Unde se află „marea fără valuri” de lângă București. E locul ideal pentru o zi de weekend

27 mai 2023 5:30   Fapt divers

Dacă ești în căutarea unui loc ideal pentru o călătorie de weekend, atunci poate vrei să te refugiezi la „marea fără valuri” de lângă București. Vei găsi plăjă, nisip fin și multă natură la doar 60 de kilometri de Capitală.

Au venit căldurile și lumea aleargă în stânga și în dreapta pentru a găsi un loc frumos în weekend. Mulți fug la mare sau la munte. Dar zonele populare sunt foarte aglomerate și provoacă de multe ori mai mult stres decât relaxare.

Din fericire, există și opțiuni mai simple pentru o zi de weekend. Una dintre ele se găsește la doar o aruncătură de băț de București. În Giurgiu, la Gostinu, vei găsi „marea fără valuri”, așa cum le place celor din zonă să numească acest loc unde poți să stai la plajă sau să faci baie în Dunăre.

Mulți dintre turiști care au ajuns aici spun că este mult mai plăcut decât pe litoralul românesc pentru că au găsit liniște, verdeață și chiar câteva terase. Trebuie să știi din start că aici nu există pensiuni sau hoteluri, iar acest lucru face ca zona să fie extrordinar de relaxantă, mai ales în primele și ultimele ore când soarele veghează impunător de pe cer.

„Marea” de lângă București poate fi locul tău ideal de weekend

Poți ajunge la plaja sălbatică în doar câteva minute, de la drumul principal. Aici este locul perfect pentru un grătar alături de prieteni și de cei dragi. Iar dacă te gândești la costuri, află că tot ce trebuie să ai la tine este voia bună.

Atunci când căldura te doboară și te saturi de nisipul de pe plaja „de la piciorul podului Prieteniei”, poți încerca ceva inedit și spectaculos.

Ei bine, ești la Dunare, așa că poți face o plimbare cu barca pe al doilea cel mai lung fluviu din Europa.

Locul ideal pentru weekend

O zonă similară se află aproape de Călărași. Aici, însă, „plaja fără valuri” este una amenajată, Vei putea putea juca chiar și volei, te poți da cu placa sau poți închiria un skijet.

Cei care vor să se refugieze în această zonă în weekend trebuie să știe că există chiar și un hotel, iar prețurile nu sunt deloc mari. Mai mult, restaurantul aduce produse din ferma proprie.

Oriunde vei merge în weekend, fie că e vorba de „marea fără valuri” de lângă București sau de alt loc relaxant, nu uita că unul din cele mai importante lucruri este cu cine îți petreci timpul. Alege oameni frumoși la suflet și ziua ta va fi mai bună oriunde te-ai afla.

Mai multe