#Casa Regală a Marii Britanii

Care este parfumul preferat al Regelui Charles? Poate fi cumpărat și în România și are un preț mic

29 decembrie 2023 12:49   Fapt divers

De-a lungul timpului, puține familii au captivat atenția și imaginația publicului la fel de mult precum casa regală a Marii Britanii. Acum, pe tronul de la Londra se află Regele Charles, iar toată lumea dorește să afle cât mai multe detalii interesante despre viața acestuia. Iar un lucru fascinant despre suveranul englez este legat de parfumul său favorit.

De-a lungul timpului, au fost vehiculate mai multe parfumuri care ar fi printre favoritele actualului suveran englez, Charles. Dacă privim la compoziția acestora, putem observa că există câteva lucruri pe care toate aceste parfumuri le au în comun. Iar, cu această informație, putem să ne dăm seama că Regele Charles are o preferință pentru un tip destul de specific de parfum.

De exemplu, de-a lungul mai multor ani, un anume parfum a fost menționat mereu, atunci când s-a vorbit despre actualul Rege Charles. Mai precis, este vorba despre Guerlain Vetiver, un parfum clasic, extrem de îndrăgit de către bărbații din toată lumea. În ce privește ingredientele acestuia, Guerlain Vetiver conține note citrice, de tutun, dar și, evident, planta numită vetiver.

În țara noastră, putem cumpăra apă de toaletă Guerlain Vetiver cu 286 de lei. Așa că, dacă vereți să vedeți cum este parfumul preferat al suveranului englez, prețul nu este atât de piperat pe cât am crede.

Parfumul preferat al Regelui Charles

Un alt parfum favorit al suveranului este Floris No. 89, care, din nou, are note citrice, de lavandă, cât și de mosc. Dacă suntem curioși cum miroase acest parfum pe propria noastră piele, el poate fi achiziționat și în țara noastră, dar va trebui să scoateți din buzunar aproape 500 de lei.

Un alt parfum favorit al Regelui este Creed Green Irish Tweed, o marcă de lux, care se numără printre cele mai îndrăgite de către Charles. Acest parfum are note de lemn de santal, verbena, cât și lămâie.

De altfel, se pare că citricele sunt printre favoritele suveranului, deoarece toate parfumurile acestuia au o notă citrică. Iar dacă vreți să achiziționați acest parfum, va trebui să scoateți din buzunar cam 1.321 de lei.

Mai multe