Sănătate

Pagina 227
simeon stalpnicul png
Metode care depistează problemele de auz
După 60 de ani, reducerea acuităţii auditive este normală, pentru că, la fel ca celelalte organe ale corpului, aparatul auditiv îmbătrâneşte. Totuşi, pierderea treptată sau bruscă a auzului, la copii, adulţi şi vârstnici poate fi evitată sau încetinită prin monitorizarea periodică a sistemului auditiv.
Sănătate
simeon stalpnicul png
Cum tratezi natural durerile de urechi!
Cei care au o sensibilitate mai mare la urechi se pot confrunta, în vacanţa de la malul mării, cu otită externă, sau „boala înotătorului”. Apa intrată pe canalul auricular poate genera inflamaţie, durere şi disconfort. Iată ce măsuri trebuie să iei!
Sănătate
simeon stalpnicul png
Moduri inedite în care poţi folosi lavanda în gospodărie
Una dintre cele mai parfumate plante cultivate şi la noi în ţară, lavanda, se foloseşte nu numai în scop medicinal, ci are o mulţime de întrebuinţări în gospodărie. Protejează hainele de molii, ţine la distanţă ţânţarii, te ajută să dormi mai bine şi multe altele. Iată în câte feluri o poţi utiliza!
Sănătate
simeon stalpnicul png
Ecranele, periculoase pentru copiii mai mici de 3 ani
Odată cu dezvoltarea tehnologiei, a apărut o altă problemă de sănătate îngrijorătoare în rândul copiilor – autismul virtual. Este o tulburare de natură neuro-biologică, care se manifestă printr-un comportament hiperactiv şi lipsă de comunicare. Sunt vizaţi copiii sub 3 ani, care petrec mai mult de 4-5 ore pe zi în faţa televizoarelor, tabletelor, telefoanelor mobile.
Sănătate
simeon stalpnicul png
Ojă cu gel? Mai bine nu! Efectele devastatoare pe care oja pe poate avea asupra întregului corp
Manichiura cu gel sau cea acrilică a devenit un ritual lunar în rândul femeilor care vor să aibă mereu unghii impecabile. Puține știu însă că acest tip de manichiură poate fi extrem de periculos.  Chimicalele folosite în oja acrilică și în cea cu gel duc la apariția unei epidemii alergice, avertizează Asociația Britanică de Dermatologie (BAD).
Sănătate
simeon stalpnicul png
Terapia cu roșii și beneficiile pe care le aduce sănătății noatre
Sosite din America pe bătrânul continent, delicioasele tomate, cu gustul dulce-acrişor, au cucerit lumea întreagă. Cu timpul, populaţiile care le consumau au descoperit valoarea lor terapeutică. Nutriţioniştii spun că aceste legume conţin un ”izvor ”de substanţe nutritive ( vitamine, minerale, enzime, antioxidanţi) care se asociază pentru a preveni şi a vindeca o varietate de boli grave.
Sănătate
simeon stalpnicul png
Cerealele, sursa ta de energie
Le găseşti pe rafturile magazinelor, în diferite combinaţii şi arome. Ai, de fiecare dată, de unde alege! Dar cât de familiarizată eşti cu efectele cerealelor asupra organismului tău? Ştii să le diferenţiezi şi să alegi ce este mai bun pentru tine?
Sănătate
simeon stalpnicul png
Investigaţii care văd tulburările neurologice
Apariţia durerilor de cap, a ameţelilor, dar şi a unor mişcări involuntare pot fi semul unor afecţiuni ale sistemului nervos periferic sau central.
Sănătate
vedere10 utile parc jpeg
Ce trebuie să ştii despre testele de vedere
285 de miloane de persoane din întreaga lume au deficienţe de vedere, iar 39 de milioane sunt nevăzătoare.
Sănătate
simeon stalpnicul png
Pentru durerile de cap, oțetul de mere este un leac sigur !
În ultimii anii, în țara noastră, efectele climei ne iau prin surprindere! Temperaturile foarte ridicate și frigul se instalează brusc, iar organismul nostru nu are timpul necesar să se adapteze la aceste schimbări
Sănătate
simeon stalpnicul png
În perioadele solicitante, să ne revigorăm memoria !
