Unde în România se află „Cetatea slăninilor” și cum poți ajunge acolo. Puțini știu că există și cunosc ritualurile de aici
Situl rural Dârjiu, situat în județul Harghita, Transilvania, este faimos pentru biserica sa unitariană fortificată, un exemplu reprezentativ de arhitectură medievală secuiască.
Menționat pentru prima dată în documente în 1274, satul Dârjiu este una dintre atracțiile turistice importante ale județului Harghita, fiind recunoscută în 1999 ca monument UNESCO.
Biserica sa fortificată se remarcă prin ansamblul de picturi murale, care, deși au suferit deteriorări în timpul Reformei protestante, păstrează elemente valoroase din trecut, inclusiv o frescă ce înfățișează un războinic cuman, legată de legenda bătăliei de la Chiraleș.
Fortificația bisericii include un zid de incintă cu bastioane și un ceas solar din 1622, simboluri ale strategiilor defensive medievale. Biserica este unică și datorită camerelor de provizii construite în interiorul zidurilor sale, motiv pentru care localnicii o numesc „cetatea slăninilor”.
Istoricul sitului rural Dârjiu
Inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO pentru complexitatea monumentelor sale istorice și culturale, situl rural Dârjiu se concentrează în jurul bisericii-cetate, construită inițial în secolul al XV-lea.
Fortificațiile au fost întărite în secolul al XVII-lea prin adăugarea zidurilor de cetate. Cele mai valoroase elemente ale bisericii sunt picturile murale din secolul al XV-lea, care includ scene din legenda Sfântului Ladislau, realizate în 1419 la comanda fiului lui Ungi István.
Structura defensivă a bisericii-cetate era completată de metereze, demontate în 1788, pe măsură ce nevoia de apărare activă a scăzut.
Interiorul zidurilor cetății adăpostea hambare pentru depozitarea cerealelor și a altor bunuri, iar turnul cetății era folosit pentru stocarea cărnii afumate și a slăninii, de unde și denumirea „cetatea slăninilor”.
Un alt element distinctiv al sitului este cărămida inscripționată cu scriere runică secuiască, descoperită în 1929 și datată între 1274 și 1431. Inscripția, încă vizibilă, a generat diverse interpretări, una dintre ele fiind „Miklós Derzsi apa-pap” (Miklós Derzsi tata-preot).
Interiorul bisericii se distinge prin bolta sanctuarului decorată cu pietre sculptate și chei de boltă ornamentate cu simboluri variate, precum stema secuimii, un plug într-un blazon și stema familiei Petky, care a contribuit la construirea bisericii.
Cum ajungi la Dârjiu
Pentru a ajunge la Dârjiu, există mai multe rute posibile. Cea mai recomandată pleacă din Brașov pe DN13/E60 către Sighișoara. La Vânători, un indicator te îndrumă spre Odorheiu Secuiesc, apoi urmează drumul spre Mureni, unde un alt indicator arată direcția spre Beia.
Continuând pe acest drum, vei ajunge în satul Ulieș, de unde un alt indicator te va conduce la Dârjiu. Drumul este asfaltat și în stare bună până la aproximativ 2 kilometri de Dârjiu, unde condițiile se pot deteriora.
O altă rută, mai scurtă, dar cu un drum de calitate mai slabă, începe tot pe DN13/E60 între Brașov și Sighișoara, între Saschiz și Vânători. Această rută nu este recomandată pentru mașini obișnuite, ci doar pentru cele de teren.
Ce poți vizita în apropiere de Dârjiu
După vizitarea sitului Dârjiu, județul Harghita oferă o varietate de atracții turistice și naturale, cum ar fi:
- Lacul Sfânta Ana: singurul lac vulcanic din România, situat la aproximativ 70 km de Dârjiu.
- Lacul Zetea: lac de acumulare format de barajul Sub Cetate, ideal pentru picnicuri și relaxare.
- Salina Praid: una dintre cele mai mari saline din Europa, la 7 km de Sovata.
- Stațiunea Bilbor: cunoscută pentru izvoarele sale de apă minerală.
- Stațiunea Borsec: renumită pentru apele sale minerale și peisajul montan.
- Băile Tușnad: cunoscute ca "Mica Elveție" datorită aerului ozonat și apelor minerale.
- Poiana Narciselor de la Vlăhița: o arie protejată cunoscută pentru narcisele sale albe.
- Castelul Lazăr din Lăzarea: un exemplu remarcabil al arhitecturii renascentiste din Transilvania.