Secretele din spatele misiunii „Sirius”! Ce au căutat aviatorii români deasupra Africii

Într-o vreme în care Nicolae Ceaușescu se bătea cu pumnul în piept că este apărătorul păcii mondiale, dictatorul a trimis peste 150 de oameni, specialiști militari români, în mijlocul unui război civil, cel din Angola. Această misiune aeriană externă a purtat denumirea de ,,Sirius” şi s-a desfăşurat în anii 1980-1982.

La 22 iunie 1978, Ministerul Apărării Naționale (MApN) a contactat pentru prima dată înalți demnitari militari angolezi cu privire la asistența pe care urma să o obțină Republica Populară Angola din partea Comandamentului Aviației Militare române în vederea înființării unei școli militare de pilotaj pentru pregătirea personalului navigant, tehnic, logistic și de stat major. Șeful delegației militare angoleze a fost generalul Ciel Da Conçeiçao Cristovao-Gato, care își făcuse studiile în România, absolvise Institutul de Petrol și Gaze din Ploiești și era, la acea vreme, adjunctul ministrului Apărării pentru Aviație și Apărarea Teritoriului.

Inițial, angolezii s-au orientat către U.R.S.S, Portugalia și Elveția, ar condițiile oferite de Comandamentul Aviației Militare (C.Av.M) române au fost mai favorabile pentru încheierea unui contract de colaborare. Generalul Gato a fost în favoarea câștigării licitației de către România, deoarece propunerile românești prevedeau un preț mai mic, avea o perioadă scurtă de pregătire, dar cu rezultate bune, aparate de zbor pe trei categorii: avioane monomotoare, bimotoare și elicoptere.

Din delegație au făcut parte și generalul comandant Fellipe Neto, înalt demnitar din Ministerul Apărării al R.P. Angola, și trei ofițeri ofițeri superiori. Reprezentanții C.Av.M. la întâlnire au fost Gheorghe Zărnescu, comandantul Aviației Militare, generalul maior Gheorghe Ionescu, generalul maior av. Dumitru Balaur, prim locțiitor al comandantului Aviației Militare Române, și colonelul (avansat ulterior la gradul de general de flotilă aeriană) ing. Ioan Petroaica, locțiitor tehinic al C.Av.M.

„Vedeam o altă țară, o altă lume…”

La 24 noiembrie 1979, delegația militară angoleză condusă de generalul Ciel s-a întors în România, ocazie cu care a fost semnat t și contractul de colaborare, în valoare de 32 de milioane de dolari, dintre cele două țări. Partea angoleză a achiziționat din țara noastră o escadrilă de 12 avioane monomotor tip IAR-823, o escadrilă formată din șase avioane tip B.N. 2 „Islander” dotate fiecare cu două motoare și șase elicoptere IAR-316 B „Alouette III”.

Generalul av. Dumitru Balaur, locțiitorul Generalulului av. Gheorghe Zărnescu, comandantul Aviației Militare, a fost numit chiar de către acest responsabil cu punerea în practică a contractului. El a luat legătura cu Ministerul de Externe român și cu întreprinderea Romconsult, prin care erau trimiși specialiști români din diverse domenii în străinătate. Inginerul Titus Orădean a fost desemnat responsabil cu misiunea angoleză.

Generalul-maior Av. Aurel Niculescu a fost numit comandant al misiunii din datorită experienței sale în funcția de comandant al Aviației Militare pe care a îndeplinit-o mulți ani în cadrul Comandamentului Apărării Antiaeriene a Teritoriului, în cei zece ani cât comandase Şcoala de Ofițeri de Aviație de la Boboc-Buzău.

„Când mi s-a adus la cunoștință că voi prelua comanda misiunii în Angola, m-a tentat această propunere… Vedeam o altă țară, o altă lume… Mai aveam și sentimentul că, dacă plec în Angola, voi fi destul de independent. La noi mi se părea că exista o centralizare excesivă. Nu numai în armată, ci în societatea românească în general. Eu acolo mă consideram un fel de ministru al Aerului. De la început m-am gândit că acolo [în Angola], fiind independent, voi putea să-mi aplic concepțiile mele de zbor”, nota generalul Aurel Niculescu, relatează Historia.ro.

„Nu era greu să fim depistați”

Conform statutului de organizare N.18/118, aprobat de M.Ap.N cu nr. CL.00375, din 5 aprilie 1980, la data de 1 august 1980, s-a constituit pe baza aeriană de la Boboc-Buzău grupul de specialiști militari români necesari organizării școlii de aviație în localitatea Negage din Angola. Inițial, misiunea s-a numit „Siriu”, după numele unei localități de munte buzoiene. Pentru a evita orice asemănare între Siriu și România și pentru că a fost considerată foarte secretă, a fost denumită „Sirius” de către generalul Aurel Niculescu. Numai că n-a fost chiar așa de secretă.

