#Casa Regală a Marii Britanii

Tensiuni mari între Kate Middleton și Regina Camilla. Gestul făcut de Prințesa de Wales la încoronarea Regelui Charles

18 mai 2023 19:16   Fapt divers
Ultima actualizare:

În ultima perioadă, tensiunile au luat cu asalt Familia Regală din Marea Britanie și parcă nu ajung la un sfârșit. Se pare că la Încoronarea Regelui Charles al III-lea (75 de ani), Prințesa de Wales (41 de ani) a avut ceva de împărțit cu Regina Camilla (75 de ani) și a refuzat să facă reverență în fața noii regine.

Primele semne care au arătat că noua regină Camilla și Kate Middleton nu mai au o relație atât de bună după ce s-a spus că Prințul William i-a fost infidel soției sale au apărut la ceremonia de Încoronare a Regelui Charles al III-lea, de pe 6 mai.

Ce a deranjat-o pe Prințesa de Wales

Un expert regal susține că Prințesa de Wales a avut ceva de împărțit cu Regina Camilla la momentul Încoronării, ceea ce a determinat-o să nu facă reverență în fața noii regine, însă, acesta a ținut să menționeze că nici alți membri ai familiei regale nu s-au înclinat în fața Camillei:

„Dacă te uiți la filmarea încoronării, în timp ce Regele și Regina părăsesc tronurile și se îndreaptă spre ieșirea din Westminster Abbey, vei vedea că toată lumea se înclină și face o reverență în fața regelui și nimeni nu mișcă un un mușchi când trece Camilla. Nimeni nu se mișcă. Kate și William s-au comportat la fel. Toată acea nemulțumire a trecut de la acea mică parte a congregației, de lângă tron, până în centrul Abației Westminster. Și în acel moment a fost absolut vizibil că nimeni nu s-a aplecat în fața Reginei Camilla”, a declarat expertul regal Tom Bower, relatează OKMagazine.ro.

Totodată, acesta ar fi de părere că pe Prințesa de Wales a deranjat-o faptul că, Camilla ar fi invitat nu mai puțin de douăzeci de membri Parker Bowles la încoronare, față de cei doar patru Middleton, părinții lui Kate, sora Pippa și fratele James, creând un contrast puternic între numărul de membri ai familiei noii regine prezenți la Încoronare și cel al rudelor lui Kate.

Regele Charles al III-lea, într-o „poziție periculoasă”

„Mai remarcabil a fost că, la concertul de la Windsor de a doua zi, William nu face nici o referire la Regina Camilla în discursul său. Așa că există o tensiune acolo”, a mai adăugat acesta, care a ținut să menționeze că tensiunea evidentă dintre fiul și nora sa și Camilla îl pune pe Regele Charles într-o „poziție periculoasă” la palat. Iar, în aceste condiții, este nevoit să facă pe mediatorul între soția sa și restul familiei regale.

  Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!      

Mai multe