Cu ce substanță a fost otrăvit Roman Abramovici? Agentul chimic a fost folosit și în Primul Război Mondial!
Roman Abramovici, patronul clubului Chelsea, a fost otrăvit în timpul primei runde de negocieri dintre Rusia și Ucraina. Experții au analizat informațiile și au ajuns la concluzia că Roman Abramovici a fost otrăvit cu o substanță folosită cu mulți ani în urmă, în timpul Primului Război Mondial.
Presa din Marea Britanie a scos la lumină, în urmă cu o săptămână, o informație tulburătoare. Roman Abramovici și alți doi participanți la negocierile ruso-ucrianene ar fi fost otrăviți. La scurt timp după participarea la masa tratativelor cei trei au început să acuze simptome specifice otrăvirii, între care se numără ochii roși, probleme ale pielii și dureri în zona membrelor superioare.
Roman Abramovici, otrăvit cu un agent chimic din Primul Război Mondial?
Jurnalistul de investigații Christo Gorev a cercetat arhivele și a ajuns la concluzia că Roman Abramovici ar fi fost otrăvit cu Chloropicrin, un agent chimic folosit încă din timpul Primului Război Mondial sau cu Novichok, substanța care a fost folosită și împotriva opozantului rus Alexei Navalnîi.
Citește și: Ce este Novichok, substanța cu care ar fi fost ortrăvit Alexei Navalnîi
Într-un nou interviu, Gorev a vorbit în rusă pentru a spune canalului de YouTube Popular Politics că toți experții au convenit că sursa cea mai probabilă a simptomelor manifestate de cei trei de la masa negocierilor era Chloropicrina , un agent de război chimic folosit în Primul Război Mondial și stocat în Al Doilea.
„Toți experții care au comunicat cu ei, le-au studiat fotografiile și au efectuat examinări personale”, a spus el. „Au ajuns la aceeași concluzie, nu a fost vorba despre o otrăvire alimentară sau de o simplă alergie. Simptomele indică destul de clar că a fost folosită Chloropicrina sau un alt agent chimic", a concluzionat jurnalistul, conform Daily Mail.
„De asemenea, toți au fost de acord că singura modalitate de a detecta agentul este să-i aducă pe acești oameni la un laborator sau să le trimită proba de sânge la un laborator cu mijloacele tehnologice necesare pentru a detecta agenții de război”.
Roman Abramovici este acuzat că și-a regizat propria otrăvire
Un analist politic rus Konstantin Kalachev a sugerat că otrăvirea ar fi putut fi o încercare a lui Abramovici de a câștiga simpatie în Marea Britanie, unde interesele sale au fost afectate de sancțiuni. „Abramovici este o persoană vicleană. Eu sunt de părere că el a organizat presupusa sa otrăvire de la Kiev", a declarat Konstantin Kalachev.
Vezi și: Unde se ascunde fosta soție a lui Roman Abramovici de sancțiuni
Roman Abramovici a fost puternic afectat de declanșarea războiului din Rusia. Fostul prieten al lui Vladimir Putin a fost aspru sancționat pentru afilierea cu cel care a pornit luptele din Ucraina. Averea sa a suferit o lovitură puternică, iar mai multe dintre obiectele de lux pe care le deținea au intrat în atenția autorităților.
Nu doar Roman Abramovic se teme că își va pierde averea impresionantă, ci și fosta sa soție, Irina. Aceasta a decis să se ascundă într-una dintre vilele pe care le deține într-o zonă exclusivistă din Londra.
„Există averi și averi, dar apoi există banii lui Roman Abramovici. Au dus la o bogăție nemaivăzută. În mod normal, Irina iese în fiecare seară. Acum nu știe ce să facă. Simte că zilele în Marea Britanie sunt numărate'', a declarat un apropiat al Irinei Abramovici.
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!
Puteţi urmări ştirile Click! pe Google News, Facebook și Instagram!