Medicii avertizează: “În caz de AVC, nu sta acasă! Un minut pierdut înseamnă două milioane de neuroni pierduți”

Ultima actualizare:
Conf. Dr. Cristina Țiu – viitorul Președinte al SNR și Șef Secție de Neurologie II din Spitalul Universitar București
Conf. Dr. Cristina Țiu – viitorul Președinte al SNR și Șef Secție de Neurologie II din Spitalul Universitar București

Medicii neurologi și radiologii neurointervenționiști avertizează: „Dacă suspectați apariția unui AVC (pareză mâna-picior, asimetria fetei, dificultăți vorbire), nu stați acasă! Pacienții sau aparținătorii nu trebuie să piardă niciun minut până să sune la 112. Se estimează că 1 minut pierdut înseamnă 2 milioane de neuroni pierduți”, declară Conf. Dr. Cristina Țiu – Coordonator național al AP AVC, Șefa Secției de Neurologie II din Spitalul Universitar București.

În timpul celor 2 luni de izolare a scăzut foarte mult numărul persoanelor care s-au prezentat la secția de primiri-urgențe a spitalelor: “Numărul de prezentări a scăzut foarte mult la camera de gardă și cazurile care au ajuns au fost de cele mai multe ori cazuri grave, cazuri decompensate, cazuri de AVC severe, ieșite din fereastra de timp terapeutică”, declară Prof. Dr. Gheorghe IANĂ, Președintele SNRIR, medic primar Radiologie și Imagistică Medicală.

Dr. Lucian Mărginean, medic primar radiologie intervențională la Spitalul Județean de Urgență din Târgu Mureș
Dr. Lucian Mărginean, medic primar radiologie intervențională la Spitalul Județean de Urgență din Târgu Mureș

Motivele care i-au ținut pe oameni departe de serviciile medicale de urgență țin, în opinia medicilor, de teama de infecție: „Au fost zile când de la 70 de prezentări la camera de gardă la neurologie am avut doar 4 sau 5 pacienți. În mod sigur acele persoane nu vor avea contact cu mediul de spital și nu vor fi infectați cu Covid în spital, dar este foarte probabil să sufere de afecțiuni grave, care nu vor mai putea fi remediate”, avertizează Conf. Dr. Cristina Țiu – Șefa Secției de Neurologie II din Spitalul Universitar București.

Circuite pentru pacienții cu AVC

Spitalele au creat circuite și proceduri menite să minimizeze expunerea pacienților la riscul de infectare cu COVID-19, iar medicii cer oamenilor să apeleze cu încredere la serviciile medicale de care au nevoie, mai ales în cazul bolilor grave care necesită intervenție de urgență.

“Spitalul Universitar București este pregătit să gestioneze cazurile de AVC. Există materiale de protecție, s-au creat circuitele necesare pentru pacienții suspecți de COVID 19, s-au organizat ture ale personalului care asigură îngrijirea celor suspecți și care nu se intersectează cu restul personalului. Toți pacienții care au indicație de internare sunt testați și direcționați către o aripă separată până la sosirea rezultatelor. Bineînțeles, în acest timp, primesc tratamentul adecvat”, explică dr. Bogdan Dorobat, medic primar radiologie intervențională la Spitalul Universitar de Urgență din București, care subliniază și că întreg personalul medical și auxiliar poarta mască, ochelari sau vizieră, bonetă, îmbrăcăminte sterilă, iar pacientului i se pune mască.


    Bogdan Dorobat, medic primar radiologie intervențională la Spitalul Universitar de Urgență din București
Bogdan Dorobat, medic primar radiologie intervențională la Spitalul Universitar de Urgență din București

Sterilizarea sălii de intervenție se face ca și cum pacientul ar fi pozitiv, cu dezinfectare corespunzătoare, lampa UV, pauză între pacienți și aerisirea încăperilor. După sosirea rezultatului la testul de COVID-19 efectuat, pacienții sunt mutați pe aripile cu pacienți negativi. “În laboratorul de angiografie am încercat să creăm echipe de personal, medici, asistenți, infirmiere – în principiu două echipe care lucrează alternativ, astfel încât să nu se intersecteze. Dacă una dintre echipe prezintă simptome, cea de-a 2-a să poată asigura continuarea activității”, adaugă dr. Bogdan Dorobat despre activitatea din Spitalul Universitar de Urgență din București.

