Din ce ne luăm proteina la masa de Paște, dacă nu mâncăm carne? Cosmin Vasile, personal trainer: „Uneori digestia are de suferit”. Ce deserturi fără zahăr putem prepara

#Exclusiv Click!

Cosmin Vasile, antrenor personal și coach în nutriție, a stat de vorbă cu Click! și a oferit sfaturi prețioase persoanelor care vor să descopere informații necesare pentru a-și schimba stilul de viață. 

Cosmin Vasile / foto: colaj Click!
Cosmin Vasile / foto: colaj Click!

Acesta ne-a mărturisit cum și-a descoperit pasiunea pentru sport și nutriție. Chiar dacă în prezent, după ani de muncă se poate lăuda cu un corp bine lucrat, în copilăria sa a fost marcat de kilogramele în plus. 

„Nu am ajuns aici peste noapte!”

Salut, sunt Cosmin!

Sunt un oltean pasionat de sport, de tot ce înseamnă sănătate și evoluție continuă, atât la nivel fizic, cât și mental. Ce trebuie să știe oamenii despre mine este că nu am ajuns aici peste noapte, ci că fiecare pas, fiecare antrenament a fost un mic succes care m-a adus mai aproape de obiectivele mele. Eu am fost un băiat super plinuț în copilărie, așa că de-a lungul timpului am învățat ce înseamnă disciplină și că aceasta este singura cale prin care poți să îți atingi obiectivele. Fiind un adept al mâncatului a trebuit să învăț cum să ajung la varianta de a mânca si mâncare bună dar și dulciuri, dar să și slăbesc.

Da, știu, și primul meu gând a fost că nu există așa ceva, dar cu ani de învățat despre nutriție si nevoile corpului, am înțeles că ceea ce la început mi se părea inexistent, acum este de fapt stilul meu de viață, în care am integrat mâncăruri atât de gustoase încât îmi aștept fiecare masă cu o poftă enormă, dar și deserturi care chiar dacă sunt din ingrediente sănătoase. Am rămas surprins pe parcursul anilor de descoperiri și încercări de rețete că în mare parte poți ajunge la un gust cel puțin la fel de bun cu al unui desert din comerț.

Așa că acum în prezent mă bucur de faptul că am acumulat învățăturile pentru cum să îmi mențin echilibrul între un stil de viață sănatos și viața socială personală. În alte cuvinte am ajuns în punctul în care mă pot bucura de micile plăceri ale vieții în timp ce duc si un stil de viață sănătos acompaniat de un corp fit.

Cum a început pasiunea pentru sport a lui Cosmin

Pasiunea pentru sport a început cu mult înainte să îmi imaginez că voi ajunge să arăt așa. Am crescut într-un mediu în care activitatea fizică era doar un mod prin care ne mai întâlneam ocazional cu prietenii, nici de cum sa conștientizez cât de esențial este pentru orice om. Dar atunci când am descoperit beneficiile sportului pentru corp și minte, m-am dedicat cu totul. În timp, am înțeles că fiecare mic progres se reflectă nu doar în modul în care arăți, dar și în felul în care te simți.

Cât timp am avut nevoie pentru a ajunge aici? Nu a fost un proces rapid – fiecare schimbare s-a construit pe bazele perseverenței, a dedicării și a unui stil de viață echilibrat. Am învățat că nu există o formulă magică, ci doar multă muncă, încredere și răbdare. Dar partea bună, ce le spun mereu și oamenilor care aleg să colaboreze cu mine, munca mereu va fi răsplătită, așa că o să merite cu vârf și îndesat.

Cum te pot ajuta? Dacă ești în căutarea unui ghid care să te sprijine pe drumul tău către o viață mai activă, sănătoasă și echilibrată, sunt aici să îți ofer experiența mea, sfaturi utile și planuri personalizate. Fie că vrei să începi un antrenament sau să îți îmbunătățești stilul de viață, îți voi arăta pașii corecți și cum să rămâi motivat pe parcurs.

„Fiecare pas, chiar și cel mai mic, contează!”