Deseori trebuie să facem faţă unei perioade solicitante! De aceea, procesul de revigorare a memoriei trebuie susţinut cu tonice bogate în minerale (calciu, potasiu, magneziu, fosfor) şi vitamine : C şi E (mai ales). După o cură bogată în suc de citrice, de fructe și de ceaiuri, fitoterapeuţii europeni au observat o certă îmbunătăţire a memoriei
Sănătate
simeon stalpnicul png
5 boli care se agravează vara
Căldura excesivă, uscăciunea aerului, modificarea presiunii atmosferice, transpiraţia abundentă care duce la deshidratare sunt factori ce pot perturba buna funcţionare a organismului. Iar anumite boli se pot acutiza în timpul anotimpului călduros. Află care sunt acestea din noul număr al revistei „Click! pentru femei”!
Sănătate
simeon stalpnicul png
Dieta de 3 zile. Slăbești până la 5 kilograme fără să te înfometezi!!! Ce trebuie să faci
Mai sunt câteva zile până la vacanță și vrei să arăți impecabil în costumul de baie? Sau ai un eveniment important și nu te mai încape rochia? Atunci e momentul să ții o dietă. Nu trebuie să te înfometezi pentru a pierde câteva kilograme, ci doar să știi ce să mănânci. Oricine poate urma această dietă de 3 zile, iar rezultatele sunt spectaculoase. Poți slăbi până la 5 kilograme. Trebuie precizat faptul că rezultatele sunt pe termen scurt și că ar fi bine să consulți un nutriționist înainte de a
Sănătate
uleiul de nard click ro jpg 0 jpeg
Ce trebuie să știți despre uleiul de Nard
Chiar din perioada antică, planta de Nard era recunoscută în toată lumea ca fiind o plantă de leac care tratează numeroase boli trupești. Terapeuţii şi vizionarii sunt de părere că Nardul este o plantă cu puteri unice, miraculoase.
Sănătate
simeon stalpnicul png
Analize vitale pentru sănătatea stomacului
Sănătatea stomacului, a esofagului şi a duodenului, poate fi aflată cu ajutorul mai multor investigaţii digestive, precum endoscopia şi tranzitul baritat. Acestea nu fac parte din categoria analizelor de rutină, ci le poţi face numai la indicaţia medicului.
Sănătate
simeon stalpnicul png
O cură cu zer vindecă numeroase boli grave
Nutriționiștii din numeroase țări susțin că stresul, carenţa vitaminelor şi mineralelor, pe categorii de vârstă, sunt factori esenţiali care contribuie la apariţia dezechilibrelor nutriţionale. De aceea, pentru a preveni aceste carenţe, bolnavii cu diferite afecţiuni trebuie să urmeze o dietă corespunzătoare.
Sănătate
shutterstock 121577746 jpeg
Ai auzit de 'ora magică'? Trucul antrenoarelor de fitness pentru un abdomen plat. Cand e și ce trebuie să faci
Visezi să ai un abdomen plat, ca-n reclame, și nicio metodă nu pare eficientă. Nu dispera și nu renunța la ceea ce ți-ai propus. Ține cont de câteva reguli, în rutina ta zilnică, și rezultatele nu vor întârzia să apară.
Sănătate
simeon stalpnicul png
Totdeauna aroma frunzelor de mentă influențează starea de spirit și crește puterea de concentrare
De mii de ani, frunzele de mentă sunt folosite pentru prepararea medicamentelor cu efecte benefice în tratamentul a numeroase probleme de sănătate. În timp, aceste frunze au fost adăugate în diferite preparate de igienă: pastă de dinți, apă de gură și gumă de mestecat. Specialiştii de la Universitatea West Virginia Wheeling Jesuit, în urma unor cercetări îndelungate, au confirmat beneficiile mentei.
Sănătate
simeon stalpnicul png
Există o strânsă legătură dintre grupa sanguină și starea de sănătate. Ce trebuie să știm despre Grupa sanguină A
Grupa sanguină este o cheie ce deschide ”ușa” spre misterul longevității sănătoase și ne arată cum să ocolim bolile alegând alimentele sănătoase specifice fiecărei grupe de sânge. Pornind de la sintagma: ”Suntem ceea ce mâncăm!”, cercetătorii au ajuns la concluzia că hrana de fiecare zi ne influențează starea de sănătate.
Sănătate
simeon stalpnicul png
8 motive să bei apă plată cu lămâie
Aflându-se printre cele mai folosite fructe în bucătărie, lămâile sau zeama lor se pot pune în ceaiuri, sucuri, băuturi alcoolice, prăjituri, ciorbe, salate, peşte şi sosuri. Combină-le cu apă plată la temperatura camerei şi vei obţine nu doar o băutură care te va hidrata intens, ci şi un cocktail de vitamine şi antioxidanţi.
