Charlotte, adorabilă la Jubileul Reginei. Ce i-a spus lui Louis

2 iunie 2022 13:48   Internațional
Ultima actualizare:

Nu e eveniment oficial la care Prinţesa Charlotte să nu fure inimile tuturor. Fiica lui William şi a lui Kate Middleton are doar şapte ani, dar e foarte dezinvoltă şi are multă prezenţă de spirit. Festivităţile organizate cu ocazia Jubileului de Platină al Reginei, care au început în 2 iunie, nu au fost o excepţie, iar jurnaliştii prezenţi au surprins un moment adorabil între Charlotte şi fratele ei de doar patru ani, Louis. 

Întreaga familie regală, chiar şi Harry şi Meghan, s-au adunat la Londra pentru a sărbători de pe 2 până pe 6 iunie cei 70 de ani de domnie ai Reginei Elisabeta a II-a. Evident, cei trei copii ai Prinţului William şi ai lui Kate Middleton nu puteau lipsi de la eveniment, iar Charlotte, George şi Louis au stat alături de părinţii lor, pe tot parcursul zilei.

Citeşte şi: Momentul emoționant surprins între Kate și Prințesa Charlotte, la memorialul Prințului Philip

În timpul precesiunii care a marcat începutul festivităţilor, Charlotte a stat cu fraţii ei, mama sa şi Camilla Parker-Bowles într-o trăsură. Cei trei copii au purtat blue, alb şi albastru închis. Cu toţii au salutat publicul venit pentru a-i vedea. Louis, care are deja patru ani, a fost cel mai entuziasmat dintre ei, atât de entuziasmat încât a făcut cu mâna multe prea tare.

Calmă, Charlotte şi-a atenţionat într-un mod adorabil fratele că nu e bine să facă exces de zel şi i-a coborât mânuţa, pentru a-i da de înţeles că trebuie să fie mai potolit.   

Cum era de aşteptat, Kate Middleton a atras toate privirile, cu o ţinută semnată de casa de modă McQueen, dar şi cu bijuterii care au adus un omagiu Prinţesei Diana. Soţia lui William a ales o pereche de cercei cu safire şi diamante, care fac parte din colecţia Dianei, dar şi un colier, tot al prinţesei. 

Citeşte şi: Kate Middleton, omagiu pentru Prințesa Diana, la Jubileul de Platină

Dacă ducesa de Cambridge a venit cu o trăsură, William a mers pe cal, alături de tatăl său, Prinţul Chales, şi mătuşa sa, Prinţesa Anne. 

Regina Elisabeta, 70 de ani de domnie

Regina Elisabeta a împlinit anul acesta 70 de ani de când a urcat pe tron, fiind monarhul birtanic cu cea mai lungă domnie. Pentru a marca acest moment, Casa Regală a pregătit patru zile, între 2 şi 6 iunie, de festivităţi. Vor avea loc procesiuni, ceremonii, dar şi un concert grandios în onoarea Reginei, la care va cânta, printre alţii, şi Elton John. 

Pentru Jubileu, chiar şi Prinţul Harry şi Meghan Markle au venit în Regatul Unit, deşi ei vor avea un rol mult mai redus în cadrul festivităţilor. 

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Mai multe