Specialistul în sport și nutriție vine cu o serie de sfaturi bazate pe propria experiență pentru persoanele care vor să-și schimbe stilul de viață, dar nu știu de unde să înceapă. 

Știu că este greu la început. Sunt mulți care se simt copleșiți de ideea de a începe un stil de viață activ, dar vreau să îți spun că nu e nevoie să faci totul perfect din prima. Fiecare pas, chiar și cel mai mic, contează. Așa cum îmi place să le spun celor care sunt la început , hei, nu trebuie să faci totul azi, dar fă un pic din ce poți, și zi de zi vei ajunge acolo.

Da, începutul e greu! Toți avem zile când nu ne simțim în formă sau când parcă niciun motiv nu ne poate face să ne ridicăm de pe canapea. Dar știi ce e cel mai important? Primul pas. Chiar dacă pare mic, face diferența. De acolo, totul devine mai ușor. Nu te concentra pe perfect, ci pe progres. În sportul pe care îl practic este o vorbă celebră, “Un stil de viață sănătos nu este o cursă de viteză, ci un maraton.”

Fiecare zi e o nouă oportunitate de a-ți îmbunătăți viața. Găsește-ți ritmul tău, nu te compara cu ceilalți, și fă-l să devină un obicei. Nici nu îți dai seama cum ți se va schimba energia, corpul și chiar mindset-ul pe măsură ce continui. Eu sunt aici să te ghidez și să te sprijin, pas cu pas.

Așa că nu te lăsa păcălit de acea senzație că totul e greu. Începe acum, oricât de mic ar fi primul tău pas, și lasă-l să te propulseze mai departe!

Sfaturi pentru masa de Paște: cu ce înlocuim proteinele din carne 

Știm cu toții că Paștele vine la pachet cu tentații culinare care pot fi greu de refuzat, dar asta nu înseamnă că trebuie să renunțăm la opțiunile sănătoase și echilibrate

Dacă vrei să păstrezi un stil de viață sănătos chiar și în perioada sărbătorilor, să știi că este chiar simplu, doar gândește-te cât de delicioasă poate să fie o friptura de miel cu o salată verde. Secretul este alegerea corectă de ingrediente pentru prepararea diverselor rețete. Alegeți mereu când vine vorba de o proteina animala mușchiul, pulpa slabă, pieptul. Gătite corespunzator devin chiar cele mai delicioase.

Dar știu că sunt multe persoane care nu sunt adeptele proteinei animale, și pe bună dreptate, uneori digestia are de suferit de la prea multă proteină animală, așa că iată câteva sugestii pentru a înlocui carnea și a-ți asigura aportul de proteine fără a sacrifica gustul său:

1. Leguminoasele – fasolea, lintea, năutul sau mazărea sunt excelente surse de proteine vegetale. Poți să le folosești pentru a face salate, supe sau chiar chiftele vegane. Sunt bogate în fibre și te vor ajuta să te simți sătul fără să cedezi tentațiilor.

2. Tofu și tempeh – două surse excelente de proteine, care pot fi preparate în multe feluri. Tofu poate fi gătit la grătar, prăjit sau folosit în diverse sosuri, în timp ce tempeh este perfect pentru salate sau preparate la cuptor. Ambele sunt bogate în proteine și pot înlocui carnea în orice preparat tradițional.

3. Soia – este una dintre cele mai bune surse de proteine vegetale, iar produsele pe bază de soia sunt extrem de versatile. Poți alege lapte de soia, iaurt de soia, sau chiar soia granule pentru a înlocui carnea în tocănițe sau preparate la cuptor. Soia este o sursă completă de proteine, ceea ce o face ideală pentru orice dietă vegetariană sau vegană.

4. Seitan – cunoscut și sub numele de „carne vegetală”, seitanul este o sursă excelentă de proteine și poate fi preparat într-o varietate de moduri, de la fripturi până la tocană sau burgeri. Textura sa este similară cu a cărnii, iar gustul poate fi adaptat cu diferite condimente.

4. Quinoa și amarant – două super-alimente care nu doar că sunt bogate în proteine, dar conțin și toți aminoacizii esențiali. Acestea pot fi folosite ca bază pentru salate sau garnituri, fiind o alternativă excelentă pentru o masă echilibrată.

