Construcția impresionantă din România realizată de Ceaușescu, concepută ca măsură de precauție împotriva unei invazii rusești. Serviciile de spionaj americane, în alertă constantă

5 septembrie 2024 16:58   Fapt divers

A fost un proiect uriaș, care a necesitat resurse din întreaga țară. Chiar dacă construcția a început tocmai în anii ’50, ea a fost terminată mult mai târziu. Iar de-a lungul lucrărilor, Nicolae Ceaușescu intenționa să termine proiectul cât mai repede deoarece se gândea la o posibilă invazie a rușilor.

Spionajul Statelor Unite era în alertă, iar Nicolae Ceaușescu nu se gândea decât la o posibilă invazie a rușilor. Construcția acestui mega-proiect a necesitat resurse din întreaga țară, iar chiar și așa, lucrările tot au durat ani de zile. Este vorba despre Canalul Dunăre – Marea Neagră, care a necesitat o investiție uriașă din partea autorităților.

Construcția acestui proiect uriaș a început încă din 1949, iar de-a lungul deceniului următor, pe șantier se găseau nu mai puțin de 30.000 de oameni. Autoritățile de la acea vreme sperau că vor termina proiectul în numai cinci ani, însă solul nu era deloc potrivit pentru un asemenea proiect, astfel că lucrările au fost mai dificile decât se anticipa.

Zeci de mii de oameni au muncit pe acest șantier

Dincolo de hotarele țării, în Occident, acest proiect era văzut drept un eșec, din cauza uneltelor rudimentare utilizate pe șantier, munca era extrem de dificilă, deținuții politici trimiși la șantier sufereau enorm odată ce ajungeau aici.

Mai mult decât atât, un raport al Agenției Centrale de Informații a Statelor Unite (CIA) menționa faptul că acest canal ar fi avut printre scopuri facilitarea intrării pe teritoriul României a navelor sovietice de 15.000 de tone.

Construcția a fost abandonată în 1953

În ciuda faptului că acest proiect era prezentat cu mult entuziasm în presa românească de la acea vreme, el a fost abandonat, în anul 1953. De abia peste două decenii, în 1973, se reia ideea Canalului Dunăre – Marea Neagră, iar lucrările sunt și finalizate în 1984.

Nu se știe exact câți bani au fost investiți în acest mega-proiect, sumele vehiculate variind între 2 și 6 miliarde de dolari. După ce s-au reluat lucrările, o mare parte din munca manuală folosită inițial a fost înlocuită de utilaje.

Mai multe