Un secret vechi de 800 de ani! Ce personaj legendar ar putea fi îngropat în „zona interzisă” din Mongolia

Reconstruit în anii 1950 în stilul tradițional mongol, Mausoleul lui Ginghis Han, situat în regiunea Mongolia Interioară din China, la nord de orașul Ordos, găzduiește relicve autentice și este un sanctuar important pentru cultul șaman, al legendarului lider mongol. Cu toate acestea, mormântul este gol, fiind, de fapt, un cenotaf (un monument pentru o persoană îngropată în altă parte). 

Cine a fost Ginghis Han? Ei bine, pe timpul vieții, a fost cea mai puternică persoană de pe Pământ, fost conducător universal al unui imperiu care se va întinde, în cele din urmă, de la Oceanul Pacific până în Europa de Est, cuprinzând zone mari din China actuală, Rusia și Orientul Mijlociu. Și totuși, mormântul său este nemarcat și rămâne nedescoperit, iar ce este straniu, este faptul că nu se știe locul în care ar putea fi rămășițele sale.

Născut lângă Burkhan Khaldun, un munte sacru din nord-estul Mongoliei de astăzi, Ginghis Han a fost un băiat pe nume Temüjin, care a crescut într-o sărăcie cruntă și în constant pericol. Potrivit istoriei secrete a mongolilor, muntele Burkhan Khaldun a fost locul unde se ruga zeului cerului, Tengri, unde a învățat să vâneze și unde ar fi spus: „Ce priveliște frumoasă. Îngroapă-mă aici când voi muri”, relatează Adevărul.ro.

Nu este cunoscută cu adevărat cauza morții lui Ginghis Han

În vara anului 1227, Ginghis Han s-a stins din viață. Și, cu toate că viața îi este descrisă detaliat, Istoria Secretă, singura sursă nativă și aproape contemporană de informații despre mongolii din secolul al XIII-lea, este reticentă cu privire la moartea sa, probabil pentru că boala și moartea erau mari tabuuri în cultura mongolă. Ca atare, urmașii au rămas, în principal, cu legende și speculații.

De exemplu, în ciuda faptului că nu este cunoscută cu adevărat cauza morții, un emisar european timpuriu este de părere că el ar fi fost lovit de fulger, Marco Polo a spus că acesta a murit din cauza unei săgeți în genunchi, alții au susținut că a fost otrăvit sau ucis de o vrajă magică, aruncată de răzbunătorul rege Tangut. Însă, cea mai bizară poveste este cea în care regina din Tangut, capturată de Han ca pradă de război, a ascuns un dispozitiv cu care i-ar fi tăiat bărbăția, ceea ce ar fi dus la moartea lui chinuitoare.

O sursă mai puțin senzaționalistă descrie doar felul în care soția acestuia, Yesui, i-a pregătit corpul pentru înmormântare, în modul simplu în care trăise: îmbrăcându-l într-un halat alb, cizme de pâslă și pălărie, i-ar fi înfășurat trupul într-o pătură de pâslă albă, plină cu lemn de santal parfumat, iar pătura a fost legată cu trei curele aurii. Cortegiul funerar care se îndrepta înapoi în Mongolia a inclus un cal fără călăreț, care purta șaua goală a lui Ginghis Han.

Unde s-ar afla mormântul

Astfel, în lipsa unor dovezi concrete, multe țări au susținut că Ginghis Han este îngropat pe teritoriul lor. A fost o încercare a fiecărei națiuni de a pretinde, simbolic, că sunt moștenitorii de drept ai imperiului mondial pe care l-a fondat. 

Dar există o singură dovadă certă: la scurt timp după moartea și înmormântarea lui Ginghis Khan, un „Mare Tabu” (mongolă: Ikh Khorig) a fost pronunțat pe o suprafață de aproximativ 93 mile (240 de kilometri pătrați), în jurul muntelui Burkhan Khaldun. Aceasta înseamnă că intrarea în zonă, care este totuși inaccesibilă, a fost strict interzisă oricui, cu excepția familiei lui Ginghis, în cazul în care exista o altă rudă ce trebuia îngropată.

Desigur, Marele Tabu în sine poate fi un șiretlic elaborat pentru a distrage atenția de la locul de înmormântare real al lui Han. Tabuul este impus de un trib gardian numit Darkhad, care sunt scutiți de taxe și serviciul militar în schimb. Descendenții lor au menținut tabuul timp de aproape 7 secole, până în 1924, când a fost înființată Republica Populară Mongolă. În tot acest timp, zona a rămas curată și netulburată, fiind neatinse de oameni pădurile, stepele, munții și văile. Singurele trasee sunt făcute de animale. Este practic același peisaj ca în secolul al XIII-lea și cu multe secole în urmă. 

Asta pentru că nici măcar comuniștii nu s-au simțit confortabil să „desacreze” zona, iar de teamă că ar putea deveni punctul focal al naționalismului mongol, au redenumit-o „zonă extrem de restrânsă” și au înconjurat-o cu încă 10.000 kilometri pătrați de „zonă restricționată”, sub supraveghere militară.  

Iosif Stalin, cu obsesia de a înțelege mai bine doi dintre cei mai faimoși cuceritori ai Asiei, a deschis mormântul lui Timur și a trimis, de asemenea, câteva expediții nereușite la Burkhan Khaldun pentru a localiza mormântul lui Ginghis.

Se presupune că exhumarea lui Timur (alias Tamburlaine) a dezlănțuit un blestem asupra Uniunii Sovietice, și asta, deoarece, trei zile mai târziu, naziștii au invadat. Abia după ce Timur a fost reîngropat, în noiembrie 1942, norocul sovieticilor s-a întors și la scurt timp au fost victorioși la Stalingrad.

UNESCO a inclus zona ca sit al Patrimoniului Mondial

La sfârșitul anilor 1980, comunismul din Mongolia s-a încheiat, la fel ca majoritatea limitelor de intrare în zona extrem de restrânsă. Intrigați de misterul de durată al mormântului dispărut, expedițiile arheologice străine au început să exploreze zona. La începutul anilor 1990, o echipă de cercetare mongolo-japoneză a folosit ultrasunetele pentru a identifica peste 1.300 de locuri de înmormântare ale nobililor mongoli din zonă. 

Au mai urmat și alte expediții, unii crezând că Ginghis Han ar fi fost îngropat lângă vârful Burkhan Khaldun. Însă, pare puțin probabil ca Guvernul mongol să permită vreodată săpături reale pentru a dovedi sau infirma aceste teorii. Ideea de a deschide locul de odihnă final al eroului lor național este respingătoare pentru majoritatea mongolilor.

UNESCO a inclus zona ca sit al Patrimoniului Mondial, numită Muntele Sacru Burkhan Khaldun, gestionată în cea mai mare parte ca zonă strict protejată. Khan Khentii are 12.270 de kilometri pătrați. Reglementările pentru zonă afirmă că orice activitate pe Muntele Burkhan Khaldun, altele decât închinarea ceremonială, este în mod tradițional interzisă.