5. Nuci și semințe – migdalele, nucile, semințele de chia, de dovleac sau de in sunt surse excelente de proteine și grăsimi sănătoase. Le poți adăuga în salate, în deserturi vegane sau în băuturi proteice pentru un boost suplimentar de energie, dar cu mare atentie pentru ca sunt si foarte bogate in calorii ceea ce te pot duce cu usurinta intr-un surplus caloric.

Nu uita nici de oua și lactate dacă urmezi o dietă ovo-lacto-vegetariană, sunt surse excelente de proteine complete, care pot înlocui ușor carnea în multe preparate tradiționale de Paște.

În această perioadă, poți să înlocuiești cu succes carnea cu aceste alternative, care îți vor oferi nu doar proteine de calitate, dar și vitamine și minerale esențiale pentru o alimentație echilibrată.

Să te bucuri de sărbători fără compromisuri! Paștele poate fi o ocazie minunată de a experimenta noi preparate, iar rezultatele se vor vedea pe termen lung.

Deserturi care nu te îngrașă la masa de Paște 

Pe lângă mâncărurile tradiționale aferente acestei sărbători, există și platourile pline cu prăjituri de casă. Iubitorii de dulce sau de sănătate le pot înlocui cu alte variante care nu conțin foarte mult zahăr: 

Pentru cei care doresc să se bucure de gustul Sărbătorilor fără a face excese de zahăr și calorii, am câteva sugestii de deserturi sănătoase, dar la fel de delicioase! Iată două-trei rețete care îmbină gustul cu beneficiile pentru sănătate:

Prajitură cu morcovi și nuci (fără zahăr adăugat)

Aceasta este o alternativă gustoasă și sănătoasă la cozonac. Morcovii sunt dulci în mod natural, iar adăugarea de nuci și condimente îi dau o savoare deosebită.

Ingrediente:

•2 morcovi mari, rași

•1 cană de făină integrală

•1/2 cană de nuci mărunțite

•2 ouă

•1/4 cană de ulei de cocos sau ulei de măsline

•Indulcitor lichid dupa gust

•1/2 linguriță de bicarbonat de sodiu

•1/2 linguriță de scorțișoară

•1/4 linguriță de nucșoară

•1/2 linguriță de esență de vanilie

Instrucțiuni:

1. Într-un bol mare, bate ouăle și amestecă-le cu uleiul și piureul de banane.

2. Adaugă morcovii rași, nucile și esența de vanilie, amestecând bine.

3. Într-un alt bol, combină făina, bicarbonatul de sodiu și condimentele.

4. Încorporează ingredientele uscate în cele umede și amestecă până obții un aluat omogen.

5. Toarnă aluatul într-o tavă de copt și coace la 180°C pentru aproximativ 30-35 de minute sau până trece testul cu scobitoarea.

6. Lasă prăjitura să se răcească înainte de a o servi. Este delicioasă simplă sau cu un strop de iaurt grecesc deasupra.

Bile de cacao și migdale (fără zahăr adăugat)

Aceste bile sunt un desert sănătos, plin de antioxidanți și grăsimi sănătoase, perfecte pentru a satisface pofta de dulce fără a adăuga zahăr rafinat.

Ingrediente:

•1 cană de migdale mărunțite

•1/2 cană de stafide sau curmale (pentru dulceață naturală)

•2 linguri de cacao neîndulcită

•1 lingură de unt de migdale sau unt de arahide

•1/4 cană de apă

•1/2 linguriță de esență de vanilie

•un vârf de sare

Instrucțiuni:

1 .Pune toate ingredientele într-un blender și amestecă până obții o pastă groasă.

2. Din amestecul obținut, formează bile mici cu mâinile.

3. Pune bilele pe o tavă și refrigeră-le pentru cel puțin o oră înainte de servire.

4. Dacă dorești, poți să le treci prin pudră de cacao sau nucă de cocos râzită pentru un plus de savoare.

Cheesecake cu iaurt grecesc și fructe de pădure

Acesta este un cheesecake fără coacere, ușor de preparat și mult mai sănătos decât varianta tradițională, datorită utilizării iaurtului grecesc în locul brânzei de vaci grase și a unui strat de fructe proaspete.

