Gonoreea, prima boală infecţioasă ce nu va mai putea fi tratată

Ultima actualizare:

    stiintasitehnica.com
stiintasitehnica.com

Rezistenţa tot mai crescută a agenților patogeni în faţa antibioticelor este un subiect ce a ţinut prima pagină a publicaţiilor de specialitate după ce mai multe semnale de alarmă au fost trase de specialiştii din toată lumea. Într-un raport recent, Centrul American pentru Prevenirea şi Controlul Maladiilor (CDC) anunţă faptul că, într-un viitor apropiat, medicii se vor dovedi neputincioşi în faţa unei maladii ce până acum era tratată cu uşurinţă, gonoreea.

Gonoreea este o boală cu transmitere sexuală, o boală veche de mii de ani ce a evoluat până în ziua de azi. Netratată, aceasta poate cauza probleme severe de sănătate, inclusiv sterilitatea ambilor parteneri, iar în cazuri rare, moartea. A evolut însă inclusiv pentru a rezista în faţa penicilinei şi a altor agenţi antibacterieni, astfel încât, azi, mai există foarte puţine tratamente ce pot combate boala cu pricina.

Conform datelor oferite de CDC, anual, numai în Statele Unite ale Americii apar cel puțin 820.000 de cazuri noi de gonoree. Problema şi mai acută este aceea că bolnavii nu mai răspund tratamentelor cunoscute şi niciun medicament nou nu a fost încă produs. Un fapt ce se regăseşte şi în restul lumii.

Iata concluzia studiului.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
mircea diaconu jpg
Yoon Suk Yeol. Foto: captură video
Banner Carmen Harra
panouri solare risc hackeri jpg
ceai freepik jpg
tarani romani cuptor jpg
Ploaie Autostrada jpg
ochi albastri jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net