„Când am ajuns în Angola, am auzit la un post de radio din Africa de Sud, un comunicat că în Angola a sosit un grup de aviatori militari români. Această misiune fost una de anvergură, nu era greu să fim depistați”, nota generalul Niculescu.

Au fost elaborate și traduse în portugheză cursuri de navigație, motoare, tactică și administrație. Tot personalul românesc navigant, tehnic, logistic și de stat major care urma să plece în Angola a participat la aceste cursuri pentru a învăța limba portugheză. S-au organizat zboruri cu avioanele IAR-823, B.N. 2 „Islander” și elicopterele IAR-316 B, care urmau să doteze școala de aviație angoleză, iar convorbirile radio dintre piloți și centrul de zbor de la Boboc se făceau în limba portugheză.

Spațiul aerian românesc a fost survolat de avioane care nu zburau din afara granițelor, iar stațiile de ascultare ale Mp.A.N și ale Securității au interceptat aceste convorbiri desfășurate într-o limbă străină și au dat alarma. Misiunea fiind considerată foarte secretă, organele militare informative și cele ale Securității n-au fost anunțate la timp de pregătirile care se făceau în spațiul aerian al Buzăului.

În cele din urmă, problema a fost rezolvată și organele informative au fost informate că piloții români primiseră aprobarea să vorbească în limba portugheză în vederea efectuării unei misiuni speciale. Cel care preda cursanților lecțiile despre această țară privind istoria, cultura și mentalitatea angolezilor, felul în care urmau să se comporte aviatorii noștri odată ajunși la Negage, era inginerul Titus Orădean, care fusese cu misiune în Angola câțiva ani.

Au participat 150 de specialiști militari români

Cei 150 de specialiști din aviația militară română, printre care 20 de piloți-instructori, 20 de maiștri și subofițeri și 10 translatori s-au deplasat la Negage cu un Boeing 707 al companiei aeriene angoleze.

„Am luat cu noi numai o parte din bagaje, cea mai mare parte fuseseră trimise cu vaporul. Am plecat în haine civile, hainele militare le-am trimis în Angola cu vaporul, ne-am echipat cu ele la cazarnă… Au fost opt ore de zbor, fără escală. Am plecat seara la ora zece și am ajuns diminața la ora șase. Era iarnă la București, iar în capitala angoleză ne-a lovit un aer înăbușitor. Acolo era vară, timp uscat. Ne aștepta ambasadorul Ion Moraru, care știa că urma să ne continuăm zborul cu (un avion bimotor) Antonov 26 la Negage. Avionul nu era al sovieticilor și ambasadorul nostru nu putuse să aranjeze acest zbor. Așa că am rămas o zi și o noapte la ambasadă…”, nota comandantul misiunii.

Specialiștii români s-au transformat în zugravi, zidari și decoratori, din cauza stării deplorabile a caselor care le erau repartizate. La început nu exista lumină, iar aviatorii foloseau petromaxuri. Unele dintre locuințe erau ocupate de localnici, dar aceștia au fost evacuați la sosirea experților noștri, deoarece nu fuseseră întreținute corespunzător. După o muncă asiduă, acestea au fost transformate în vile cochete, iar angolezii au fost impresionați de ceea ce au realizat membrii misiunii românești.

Apa a fost, de asemenea, o problemă serioasă. Rezervorul de la uzina care aproviziona baza aeriană era folosit de localnici drept spălătorie de rufe. P, în rimarul orașului Negage le-a interzis locanicilor accesul la acel rezervor urma intervențiilor comandantului Aurel Niculescu.

A fost verificată și brutăria, unde lucrau muncitori cu răni vizibile pe mâini. Medicul militar român a luat măsuri stricte, iar acei muncitori au fost înlocuiți. Producția de pâine necesară membrilor misiunii a fost monitorizată în permanență de către maieștrii militari români specialiști în domeniu. Angolezii urmau să asigure paza bazei aeriene, dar acest lucru lăsa de dorit, mai ales că țara era în stare de război civil. „Când am ajuns acolo, am constatat că am fost trimiși în gura lupului”, nota comandantul Misiunii „Sirius”.

Deoarece membrii misiunii Sirius nu erau dotați cu arme de apărare personală, la cererea părții române, sovieticii au pus la dispoziția aviatorilor noștri mai multe pistoale automate AK.47. Cu toate acestea, informatorii noștri au anunțat ambasada, iar sovieticii au primit ordin strict de a returna imediat armele individuale. Gruparea militară UNITA n-a creat însă probleme specialiștilor.

„Era un ofițer instruit, modest”

Deși aviatorii români nu purtau grade militare, aveau prinsă pe uniformă o insignă specială care reprezenta două aripi pe orizontală și pe carea scria E.N.A.M; inițialele însemnau: „Ecole Nationale d’Aviaçao Militar” (Şcoala națională a Aviației Militare). De cealaltă parte, generalul Aurel Niculescu purta la piept în partea stângă un ecuson care avea o dungă lată galbenă și una subțire, semănând puțin cu gradele de mână din Aviația militară română, iar ceilalți ofițeri români aveau niște dreptunghiuri pe ecusoane.