Ingrediente:

•200g biscuiți integrali sau migdale mărunțite (pentru crustă)

•2 linguri de ulei de cocos topit

•500g iaurt grecesc (neîndulcit)

•1/4 cană de miere sau sirop de arțar (opțional, în funcție de preferințe)

•1 linguriță de esență de vanilie

•Fructe de pădure (afine, zmeură, mure) pentru decor

Instrucțiuni:

1. Mărunțește biscuiții sau migdalele și amestecă-le cu uleiul de cocos topit. Pune amestecul într-o tavă de tort și presează-l bine pe fund.

2. Într-un bol, combină iaurtul grecesc cu mierea și vanilia. Amestecă bine până obții o cremă fină.

3. Toarnă crema de iaurt peste crusta de biscuiți și lasă prăjitura să se răcească în frigider pentru minim 4 ore sau chiar peste noapte.

4. Decorează cu fructele de pădure înainte de servire pentru un gust fresh și un aspect festiv.

Aceste deserturi sunt o modalitate excelentă de a te bucura de dulciuri în perioada Paștelui fără a simți că te depășești cu zahărul și caloriile. Sunt opțiuni sănătoase, dar pline de gust!

Pe langa aceste retete am scris si o carte de 42 de retete cu diverse alternative sanatoase pentru retetele clasice ce în mod normal nu prea ar fi prietenoase cu sănătatea noastră, un exemplu ar fi pizza sănătoasă. Da, știu, sună ireal dar chiar este posibil, iar gustul... vă rog, nu mă credeți pe cuvânt și testați-o. Dacă imi dati un mesaj pe Instagram o să vă împărtășesc reteta gratuit.

Cum te poate ajuta să îți schimbi stilul de viață 

Cosmin sare în ajutorul persoanelor care vor să înceapă să practice sport. De asemenea, îi ajută și cu planuri nutriționale adaptate nevoilor tale. 

Dacă vrei să începi să faci sport și să îți transformi corpul, dar nu știi de unde să începi, să știi că eu ofer si servicii de Online Coaching, cel mai eficient și simplu mod de a-ți adapta stilul de viață și a ajunge la obiectivul dorit.

Planurile nutriționale și cele de antrenament sunt personalizate pentru orice nivel, obiectiv și cel mai important sunt personalizate pentru fiecare persoană în parte deoarece fiecare persoană este diferită și fiecare organism are nevoi diferite. Fie că ești începător sau ai mai avut experiență cu sportul, îți pot crea un plan adaptat nevoilor tale.

Cum te pot ajuta?

Antrenamente si planuri nutritionale personalizate: Fie că vrei să îți îmbunătățești forma fizică, să slăbești sau să câștigi masă musculară, îți voi crea un plan de antrenament care să te ajute să ajungi acolo unde îți dorești. Desigur, un plan nutrițional nu este o dieta pe care o aplici și funcționează mereu și la nesfârșit. Pe lângă planurile personalizate este necesar să observam cum răspunde corpul și să facem adaptarile necesare în timp real pentru a putea progresa fără să apară platoul.

Suport constant: Nu vei fi singur pe parcursul călătoriei tale, vei avea parte de suport și feedback constant pentru a te asigura că îți atingi obiectivele, având o ședință specială de check in a săptămânii unde analizăm fiecare aspect din săptămâna curentă și stabilim dacă este nevoie sa introducem anumite modificări.

Cum mă poți găsi?

Este simplu! Urmărește-mă pe Instagram (@vcosmin99) sau pe TikTok (@cosmin99v) pentru a descoperi antrenamentele mele, tipsuri pentru un stil de viață sănătos și multă motivație.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
rosii pexels jpg
iasi 4023664 1280 jpg
Cele trei alimente pe care un chirurg ortoped le consuma zilnic, foto Shutterstock jpg
image png
padure pixabay jpg
island 7058873 1280 jpg
ceai hibiscus jpg
bridge 4230946 1280 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net