  • Cazurile de pacienți cu suspiciune de AVC sunt o prioritate pentru toate spitalele de urgență din lume, iar în România sunt planuri concrete pentru scurtarea la minimum a perioadei dintre telefonul la 112 și aplicarea tratamentului adecvat asupra pacientului în spital.

“Înainte de declanșarea pandemiei era foarte aproape punerea în aplicare, în cadrul Acțiunii Prioritare pentru AVC-uri ischemice, a unui parteneriat între Ministerul Sănătății și serviciile de ambulanțe, pentru aplicarea unei prenotificari a prezenței unui caz de stroke încă din Ambulanță, pentru a putea fi totul pregătit la ajungerea să la spital și a se scurtă cât mai mult mult timpii de intervenție până la aplicarea tratamentului potrivit”, anunță Conf. Dr. Cristina Țiu – viitorul Președinte al SNR și Șef Secție de Neurologie II din Spitalul Universitar București.

Bogdan Dorobat, medic primar radiologie intervențională la Spitalul Universitar de Urgență din București
Bogdan Dorobat, medic primar radiologie intervențională la Spitalul Universitar de Urgență din București

Cum recunoaștem semnele unui AVC?

Pacienții sau aparținătorii își pot identifica după o metodă simplă simptomatologia AVC. Dr. Lucian Mărginean, medic primar radiologie intervențională la Spitalul Județean de Urgență din Târgu Mureș explică: “Viața unei persoane care a suferit un AVC depinde de secundele care se scurg și de rapiditatea cu care aceasta ajunge la o unitate spitalicească unde poate primi îngrijirea potrivită pentru a elimina riscurile de deces sau invaliditate. Nu trebuie să existe ezitare sau timpi morți între bănuiala apariției unui AVC și telefonul dat la 112. Cum ne putem da seama că o persoană din jurul nostru trece prin asta? Prin metodă supranumită FAST care este vitală și care ar trebui să fie cunoscută de cât mai multă lume”.

Prof. Dr. Gheorghe IANĂ, Președintele SNRIR, medic primar Radiologie și Imagistică Medicală.
Prof. Dr. Gheorghe IANĂ, Președintele SNRIR, medic primar Radiologie și Imagistică Medicală.

FAST este un acronim format din primele litere ale celor mai importante simptome ale unui AVC: F este de la Față căzută și asimetrică, A de la Amorțirea brațelor și picioarelor, S de la Stâlcirea sau Sacadarea vorbirii, iar T vine de la Timp, pentru că atunci când un aparținător sesizează simptomele, este timpul să sune urgent la 112. “Atenția fiecăruia dintre noi la cei din jur și reacția imediată în caz de pericol nu trebuie să țină cont de timpuri sau de temeri, pentru că, așa cum obișnuim noi, medicii din domeniul neurologiei și neurochirurgiei, să spunem: Timpul este creier!”, declara dr. Lucian Mărginean, medic primar radiologie intervențională la Spitalul Județean de Urgență din Târgu Mureș.  

Dintre pacienții cu AVC, aproximativ 30% decedează în primele 30 de zile, iar 30-35% vor rămâne cu un grad de dizabilitate care îi va face dependenți de îngrijirea unei alte persoane sau îi va împiedica să își mai desfășoare activitatea profesională.

Citește și:

Ziua Mondială a Accidentului Vascular Cerebral. Tot mai mulţi tineri români, afectaţi de AVC

Alain Delon a suferit un accident vascular cerebral. Care sunt semnele care prevestesc un AVC

Irina Loghin a ajuns la medicul neurolog. ”Accidentul vascular vine hoțește”

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Banner Carmen Harra
panouri solare risc hackeri jpg
ceai freepik jpg
tarani romani cuptor jpg
Ploaie Autostrada jpg
ochi albastri jpg
moneda jpeg
calatori tren cfr gara de nord frig foto shutterstock 2229976057 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net