.000 de oameni au primit pensii speciale
Peste 10.000 de oameni au primit pensii speciale

Eliminarea pensiilor speciale pare să fie un subiect dezbătut aproape constant în Parlament. Însă, în ciuda faptului că politicienii se declară mereu atât de dornici de eliminarea acestor pensii, realitatea din „teren” arată o situație cu totul diferită. Potrivit informațiilor oferite de către cei de la adevarul.ro, se pare că numărul celor care beneficiază de asemenea pensii a crescut în septembrie, față de luna anterioară.

Mai precis, se pare că s-au înregistrat 22 de pensii speciale în plus, în luna septembrie. Astfel, numărul celor care beneficiază de aceste pensii a ajuns la 10.368. Dintre aceștia, se pare că nu mai puțin de 5.377 de oameni sunt beneficiari ai Legii 303/2004, privind statutul procurorilor şi judecătorilor. Aceste numere au fost oferite de către cei de la Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP).

A crescut numărul pensiilor speciale din România

Iar în ce privește sumele precise, cel puțin în cazul foștilor magistrați, se pare că pensia medie de serviciu este de 21.791 de lei. Din această sumă, 19.718 lei sunt suportați din bugetul de stat, în timp ce din bugetul asigurărilor sociale de stat vin 5.503 de lei.

În ce privește corpul diplomatic și consular al țării, 723 de persoane beneficiază de pensie de serviciu, în baza legii nr. 216/2015. În privința sumelor, pensia medie este de 5.802 de lei, iar din această sumă, nu mai puțin de 2.538 de lei vin de la bugetul de stat.

În privința funcționarilor publici parlamentari, nu mai puțin de 715 persoane beneiciază de pensie specială, iar suma medie este de 5.054 de lei, din care 2.472 vin de la bugetul de stat.

În total, numărul persoanelor care au beneficiat de pensie specială în luna septembrie a fost de nu mai puțin de 10.368 de oameni.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
ger naprasnic jpg
semafor jpeg
Stațiunea Borsec. Foto Statiunea Borsec
italia pixabay jpg
shutterstock 1113332 cuplu iubiti indragostiti restaurant mancare terasa jpeg
calorifer shutterstock jpeg
marcel bartic colind jpg
470151278 538188272547733 6261949949018933597 n jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net