Din punct de vedere organizatoric, comandantul bazei aeriene de la Negage a fost numit căpitanul Bonga d’Açao, ofițer de stat major, care nu era zburător, având în subordine un locțiitor pentru zbor și un inginer șef, care era portughez. „Era un ofițer instruit, modest, dornic de a afla cât mai multe lucruri. Am colaborat foarte bine cu el…”, nota comandantul.

După cursurile teoretice, zborurile elevilor-piloți au început la 1 aprilie 1981. Acestea foloseau metodologia românească: ture de pistă, acrobație și, chiar din primul an, elevii-piloți au învățat de la instructorii români întrebuințarea avionului și a elicopterului în luptă. S-au înființat ture de serviciu lîn punctul de comandă iar spre sfârșitul anului s-a introdus serviciul de alarmă cu avionul IAR-823. Avioanele IAR-823 și elicopterele IAR-316 B puteau fi armate cu rachete, bombe, tunuri și mitraliere la bord.

Elevii piloți au fost instruiți într-un ritm rapid, iar cursanții angolezi „au înțeles faptul că aviația militară era mai mult decât o plimbare aeriană. Deși nu aveam radare pe aerodrom, am făcut și interceptări. S-au realizat și parașutări cu elevii-piloți, instructori parașutiști au fost căpitanul Dobrin și maistrul militar Ionescu. La sfârșitul anului de instrucție am organizat și un miting aerian cu avioanele IAR-823 și elicopterele IAR-316 B”, nota comandorul av. Valentin Buiculescu.

În vara anul 1981, din păcate, a murit un pilot-instructor român, maiorul av. Gheorghe Preda, și elevul angolez. Avionul IAR-823 a decolat normal, dar la 50 de metri altitudine s-a oprit motorul, iar pilotul, fără să schimbe direcția, a încercat să aterizeze. Din cauza terenului accidentat, maiorul Preda a virat la dreapta și apoi a mers în altă direcție, dar, în timp ce se apropia de sol, s-a angajat și a lovit pământul cu planul (aripa) dreapt. Ambii bărbați au fost uciși.

În memoria celor căzuți la datorie „căpitan comandorul (lt. colonelul) av. Liviu Tomi a realizat un frumos monument pe care l-am revăzut la Negage, în anul 1991, când am plecat din nou în Angola, într-o nouă misiune”, nota comandorul av. Valentin Buiculescu.

„Bine ați venit, camarazi români”

La sfârșitul lunii noiembrie 1981, un grup de experți români a revenit în Angola în trei serii, iar la începutul lunii ianuarie 1982, s-au întors din nou în Angola. Elevii-piloți din noua serie au fost instruiți de către piloți-instructori angolezi, după ce experții noștri au fost brevetați, iar antrenamentele de zbor au avut loc sub supravegherea directă a zburătorilor români. Un grup de 10 elevi-piloți din anul II, deși nu-și terminaseră pregătirea, au plecat pe front.

În septembrie 1982, la cererea angolezilor, un echipaj format dintr-un aviator român și unul angolez, pilotând un B.N. 2 „Islander” și având la bord ofițeri est-germani din serviciul de informații, care transportau aparatură radio la granița de nord a Angolei, n-au mai ajuns la destinație. Din cauza norilor, plafonul fiind la câteva zeci de metri de sol și avionul neavând instalat radar la bord, echipajul și pasagerii au aterizat forțat în Zair, țară care nu avea relații bune cu Angola.

Toți pasagerii și echipajul au fost arestați, iar confruntarea diplomatică s-a agravat. Asta pentru că, deși țara noastră avea relații bune cu Zairul la acea vreme, autoritățile zaireene au refuzat eliberarea pilotului român. În cele din urmă, după intervențiile de la cel mai înalt nivel din România, pilotul român și aviatorul angolez au fost eliberați, nu și ofițerii est-germani, dar avionul B.N. 2 „Islander” a fost confiscat de către zairezi.

La începutul lunii decembrie 1982, a fost autorizată a doua serie de 50 de elevi-piloți angolezi, iar la 15 decembrie 1982 a avut loc ultimul zbor al aviatorilor pe cerul Angoliei. La ora locală 11:00, generalul Aurel Niculescu la bordul unui avion IAR-823:

„Ştiam că era ultimul meu zbor în această țară. Era încoronarea celor 40 de ani, 6 luni și 15 zile de aviator… De la Roșiorii de Vede, unde am început pilotajul, la Negage… sună frumos. Apoi, am venit în țară. Nicio festivitate, nu mi-a spus nimeni nimic. Nici că am fost bun, nici altceva… Angolezii au fost oameni comunicativi și prietenoși cu noi. Am găsit și angolezi care vorbeau românește, făcuseră studii la noi. Când am ajuns la Negage, unii ne-au salutat cu «Bine ați venit, camarazi români. Vă așteptam de multă vreme!»”.