Sănătate
ceaiul de matchaclick ro  jpeg
Ceașca de sănătate: Ce beneficii miraculoase oferă organismului ceaiul de matcha
Ceaiul de matcha, originar din Japonia, consumat de mii de ani de popoarele din Orientul îndepărtat, câștigă din ce în ce mai multă popularitate în Europa și Statele Unite ale Americii.
Sănătate
rucola superhrana ro  0 jpeg
Iată ce efecte terapeutice are rucola asupra organismului
. În dietoterapia mondială, rucola (rucola balsamica) este o salată foarte apreciată pentru proprietăţile ei medicinale. În ţara noastră, rucola este consumată de puţină vreme și este preferată de vedete. Rucola, această salată foarte valoroasă din punct de vedere nutrițional, a fost folosită de unele popoare din vremuri îndepărtate.
Sănătate
simeon stalpnicul png
Totdeauna, culoarea feţei este cartea de vizită a sănătății noastre
Cercetătorii americani precizează că, totdeauna, tegumentul este cartea de vizită a sănătății nostre. Aceștia au constatat că atunci, când faţa se decolorează cât de puţin, organismul trage un semnal de alarmă şi ne avertizează că starea noastră de sănătate se deteriorează.
Sănătate
simeon stalpnicul png
Ceaiuri răcoritoare de vară
Consumul de lichide este mai mare pe caniculă, se ştie. În afară de apă, răcoreşte-te cu ceaiuri din fructe şi plante, care, pe lângă hidratare, te vor energiza şi îţi vor da un tonus excelent. Citeşte mai multe în numărul de august al revistei Click! Sănătate!
Sănătate
simeon stalpnicul png
Cele mai importante teste pentru piele
Pentru sănătatea pielii, depistarea alergiilor sau a unor afecţiuni şi boli grave, cum ar fi cancerul cutanat sau fribroza chistică, este bine să ştii ce analize dermatologice îţi sunt de folos. De aceea, ţi le prezentăm în cele ce urmează.
Sănătate
simeon stalpnicul png
Alimente care te fac mai frumoasă. Ce trebuie să mănânci pentru a avea părul, tenul și unghiile sănătoase
Nu este greșit să crezi că secretul unui păr strălucitor și al unghiilor îngrijite stă în salonul de înfrumusețare, însă specialiștii au ajuns la concluzia că ceea ce mănânci te poate face mai frumoasă! Iată ce alimente ar trebui să incluzi în dieta ta zilnică ca să fii sănătoasă și să arăți minunat.  Iaurtul grecesc previne apariția ridurilor, iar brânza te ajută să ai o podoabă capilară de invidiat. Tu știai aceste lucruri?  Alimente care te fac mai frumoasă - pentru păr
Sănătate
simeon stalpnicul png
Cum îţi protejezi copilul de enterocolită
Sezonul cald aduce, pe lângă vacanţele mult aşteptate, şi unele neplăceri medicale. Enterocolita este una dintre ele, întrucât vara întâlnim o incidenţă mult mai mare a acesteia, din cauza căldurii. Sunt afectaţi în special copiii, deoarece stomacul lor sensibil nu poate tolera alimentele modificate organoleptic, iar igiena corporală nu e foarte bine respectată.
Sănătate
simeon stalpnicul png
Ce analize ne arată starea plămânilor
Pentru evaluarea stării de sănătate a funcţiei pulmonare şi a căilor respiratorii, trebuie să-ţi faci periodic o serie de investigaţii, cum ar fi bronhoscopia, spirometria sau analiza sputei. Click! îţi spune astăzi de ce sunt importante şi cum îţi pot salva viaţa.
Sănătate
simeon stalpnicul png
Remedii care vindecă arsurile solare
Dacă ai pierdut noţiunea timpului la plajă, iar pielea ta este acum roşie ca racul, primele măsuri sunt cele mai importante. Fă un duş răcoros, aplică anumite remedii cu efect calmant, antiinflamator, vindecător, iar a doua zi te vei simţi mai bine şi vei putea sta la soare şi restul concediului.
Sănătate
simeon stalpnicul png
Cei 5 mari vinovaţi pentru kilogramele în plus
Ce să mănânci, ce să nu mănânci, dacă vrei să slăbeşti? Nutriţionistul Mihaela Bilic a alcătuit un top al alimentelor din care se face uşor grăsime corporală şi te îndeamnă să le consumi cu moderaţie dacă vrei să nu-ţi pui în pericol silueta.
Sănătate