Orașul din România unde se spune că „s-a răsturnat carul cu proști”. De ce e ocolit de oameni și ce legende ascunde
Bancurile despre Caracal sunt binecunoscute: de la povestea cu carul răsturnat la închisoarea de pe strada Libertăţii, de la cimitirul de pe strada Învierii la incendiul sediului Pompierilor. În articolul său, „Adevărul“ investighează originile acestor poveşti şi dacă au vreo bază în realitate.
În oraşul Caracal, din judeţul Olt, circulă o mulţime de anecdote, dar puţini cunosc adevărul din spatele lor. De la carul cu proşti la închisoarea de pe strada Libertăţii, „Adevărul“ analizează cele mai întâlnite mituri legate de Caracal, încercând să distingă ficţiunea de realitate.
Dacă veţi ajunge vreodată în Caracal şi veţi întreba despre legendele locului, nu vă miraţi dacă localnicii râd în loc să se supere. Ei sunt obişnuiţi de mult timp cu astfel de poveşti.
Primarul Eduard Ciocăzanu explică că multe dintre aceste mituri nu sunt decât invenţii populare şi că doar câteva au fost confirmate ca fiind adevărate.
Muzeograful Sabin Popovici de la Muzeul Romanaţiului Caracal confirmă că unele dintre miturile urbane au fost susţinute de dovezi documentare, în timp ce altele rămân simple poveşti ce atrag atenţia asupra oraşului, fosta capitală a judeţului Olt.
„Este adevărat că oraşul Caracal este renumit la noi în ţară prin «minunile» sale, dar acesta este un concept greşit. Nouă ne place să le considerăm mituri. Unele dintre ele au fost verificate şi, într-adevăr, au existat, iar altele rămân şi acum doar simple legende urbane. Am încercat şi noi să vedem dacă ele pot fi demonstrate că au existat sau nu“, declară muzeograful Sabin Popovici.
Cum s-a ajuns de la căruța cu prostie la carul cu proști
Unul dintre miturile care s-au dovedit a avea o bază reală este legat de locul în care s-ar fi răsturnat căruţa cu participanţii la Revoluţia de la 1848. Acesta este, de altfel, cel mai cunoscut dintre toate.
Conform relatărilor, în urma confuziei generate de entuziasmul după victoria Revoluţiei, o căruţă cu participanţii la evenimentele respective s-ar fi răsturnat într-o intersecţie la marginea oraşului Caracal, dinspre Corabia, intersecţie care există şi în prezent.
Răsturnarea atelajului cu "prostimea", termen folosit pe vremea respectivă pentru a desemna oamenii simpli, a avut loc într-adevăr. Totuşi, de la termenul "prostime" la "proşti", pentru oamenii simpli de rând, s-a făcut un pas, aceştia neţinând cont de semnificaţiile diferite ale termenilor.
Muzeograful Sabin Popovici explică că incidentul a fost atribuit unui entuziasm exagerat al locuitorilor oraşului Caracal la întâmpinarea revoluţionarilor, care erau consideraţi eliberatori. Termenul "prost" nu avea conotaţia negativă de acum, ci se referea la revoluţionari, adică oameni simpli, proveniţi din popor, fără a fi membri ai nobilimii.
Povestea ceasului din gară
Un alt mit real din Caracal este legat de ceasul din gară, care prezintă patru linii în dreptul orei 4 (16:00), indicând astfel ora cu "IIII" în loc de "IV", cum este obişnuit. Potrivit specialiştilor în istorie de la Muzeul Romanaţiului din Caracal, acest ceas a fost creat de către celebrul ceasornicar francez Paul Garnier, care a folosit aceeaşi reprezentare a orei 4 pe toate ceasurile sale, răspândite în multe locuri publice din lume, în perioada sa de activitate, între anii 1801 şi 1869.
Muzeograful Sabin Popovici explică că acest ceas este doar un exemplu al unei practici larg răspândite în timpul în care a fost achiziţionat şi instalat. Astfel, nu este o ciudăţenie specifică oraşului Caracal, ci doar un exemplu al unei convenţii folosite de către Garnier în creaţiile sale. Mai mult, el menţionează că în ţară mai există exemple similare, cum ar fi cel din gara Jimbolia, judeţul Timiş, însă cel din Caracal este cel mai faimos dintre acestea.
Kilometrul de 800 de metri și incendiul din cazarma pompierilor şi închisoarea de pe strada Libertăţii
Un alt mit confirmat ca fiind real este cel al "kilometrului de 800 de metri", confirmat chiar de către muzeograful Sabin Popovici cu mulţi ani în urmă. El povesteşte că a văzut personal aceste borne pe marginea drumului înainte de 1989, când mergea cu bicicleta spre comuna Fărcaşele, către Bucureşti. După ce bornele indicaseră 600 de metri, 700 de metri şi apoi 800 de metri, a urmat imediat o bornă care indica "1 kilometru", faptul fiind ulterior corectat.
Cât despre cimitirul de pe strada Învierii, acesta a fost subiectul unor dispute îndelungate. Cu toate acestea, istoricii zonei au afirmat că, după studierea hărţilor vremii, au putut confirma că acesta există încă din 1869 pe strada Carpaţi, care poartă şi acum acelaşi nume. Astfel, mitul a fost infirmat, deoarece nu există dovezi că ar fi existat vreo stradă a Învierii legată de acest cimitir.
În categoria miturilor neconfirmate se mai află poarta furată de la Poliţie, fabrica de gheaţă de pe strada Soarelui sau fabrica de pâine de pe strada Foamei (denumiri de străzi care nu apar în planurile oraşului). Până la prezent, acestea rămân doar subiecte de bancuri, fără dovezi concrete.
Printre legendele dovedite ca fiind adevărate se numără şi povestea unui incendiu care a cuprins la un moment dat cazarma pompierilor din Caracal. Un ziar local, "Vulturul", apărut în Caracal pe 1 decembrie 1928, a publicat o ştire despre acest incident, confirmă muzeograful Sabin Popovici.
Un alt mit confirmat este acela că în Caracal exista o închisoare pe strada Libertăţii. Acest lucru este susţinut de o hartă din 1896 a oraşului Caracal, care indică existenţa unei străzi cu numele respectiv, ulterior redenumită strada Iancu Jianu. Clădirea veche a închisorii există şi în prezent, fiind închisă imediat după evenimentele din decembrie 1989.
Ce spun locuitorii din Caracal despre renumele orașului în care locuiesc
Locuitorii din Caracal sunt mândri de poveştile care circulă despre oraşul lor şi consideră că acestea contribuie la notorietatea acestuia, chiar dacă unele sunt exagerate sau inventate.
„Mie nu-mi pasă de ce se spune despre oraşul nostru, pentru că noi ştim mai bine ce e adevărat şi ce nu. Acum chiar râdem când auzim prostiile care se mai spun la televizor de tot felul de oameni care nu ştiu nimic.
Unele lucruri sunt adevărate şi asta ştim de la părinţii şi bunicii noştri, dar altele sunt doar nişte poveşti inventate", explică Mariana Duţu, o localnică din Caracal.
