Vacanța de Paște. Condiții de călătorie în cele mai populare destinații

Ultima actualizare:

După doi ani de pandemie și de restricții, doi ani în care nu am mai călătorit așa de mult cum eram, poate, obișnuiți, 2022 vine cu vești bune. Tot mai multe state au eliminat progresiv din măsurile de protecție, ceea ce a revitalizat apetitul românilor pentru vacanțe. Unele agenții de turism au fost nevoite să-și suplimenteze numărul de locuri pentru a face față cererii.

În acest an, tot mai mulți români își reiau călătoriile în străinătate (Foto: Shutterstock)
În acest an, tot mai mulți români își reiau călătoriile în străinătate (Foto: Shutterstock)

Pentru vacanța de Paște și 1 Mai, cele mai populare destinații pentru români sunt Bulgaria, Turcia, Grecia, Dubai, Egipt, dar și România. „Este evident că oamenii au lăsat pandemia în urmă și vor să își petreacă timpul liber ca înainte, alături de familie, de prieteni. Au fost încurajați și de simplificarea condițiilor de călătorie din ultimul timp. O cerere peste așteptări pentru vacanțe în Bulgaria și Turcia ne-a pus în situația să adăugăm locuri. Pentru vacanța în Bulgaria am alocat deja două autocare, pentru cea în Kusadasi am început cu unul, apoi am suplimentat cu unul și este posibil să ajungem la trei în total. Mai sunt trei săptămâni până la Paște, iar cererile sunt constante, declară Denisa Oprea, director de marketing al unei agenții de turism.

Dacă de Paște românii preferă destinațiile de munte din țară, de 1 Mai toată lumea vrea la mare. Atât pe litoralul românesc, cât și în Grecia, Antalya, Hurgada, Albena, Nisipurile de Aur. Prețurile pornesc de la 120 de euro de persoană, în funcție de numărul de zile, de destinație și de condițiile de cazare.

Condiții de călătorie în cele mai populare destinații

În România nu sunt restricții de niciun fel, nici la întoarcerea din străinătate, nici pe teritoriul țării. Majoritatea celorlalte state au păstrat cerința de a prezenta, la graniță, un certificat european care atestă fie vaccinarea, fie testarea, fie trecerea prin boală. Nu uitați că certificatul verde digital privind COVID al persoanelor de peste 18 ani are o valabilitate de 9 luni de la imunizarea cu schemă completă. Pentru a-i prelungi valabilitatea și a putea călători în străinătate, adulții au nevoie de o doză booster de vaccin. Copiii cu vârste de 12-18 ani sunt exceptați de la regulă. Ei nu trebuie să-și facă doza booster după 9 luni, certificatele lor de vaccinare fiind valabile deocamdată pe termen nelimitat. Denisa Oprea a întocmit o listă a destinațiilor preferate de români, cu toate condițiile de călătorie de la fiecare în parte.

Pentru Grecia

- A fost eliminat formularul PLF (din 15 martie).

- Pentru intrare, călătorii au nevoie de certificat de vaccinare european care atestă vaccinarea (trebuie să fie valabil, actualizat) sau certificat care arată trecerea prin boală, emis după 14 zile de la primul rezultat pozitiv și care are o valabilitate de maximum 180 de zile. O altă variantă este prezentarea rezultatului negativ al unui test RT-PCR realizat cu maximum 72 de ore înaintea intrării în Grecia/al unui test antigen efectuat cu maximum 24 de ore anterior intrării.

Cerere mare pentru vacanțele în Grecia și Bulgaria
Cerere mare pentru vacanțele în Grecia și Bulgaria

Pentru intrarea în Bulgaria

- Certificat digital UE privind vaccinarea împotriva Covid ori

- certificat care dovedește vindecarea ori

- certificat care arată rezultatul negativ al unui test RT-PCR (efectuat cu maximum 72 de ore înainte) sau test antigen (realizat cu 48 de ore înainte).

Pentru Turcia

- Pentru accesul terestru nu mai este nicio restricție.

- Persoanele care ajung în Turcia cu avionul au nevoie de dovada vaccinării cu două doze de vaccin/1 doză Johnson&Johnson ori

- dovada recuperării după infectarea cu virusul în ultimele șase luni, dar după a 28-a zi de la primul test pozitiv sau

- rezultatul negativ al unui test RT-PCR efectuat cu cel mult 72 de ore înainte de intrare/test negativ antigen realizat cu maximum 48 de ore înainte.

- Pasagerii companiilor aeriene completează, în continuare, formularul electronic de intrare (HES).

Pentru Egipt

- Certificat de vaccinare care să ateste că au fost complet vaccinați cu 14 zile înainte de sosire, cu cod QR, sau

- test tip PCR negativ, efectuat cu maximum 72 de ore înainte de călătorie.

Pentru Emiratele Arabe Unite

- S-a renunțat la testul pentru intrare în cazul persoanelor vaccinate (de la 1 martie), care au nevoie doar de certificat de vaccinare cu cod QR.

- Persoanele nevaccinate trebuie să prezinte rezultatul negativ al unui test PCR efectuat în 48 de ore anterior călătoriei sau

- certificat de recuperare în urma infecției, emis în maximum o lună înaintea călătoriei, care conține QR.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro

Poți urmări ştirile Click! pe Google News, Facebook și Instagram.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Orhidee roz jpg
demolare gara velenta oradea 01112024 1 jpeg
Nichita Stanescu jpg
Banner Târg Crăciun
Calatorie jpg
Adina Matei comisar licitatie Artmark record Grigorescu jpg
bani multi pensie jpg
pensie jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net